Clara White
Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20151
Locație: Snookerland
|
 Trimis: Mar 29 Ian 2008, 10:17 Titlul subiectului: |
 |
|
Squat este suplimentul cultural al batgwa.com, cel mai in dintre site-urile din Hong Kong. Ultimul număr, cel de acum o săptămână, îl aduce pe Marco în fața unui tir susținut (   ) de întrebări. Omul cu întrebările este chiar editorul Gerry Ho, care (mi se pare evident) se pricepe la snooker, cu toate că altul este domeniul său predilect : shaolin kung fu – un sport la fel de elegant ca și snookerul, dar cu un potențial letal mult mai net. 
Gerry Ho : Poreclă ai ?
Marco Fu : N-am.
Gerry: Te întreb fiindcă acum câtva timp a fost o dispută printre oamenii de la Wikipedia : unul zicea că ești supranumit “Cue-Man-Fu”, iar altul că lumea-ți zice “Hong Kong Fu-ey”...
Marco Fu : Nici n-am auzit de poreclele astea ! Acum avem un nou maestru de ceremonii la turneele din Anglia și chiar m-a întrebat dacă am sau nu poreclă. Ținea să-i prezinte pe toți jucătorii adăugându-le la nume și porecla, ca să facă lucrurile puțin mai interesante. I-am spus că n-am niciun asemenea supranume, așa că mi-a dat el unul : “omul plin de promisiunea Răsăritului” !... Cu alte cuvinte, tot n-am poreclă...
Gerry Ho : Și nu te-a tentat niciodată să-ți faci singur un supranume, așa, în stilul “Ronnie The Rocket O'Sullivan” ?
Marco Fu : Nu. Poate că sunt un jucător mai plictisitor...” [Râde.]
Gerry Ho : Te-ai născut la Hong Kong, dar când aveai 12 ani, ai tăi și cu tine ați emigrat în Canada. De ce ?
Marco Fu : Pentru mine, cred. Ca să-mi asigure șansa de a învăța la o școală mai bună. Cu un an înainte, fuseserăm cu toții la Vancouver, în vacanță și ne plăcuseră stilul de viață și oamenii, deci ne-am stabilit în acest oraș. Dar am plecat în Canada și de dragul snookerului – iubeam acest sport și nivelul la care se joacă acolo este destul de ridicat.
Gerry Ho : Cum de ai devenit interesat de snooker ?
Marco Fu: Prima dată când am pus mâna pe un tac a fost la vârsta de 9 ani, dar la televizor urmărisem mult snooker și până atunci. Snookerul era foarte popular în Hong Kong, în anii ’80. Veneau din Anglia o grămadă de jucători de top atât pentru turnee, cât și pentru meciuri demonstrative. Întotdeauna stăteam la televizor să-i văd jucând. Și lui tata îi plăcea snookerul, așa că l-am rugat să mă ducă la un club unde să pot începe și eu să joc.
Gerry Ho : Aha, deci și tata este fan al snookerului...
Marco Fu : Da. Încă mai joacă snooker în fiecare zi. Așa o ține de 20-30 de ani. Nu este un mare talent, dar adoră snookerul. Obișnuia să meargă cu mine la toate turneele din Anglia. Acum, călătoresc singur, dar el tot se uită la televizor. Și nu numai la meciurile mele.
Gerry Ho : Dar în America de Nord nu e mai răspândit biliardul american decât snookerul ?
Marco Fu : Ba da. Acum, în Canada și în general, în America de Nord, se joacă pool, pool și iarăși pool. Când am ajuns noi acolo, în anii ’90, snookerul încă se bucura de mare popularitate, deși nu chiar în aceeași măsură ca în anii ’80. În anii ’80, Canada avea trei jucători în Top 10. Biliardul american începuse să capete întâietate, dar încă existau foarte mulți jucători de snooker profesioniști și foști profesioniști de la care am avut mult de învățat.
Gerry Ho : Când ți-ai dat seama că ai talent la snooker ?
Marco Fu : După ce ne-am stabilit în Canada, am început să joc, dar nu foarte des – poate o dată sau de două ori pe săptămână, fiindcă eu și prietenii mei ne dădeam în vânt după meciurile din NBA – Michael Jordan era în plină glorie – așa că nu era vorba decât despre baschet. Practic, n-am jucat foarte mult snooker decât începând de pe la 15 ani. Într-o zi, eram la club și câțiva amici m-au prezentat unui antrenor care mi-a dat câteva sfaturi și indicații. Abia după aceea am început să iau snookerul în serios și să mă antrenez de unul singur, de 3 sau 4 ori pe săptămână.
Gerry Ho : Când ai început să te gândești la o carieră de jucător profesionist ?
Marco Fu : Aveam un antrenor foarte bun – era unul dintre cei mai valoroși jucători amatori din Vancouver. Nu jucase niciodată la profesioniști, dar știa snooker. Am lucrat cu el cam un an, iar jocul meu progresase spectaculos. Făceam breakuri de peste o sută unul după altul. Mă gândeam să trec la profesionism, dar aveam numai 16 ani și trebuia să-mi termin liceul. Cred că atunci am luat această hotărâre și mi-am fixat acest obiectiv.
Gerry Ho : Lansarea ta a avut loc, probabil, atunci când Joseph Lo, președintele federației din Hong Kong, te-a invitat să devii profesionist la împlinirea vârstei de 18 ani. Nu ți-a venit prea greu să iei o asemenea hotărâre...
Marco Fu : Nu, era șansa pentru care mă pregătisem timp de doi ani. Numai că nu poți să devii jucător profesionist așa, peste noapte. Trebuie să parcurgi o serie de etape, să te califici ca amator. În primul rând, e nevoie să participi la unul dintre turneele din Hong Kong. Pe urmă, trebuie să ajungi să reprezinți Hong Kong-ul în competițiile continentale și mondiale. Dacă câștigi, poți să treci la profesionism. La mine, totul a mers foarte bine. Am câștigat, practic, toate turneele din Hong Kong, apoi am devenit campion mondial de amatori atât la juniorii sub 21 de ani, cât și la seniori. Așa am ajuns să am atuurile cu care să devin jucător profesionist.
Gerry Ho : În 1998 – primul tău an ca profesionist – ai și intrat în finala Marelui Premiu. Ți-ai imaginat vreodată că o să ajungi atât de repede și atât de departe ?
Marco Fu : Nu. Toți îmi spuneau că joc bine și că nu se putea să-mi pierd locul din Main Tour, ba chiar că aveam șanse să intru în Top 32 și apoi să urc încă și mai sus în clasament. Nu mi-am închipuit că lucrurile o să meargă așa de bine. Îmi învingeam toți adversarii. Lumea era foarte uimită – la fel și eu.
Gerry Ho : În 1999, ai primit două premii – cronicarii de snooker te-au desemnat prin vot Debutantul anului și Cel mai bun tânăr jucător al anului, iar în 2000 ai urcat pe locul 15 în clasamentul mondial și ai realizat și breakul maxim la Regal Scottish Masters.
Marco Fu : Da, așa se întâmplă câteodată... Totul mergea șnur și aveam o mare încredere în mine. Eram la început și nu aveam absolut nimic de pierdut. Ceilalți jucători nu știau mai nimic despre mine în timp ce eu îi cunoșteam bine pentru că-i văzusem la televizor, așa că aveam un mare avantaj asupra lor, deși erau mai buni decât eram eu atunci.
Gerry Ho : Dar în perioada 2001-2003, cariera ta s-a cam împotmolit. Te-a copleșit presiunea așteptărilor celor care spuseseră că urma să devii un mare campion ?
Marco Fu : Mda, cam așa s-a întâmplat... Privind în urmă, cred că și înainte de 2001 stătusem foarte prost la capitolul tehnicii. Dar ce încredere aveam ! Din punct de vedere mental, nicio problemă : eram plin de elan, relaxat și dornic de performanță. Numai că atunci când jocul începe să nu-ți mai meargă bine și nu poți conta nici pe tehnică – fiindcă n-o ai ! – începi să pierzi meciuri.
Gerry Ho : Și n-ai încercat să-ți rezolvi problemele tehnice ?
Marco Fu : Ba da, am încercat. Nu jucam atât de bine pe cât aș fi vrut, deci era clar că ceva nu mergea bine. Am încercat să fac câteva schimbări care însă n-au dat rezultat. Mi-am căutat și un antrenor bun, care să mă poată ajuta. N-am găsit și lucrurile au mers din rău în mai rău.
Gerry Ho : Nu te simțeai frustrat ?
Marco Fu : Eram mai ales nedumerit : nu reușeam să-mi dau seama de ce nu-mi mai mergea jocul. Nu înțelegeam unde greșesc și știam că am o disperată nevoie de antrenor.
Gerry Ho : În 2003, ai ajuns totuși în semifinalele Openului galez și în sferturile de finală ale Campionatului mondial. Cum de ai ieșit din criza despre care vorbeai ? Ce te-a adus pe drumul cel bun ?
Marco Fu : Am făcut câteva schimbări în materie de tehnică. Am avut și un pic de noroc, dar am și reușit să mă mobilizez și să mă motivez mai bine ca până atunci. Nu că aș fi jucat foarte bine, nu, dar simțeam că depășisem criza și că, față de ultimii doi ani, înregistram un oarecare progres. Pentru că în precedentele două sau trei sezoane nu avusesem rezultate bune, lumea începuse să mă cam scoată din calculul șanselor – abia dacă îmi mai menționa cineva numele ! Prin urmare, nu mă aflam sub presiune. Cred că ăsta a fost motivul.
Gerry Ho : Crezi că victoria asupra lui Ronnie O’Sullivan a reprezentat un moment-cheie ?
Marco Fu : Jocul deja începuse să-mi meargă mai bine înainte de meciul acela, iar pe Ronnie O’Sullivan îl mai învinsesem o dată, în chiar același sezon. De fapt, îi învinsesem pe mulți dintre jucătorii din Top 16 cu toate că încă nu-mi revenisem pe deplin și nu jucam strălucit. De asta și spun că am avut nevoie și de un pic de noroc : când am ajuns eu să-i am ca adversari, acești jucători nu prea au fost în formă sau pur și simplu s-a întâmplat să-i prind într-o zi proastă. Așa se explică faptul că am intrat în fazele superioare ale acestor turnee și am obținut și eu câteva victorii.
Gerry Ho : Până acum, te-ai calificat o dată în semifinale și de două ori în sferturile Campionatului mondial. Crezi că o să ajungi vreodată să câștigi și titlul la Crucible ?
Marco Fu : Cred că am șanse. În anii ’90, existau vreo 4-5 jucători care puteau să-l câștige. Acum, standardul este foarte ridicat. Cred că toți cei din Top 16 sunt de valori din ce în ce mai apropiate. Aș zice că, în acest moment, există nu mai puțin de 15 jucători capabili să câștige acest trofeu și cred că printre ei mă număr și eu.
Gerry Ho : Anul trecut, ai câștigat primul tău turneu de puncte – Marele Premiu. După 9 ani de când ești jucător profesionist, adică 9 ani în care o mulțime de comentatori te-au proclamat viitoarea mare stea a snookerului, nu-i așa că ai răsuflat ușurat că, în fine, ai câștigat primul tău trofeu ?
Marco Fu : Bineînțeles că am răsuflat ușurat ! La un moment dat, începusem să mă îndoiesc serios de mine, de capacitatea mea de a învinge. Ajunsesem să-mi spun că ar fi posibil să-mi închei cariera fără să fi câștigat niciun turneu... E și greu să nu gândești așa când vezi cât de prost joci ! Mare greutate mi s-a ridicat de pe inimă după Marele Premiu !
Gerry Ho : Deci crezi că ți-ai revenit și că acest trofeu este primul dintr-o serie de multe alte victorii viitoare ?
Marco Fu : Greu de spus... Unii zic că e ca și la breakurile de peste o sută : cel mai greu de realizat e primul ! După ce ai reușit un prim asemenea break, realizezi curând și altele, care îți ies din ce în ce mai des și din ce în ce mai ușor. Pe de altă parte, am văzut destui jucători care n-au câștigat decât un singur trofeu în cariera lor – după acea victorie a început declinul... Nu știu cum o să stea lucrurile cu mine, dar sper să mă încadrez în prima categorie, nu într-a doua !... Am încredere, mai ales că anul trecut mi-am găsit, în sfârșit, antrenorul de care aveam atâta nevoie : Terry Griffiths. Acum sunt mult mai mulțumit de aspectele tehnice ale jocului meu.
Gerry Ho : Ți-a schimbat Terry stilul de joc ?
Marco Fu : Nu, nu mi-a schimbat stilul. De fapt, spune că nu-l interesează absolut deloc felul în care joc. Mi-a schimbat latura tehnică a jocului. Fiecare jucător are stilul lui – unii joacă ofensiv, alții mai reținut și mai defensiv. Terry nu vrea să facă nicio schimbare în privința asta. El se ocupă de problemele strict tehnice de execuție a loviturilor, de poziție la masă și alte lucruri dintr-astea.
Gerry Ho : Din cele 7 turnee de puncte din calendarul sezonului, două sunt în China. Crezi că această țară va deveni un al doilea leagăn al snookerului ?
Marco Fu : Toată lumea spune acest lucru. Toți cred că în următorii 10-15 ani, China va domina snookerul. Eu unul nu cred. Da, standardul jucătorilor chinezi este din ce în ce mai ridicat, dar de aici până la a domina acest sport este o cale foarte lungă, mai ales că snookerul a fost așa de mult timp considerat un sport britanic.
Gerry Ho : A fost un sport practicat cu precădere în Marea Britanie și în fostele ei colonii. Crezi că popularitatea de care se bucură snookerul în China îl va ajuta să devină un sport internațional și va lărgi baza de recrutare a jucătorilor de top ?
Marco Fu : Cred că da. China constituie o piață foarte vastă. Au 50 de milioane de oameni care joacă snooker ! Ding Junhui se descurcă foarte bine în Anglia, avem două turnee de puncte în China. Dacă lucrurile continuă așa cum au început, nivelul jucătorilor chinezi va crește tot mai mult și o să avem încă și mai multe turnee în această parte a lumii. La fel s-a întâmplat și atunci când James Wattana se afla în plină glorie : Thailanda ajunsese să găzduiască câte 2 sau 3 turnee pe sezon. Foarte bine, fiindcă până nu demult nu era decât Anglia, Anglia și iar Anglia : toate competițiile erau numai acolo. Situația ajunsese cam supărătoare. Jucătorii de snooker doresc și ei să mai călătorească prin lume, așa cum călătoresc jucătorii de golf sau de tenis. Dar mai sunt încă multe lucruri de făcut și în această privință.
Gerry Ho : Crezi că snookerul va deveni un sport internațional înainte de a te retrage tu din activitatea competițională ?
Marco Fu : Nu.
Gerry Ho : Că tot ai pomenit de Ding : de câte ori ai jucat cu el ?
Marco Fu : În turnee oficiale, de 6 sau 7 ori.
Gerry Ho : Care este statistica acestor meciuri ?
Marco Fu : Cred că el stă un pic mai bine decât mine : a câștigat de 4 sau de 5 ori – eu numai de 3 ori.
Gerry Ho : Ai constatat un interes sporit pentru meciurile dintre voi în presa chineză ?
Marco Fu : Da, există întotdeauna comentarii care sugerează comparații și rivalități între noi doi.
Gerry Ho : Și rivalitatea e reală ?
Marco Fu : Cred că da – dar e o rivalitate amicală, care n-are nimic negativ în ea. Asta e bine pentru snooker. Pentru că eu sunt din Hong Kong iar el e din China, ziariștii mă consideră uneori jucător străin. Am citit fraze ca : “Ding este ultimul chinez rămas în competiție” cu toate că mai eram și eu pe-acolo ! Dacă însă el a fost eliminat iar eu nu, aflu că sunt eu “ ultimul chinez rămas în competiție” – uite că, brusc, am devenit și eu chinez ! E drept, avem federații diferite, dar relațiile dintre China și Hong Kong continuă să fie puțin cam ciudate...
Gerry Ho : Ce diferență ar fi între stilurile voastre de joc ?
Marco Fu : El joacă un pic mai ofensiv decât mine. Riscă mai mult. Are un foarte bun joc de atac. Cred că este unul dintre cei mai buni jucători de atac din lume. Jocul meu este ceva mai aproape de a fi complet și e mai echilibrat. Îmi asum și eu destule riscuri, dar nu chiar ca el. Asta poate și pentru că e atât de tânăr... [Râde]
Gerry Ho : Crezi că Ding este un supertalent ? Are 20 de ani și deja a câștigat 3 turnee de puncte, iar în clasament ocupă locul 9. Ce crezi că o să mai realizeze ? Îl vezi devenind Numărul 1 mondial ?
Marco Fu : Numărul 1 ?... Greu de spus... De fapt, mi se pare imposibil să faci un asemenea pronostic, oricât de mare expert ai fi ! Nu se poate spune cine va fi campion mondial sau cine va ocupa primul loc, dar e cert că Ding într-acolo se îndreaptă. A câștigat 3 turnee de puncte până la vârsta de 20 de ani, așa că e clar că joacă bine ! Nu încape îndoială că are valoarea unui campion mondial și a unui număr 1 mondial, dar numai de el depinde să se pregătească și să învețe în continuare.
Gerry Ho : Ești de părere că tu ai șanse să devii Numărul 1 mondial ?
Marco Fu : Greu de spus. E un obiectiv foarte ambițios... Nivelul la care se joacă acum este atât de ridicat !... Nu mai sunt șanse ca un anume jucător să domine snookerul. În plus, și aici ar fi nevoie de un pic de noroc. Uneori, un singur meci e suficient ca să-ți schimbe întreaga carieră. Poate că o să am și eu un asemenea meci cândva, în viitor...
Gerry Ho : Înainte de apariția lui Ding, tu erai considerat jucătorul asiatic cel mai de vază. Crezi că el ți-a răpit acest titlu ?
Marco Fu : Ding este jucătorul care ocupă primul loc în clasamentul continental, prin urmare este cel mai bun jucător din Asia și da, așa e, m-a deposedat de acest titlu, ceea ce însă e foarte bine pentru acest sport. Ba e foarte bine și pentru mine, pentru că vreau titlul înapoi și asta mă face să muncesc mai mult și mă motivează mai serios. Pe de altă parte, nemaifiind eu Numărul 1 al Asiei, nu mă mai aflu nici sub o presiune chiar atât de mare ! Până nu demult, James [Wattana] și cu mine eram singurii jucători asiatici suficient de buni pentru a participa la competițiile din Main Tour; acum este Ding și mai sunt încă vreo 6 alți jucători chinezi.
Gerry Ho : Ce obiectiv ți-ai fixat în acest moment ?
Marco Fu : Vreau să ajung în Top 10. în Top 16 am mai fost, dar niciodată în Top 10.
Gerry Ho: La retragere te-ai gândit ?
Marco Fu : Nu, nu mi-am făcut niciun fel de plan în acest sens. Greu de spus. O să merg mai departe atât timp cât o mă simt în stare să-i înving pe jucătorii de top. Deci retragerea ar putea avea loc... la anul sau peste 10 ani ! Habar n-am ce altceva să-ți răspund !... Cred că cea mai bună perioadă din viața unui jucător de snooker e undeva între 20 și 35 de ani, dar uite că Steve Davis are 50 și încă se mai află în Top 16 ! Steve este, totuși, o excepție...
Gerry Ho : Crezi că lumea va spune vreodată despre tine că ai fost “o legendă a snookerului” ?
Marco Fu : Vai de mine, mai am mult până la statutul de legendă !... Oamenii ăștia cu care ai vrea tu să mă compari au câte 20-30 de turnee câștigate, iar eu am câștigat un singur turneu de puncte și alte două care nu contează în clasament !!!... Mai e mult până departe !... Dacă o să adun și eu atâtea victorii, OK, o să fie perfect, dar n-am nevoie să mă pun sub o presiune suplimentară gândindu-mă la șansele mele de a deveni “legendar” ! La drept vorbind, nici nu vreau să-mi fixez vreun obiectiv anume. Și înainte de Marele Premiu ziariștii mă tot întrebau cât de departe țineam să ajung în turneu. Le-am spus că sper să mă calific din grupe în faza eliminatorie. Prefer să iau turneul meci cu meci, nu să plec la drum cu gândul la finală. Așa procedez eu – ăsta e felul meu de a privi lucrurile.
Gerry Ho : În ceea ce te privește, snookerul s-a dovedit a fi o activitate lucrativă ? Până acum, ți-a adus premii în valoare de cam 700 000 de lire, dar și în snooker – ca în toate sporturile – jucătorii nu din premii fac avere, ci din sponsorizări. Ding este deja multimilionar (în lire) datorită contractelor din China. Cum stau lucrurile în Hong Kong ? Există suficient interes pentru acest sport ca să poți obține asemenea sponsorizări ?
Marco Fu : Piața chineză este enormă. Chiar și cea mai modestă firmă de acolo este dornică să sponsorizeze sportivi și competiții. În Hong Kong e cu totul altă situație. Cea mai mare parte a veniturilor mele provine din premii. La Hong Kong nici măcar agent nu am ! Am stat de vorbă cu câțiva oameni, dar deocamdată discuțiile nu s-au soldat cu niciun rezultat concret.
Gerry Ho : Deci încă nici vorbă de mașini superrapide ?...
Marco Fu : Nup! Numai de cele superlente ! [Râde]
Gerry Ho : Ești dezamăgit ?
Marco Fu : Nu chiar dezamăgit, nu... Nu joc snooker numai pentru a câștiga bani. Bineînțeles că am nevoie și de bani, dar ce fericit am fost atunci când am câștigat Marele Premiu ! Nu poți cumpăra cu bani acea bucurie și acel sentiment că ai realizat ceva important. Pentru o asemenea trăire joc snooker.
Gerry Ho : Să înțeleg că, într-un fel, e mai bine pentru tine că ești în Hong Kong și nu în China, adică nu te afli sub aceeași presiune comercială sub care este Ding ?
Marco Fu : Mda, cred că din anumite puncte de vedere e mai bine așa. Ding este o celebritate și are o mare avere, dar tocmai din aceste motive este sub o presiune enormă. Eu n-am avut niciodată de jucat sub o asemenea presiune. Trebuie să-i fie foarte greu – mai ales că n-are decât 20 de ani. Mă consider norocos că în Hong Kong pot să joc un pic mai liber de pretențiile sponsorilor și de cerințele contractelor. Așa mă pot bucura într-adevăr de snooker.
Gerry Ho : Încă mai iubești snookerul la fel de mult cum îl iubeai când erai copil sau acum este pur și simplu un mod de a-ți câștiga existența ?
Marco Fu : Da, îl iubesc la fel de mult ca și atunci. În urmă cu câțiva ani, nu ți-aș fi dat același răspuns. Când am avut problemele acelea, în perioada 2001-2003, mă simțeam într-adevăr depășit de situație și credeam că nu mai am nimic de spus în acest sport. Nu-l îndrăgeam : mă antrenam și participam la competiții ca și cum mi-aș fi văzut de o slujbă oarecare. Acum mă bucur de snooker și, pentru că jocul îmi merge mai bine, aștept turneele cu mare nerăbdare, ba aștept cu nerăbdare și antrenamentele, indiferent dacă mă pregătesc cu prietenii sau singur.
Gerry Ho : Cât de mult te antrenezi ?
Marco Fu : În timpul sezonului, între 3 și 6 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. În vacanță, pun tacul deoparte – dacă am timp, fiindcă în acest sezon sunt foarte ocupat. O să particip la o mulțime de turnee [Marco se referă la noua ligă a lui Barry Hearn și la seria lui Higgo] și nu prea o să am răgaz pentru altceva în afară de snooker, nici măcar în perioada de vară. De regulă, după Campionatul mondial, avem vacanță, numai că în acest an nu cred că va fi cazul.
Gerry Ho : Cum e când îți reiei antrenamentul după câteva săptămâni de vacanță ? Seamănă snookerul cu mersul pe bicicletă ?
Marco Fu : Am nevoie de cel puțin două săptămâni ca să-mi reintru în ritmul normal. Câteva săptămâni de pauză înseamnă o întrerupere foarte mare atunci când ești obișnuit să joci snooker în fiecare zi. Da, după vacanță am senzația că sunt un pic ruginit...
Gerry Ho : Ai impresia că ești un jucător mai degrabă talentat sau mai degrabă muncitor ?
Marco Fu : Cred că puțin din amândouă. Dacă te uiți la cei din Top 32, constați că toți sunt talentați – au talent într-o doză mai mare sau mai mică. Nici n-ai cum să obții rezultate dacă n-ai talent, indiferent ce sport practici. Cred că am ceva talent, dar nu unul fenomenal, nu sunt ca Ronnie O’Sullivan, înzestrat la limita geniului.
Gerry Ho : Ce-ar fi dacă am încerca să umblăm la niște procente ? La tine, cât la sută este talent și cât la sută muncă ?
Marco Fu: Aș zice 60-40 – 60 la sută talent și 40 la sută muncă serioasă. Nu muncesc la fel de mult ca alți jucători profesioniști. Unii se antrenează câte 8-10 ore pe zi. Pentru mine, 3 ore sunt suficiente. Uneori, adică înainte de meci, 5 ore.
Gerry Ho : Ești un foarte bun realizator de breakuri. E nevoie să faci un efort de concentrare ca să-ți menții capacitatea de a puncta solid până ajungi la capătul unui frame ?
Marco Fu : Dacă jocul e deschis și bilele răspândite frumos pe toată masa, nu e deloc greu să punctezi ! Mai ales că realizarea breakurilor reprezintă unul dintre punctele mele forte. Nu mă simt încordat, îmi place să fac breakuri și să trimit bilele în buzunare. Nu fac un efort de concentrare. De concentrare ai nevoie mai degrabă atunci când jocul e fragmentat și un frame durează 40-50 de minute. Tocmai ăsta este punctul meu cel mai slab : pierderea concentrării în asemenea situații. Dacă adversarul meu e lent și are un stil foarte defensiv, cu o mulțime de lovituri de siguranță, încep să joc prost. De aceea prefer meciurile cu jucătorii de top, pentru că mai toți au un stil de joc mai ofensiv, adică mai asemănător cu al meu.
Gerry Ho : La ce te gândești atunci când stai pe fotoliu și-ți aștepți rândul la masă ?
Marco Fu: E tare greu ! Greu să-ți păstrezi concentrarea pe parcursul unui întreg meci – ba uneori e greu să ți-o păstrezi chiar și pe parcursul unui singur frame ! Și asta e tot o chestiune de antrenament. Uneori, mă gândesc la importanța meciului. Cum zic, nu-i deloc ușor. Dacă adversarul tău joacă bine, te poți uita la el, dar dacă are un stil plictisitor, nu e recomandabil să-l privești. E mai bine să te gândești la orice altceva...
Gerry Ho : E ușor să-ți regăsești concentrarea în momentul când revii la masă ?
Marco Fu : Dacă îți merge jocul, e ușor, dacă nu... tocmai ăsta e cel mai greu lucru din lume...
Gerry Ho : Adică asta ar fi cea mai mare problemă de natură mentală din acest sport ?
Marco Fu : Partea cea mai cumplită din acest sport este că dacă faci o greșeală trebuie să te duci să te așezi în fotoliu. În alte sporturi, următorea ocazie apare după 3 secunde : în tenis, de exemplu. Dar în snooker nu : stai în fotoliu și treci prin chinurile iadului.
Gerry Ho : Atunci e cam greu să nu-ți manifești bucuria dacă și adversarul tău ratează la rândul lui !
Marco Fu : Nu, nu e greu deloc. La începutul carierei mele de jucător profesionist, încercam să-mi sugestionez adversarul să greșească ! Nu e bine, fiindcă dacă nu greșește ești încă și mai dezamăgit, suferi și mai mult ! Acum nu mă mai gândesc la astfel de lucruri. Mă las în voia stării de moment. Stau acolo, în fotoliu și caut să mă concentrez asupra jocului meu. Nu mai vreau să-mi pierd vremea gândindu-mă la ceva care nu se poate afla sub controlul meu. Ăsta este unul dintre cele mai dificile aspecte ale snookerului. Jucătorii au o vorbă : uneori pierzi meciul tocmai atunci când stai în fotoliu.
Gerry Ho : Adică vrei să-mi spui că nu te bucuri chiar deloc când vezi că adversarul tău ratează ?
Marco Fu : Nu, nu mă bucur – dar simt un plus de elan și de inspirație. Asta mă ajută să profit de ocazia care mi-a fost oferită !
Gerry Ho : Sună ca și când ar ține de spiritualitate. Ești o persoană religioasă ?
Marco Fu : Sunt de religie buddhistă și, de patru ani încoace, sunt și vegetarian.
Gerry Ho : Care sunt jucătorii de snooker pe care îi admiri cel mai mult ?
Marco Fu : Îmi plăcea să-l urmăresc jucând pe Steve Davis. Și Stephen Hendry mi se pare un jucător foarte special. Amândoi par învăluiți într-un fel de aură. Ai de jucat cu ei și uneori te fac să pierzi meciul înainte de a-l începe. Au prestanță. Nu aroganță : prestanță.
Gerry Ho : Ești de părere că snookerul are nevoie de personaje mai colorate și mai strălucitoare ? Sunt unii care cârtesc că acest sport ar fi cam îmbâcsit și cam cu ștaif. La urma urmei, purtați cu toții smoching, pe câtă vreme la pool sau la darts atmosfera e mult mai relaxată, publicul e mult mai zgomotos, mai sunt prin preajmă și fete, ba mai e și muzică !
Marco Fu : Poate. Și eu am impresia că nu avem personalități cu adevărat pregnante. În anii ’80, nivelul tehnic nu era chiar așa de ridicat, dar existau mai multe personaje interesante. Acum, avem mai degrabă tineret preocupat de performanță, nu de celebritate. Știu că unii susțin că snookerul a devenit cam plictisitor... Mie însă îmi place așa cum este. Este un sport tradiționalist. Așa era și pe vremea când am început eu să urmăresc meciurile la televizor – așa a fost dintotdeauna. Uneori, la unele turnee, avem voie să renunțăm la papion și putem să purtăm tricouri. Unii organizatori caută astfel să întinerească imaginea snookerului, dar mie nu-mi place chestia asta. Și în tenis, prefer să mă uit la meciurile de la Wimbledon tocmai pentru că se merge pe o linie clasică.
Gerry Ho : Care e lovitura ta preferată de trick shot ?
Marco Fu : Lovitură preferată de trick shot ?! N-am așa ceva ! Abia dacă știu să execut un bank-kick !
Gerry Ho : Adică n-ai învățat nicio lovitură de trick shot cu care să te dai mare la petreceri ?
Marco Fu : [râzând] Nu. Asta era mai degrabă în stilul jucătorilor din anii ’80. Cei de azi, precum Hendry sau O’Sullivan, nu știu să facă așa ceva. Habar n-au de trick shot. Jocul s-a schimbat mult. Înainte, jucătorii ca Steve Davis și Dennis Taylor făceau demonstrații, spuneau glume și executau acest gen de lovituri de virtuozitate. Acum, serile demonstrative constau în meciul propriu-zis, pentru că publicul pare să prefere varianta asta.
Gerry Ho : Îți petreci cea mai mare parte a anului în Marea Britanie ?
Marco Fu : Nu. Stau acolo cam 4-5 luni pe an, restul timpului sunt aici, în Hong Kong.
Gerry Ho : Nu ți-e greu să călătorești așa de mult cu avionul ?
Marco Fu : Ba da, mi-e greu, dar mi se pare și mai greu să stau tot timpul în Anglia. [Râzând] Ce vrei, sunt obișnuit cu orașele mari, iar acolo trebuie să locuiesc în orașe mult mai mici. Câteodată, mai ales atunci când nu-mi merge jocul, am tendința de a vedea totul în negru : orașele sunt mici, vremea e urâtă, sunt departe de prieteni... Călătoriile sunt într-adevăr obositoare, dar prefer să mă întorc acasă, alături de familie și de prieteni.
_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
