Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Cine credeți că va câștiga titlul ? |
Graeme Dott |
|
44% |
[ 4 ] |
Jamie Cope |
|
55% |
[ 5 ] |
|
Voturi totale : 9 |
|
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 31 Mar 2007, 23:29 Titlul subiectului: |
|
|
După meci
Jamie Cope : „După primul frame, am crezut că o să le câștig pe toate celelalte, dar i-am oferit lui Barry șansa de a le câștiga el pe următoarele două și nici nu i-a trebuit mai mult ca să revină în meci ! Începusem să mă plictisesc stând în fotoliu. Nu știu de ce, dar nu mi-am găsit ritmul. Numai că uneori, trebuie să strângi din dinți și să lupți fără să te mai gândești că ești condus la scor. Așa am făcut și eu : în ruptul capului n-aș fi renunțat la luptă. Spre sfârșit, am avut amândoi noroc, când la lovituri ofensive, când la lovituri defensive. Simțeam că o să se întâmple lucruri surprinzătoare și într-adevăr, cred că ăsta rămâne meciul cel mai ciudat din câte am jucat până acum. Nici pe departe cel mai bun, dar în mod sigur cel mai ciudat. Sper ca mâine să fiu la înalțime, fiindcă joc cu campionul mondial și fiindcă în prima mea finală, cea de la Aberdeen, am fost foarte dezamăgit de felul în care m-am prezentat : atunci nu am avut suficientă încredere în mine însumi ca să joc așa cum ar fi trebuit. Mâine, însă, dacă o să fiu în stare să repet performanțele din meciurile cu Mark Williams și Shaun Murphy, am șanse să câștig primul meu titlu.”
Jamie se simte cam singurel la Beijing – n-a călătorit cu charter-ul care i-a adus în capitala Chinei pe cei mai mulți dintre jucători, ci pe cont propriu, așa că n-are pe nimeni din familie care să-l susțină, iar prietena lui a rămas și ea acasă, în Regat, cu ochișorii pe Eurosport. Jamie : „Și din experiența asta am de învățat. La anul, probabil că n-o să mai vin în China de unul singur.”
Barry Hawkins : “Nici nu-mi vine să cred că am pierdut meciul ! Sunt absolut distrus. Și doar avusesem atâtea ocazii ca să-l câștig ! Eram convins că acea ultimă bilă neagră o să intre-n buzunar, dar nu – s-a oprit pe marginea buzunarului !!!... Ca să fiu sincer, sunt încă în stare de șoc și nu mai am cuvinte. (Ceea ce nu-l împiedică, totuși, să mai emită două-trei fraze ! ) Spre sfârșitul meciului credeam că mă îndrept spre finală. Faptul că, în jocul cu numărul 10, mi-am desprins privirea de la bila maro și am ratat lovitura l-a readus pe Jamie în meci și el a egalat la 5. Partea bună a lucrurilor e că mi-am recăpătat încrederea în mine însumi, dar va trebui să mă concentrez mai bine și să termin odată cu toate aceste greșeli stupide pe care văd că încă le mai fac.”
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
CristinaRo Addicted to snooker
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 1025 Locație: Ploiesti
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
CristinaRo Addicted to snooker
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 1025 Locație: Ploiesti
|
|
Sus |
|
sevvilla86 Addicted to snooker
Data înscrierii: 11/Dec/2005 Mesaje: 1532 Locație: Bucuresti
|
|
Sus |
|
andolini Addicted to snooker
Data înscrierii: 31/Ian/2006 Mesaje: 108
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Dum 1 Apr 2007, 21:54 Titlul subiectului: |
|
|
După finală
(Adunate din UK și China )
Graeme Dott : “Cucerirea oricărui trofeu îți dă un plus de încredere în tine însuți. Sigur că tot titlul de la Crucible rămâne cel mai important, dar și această victorie contează foarte mult, mai ales că nu mai sunt decât câteva săptămâni până la Campionatul mondial și că o să intru în competiție ca ocupant al locului unu în clasamentul mondial.
Nu sunt obișnuit să am mare succes în această țară – până acum, de regulă, plecam acasă după primul meci, dar de data asta, pe drumul către victorie, i-am învins pe James Wattana, John Higgins și Ronnie O’Sullivan, adică n-am avut deloc un parcurs ușor. Am sosit cu câteva zile înainte de începerea turneului și cele câteva meciuri demonstrative pe care le-am susținut aici, în China (*), m-au ajutat să mă încălzesc pentru Open.
Azi am jucat OK. Aș fi putut și ar fi trebuit să joc mult mai bine, dar, când ajungi într-o finală, esențial e s-o câștigi și exact asta am și făcut. Adevărul este că nu m–am simțit prea bine : sunt răcit și mă doare gâtul. Am comis câteva greșeli și am fost foarte furios pe mine însumi. Conduceam detașat și l-am lăsat pe Jamie să se apropie la 6-5 ! Asta m-a trezit brusc din amorțeală și mi-a dat stimulentul de care aveam nevoie : am realizat două excelente breakuri de peste o sută douăzeci de puncte și am reînceput să mă simt în largul meu. Nu că mi-aș fi pierdut vreo clipă încrederea în victorie – am fost tot timpul sigur de ea.”
Ziariștii l-au întrebat de ce are ochii plini de lacrimi, iar Graeme a răspuns scurt și reținut : “De câteva luni încoace, am trecut prin multe emoții.” (Referire la moartea primului său antrenor și manager, devenit apoi socrul său, Alex Lambie și la starea de tensiune pe care au trăit-o soții Dott atunci când un idiot în halat alb a anunțat-o pe Elaine că e suspectă de cancer ovarian înainte de a avea rezultatul biopsiei.)
Graeme a ținut să le mulțumească fanilor și, în general, publicului din China pentru susținerea pe care i-au acordat-o.
Jamie Cope : “Sunt dezamăgit că am pierdut și a doua mea finală, dar sunt mulțumit de felul în care am jucat. N-am strălucit nici în semifinale, nici în finală, totuși, în ansamblu, am avut o săptămână bună.”
A fost întrebat dacă se simte obosit . “Nu, nu mă simt obosit, cu toate că trebuie să mă obișnuiesc și cu meciurile de acest format.”
Finala : “Graeme a jucat foarte bine. Am încercat să mă impun, dar n-a mers : el a ținut în mână meciul de la început și până la sfârșit. Am avut o ocazie să egalez la 3 – poate și la 6 – dar pe urmă n-am mai apucat să ajung la masă timp de două frame-uri !...”
Sezonul : “Am crezut că am șanse să câștig și eu un titlu, dar nu-i nimic, nu am decât 21 de ani, e timp destul. Important e să-mi păstrez încrederea în mine însumi. După ce câștig primul titlu, o să-mi intru în ritmul victoriilor, iar acest moment nu poate să întârzie prea mult, fie și numai dacă ne luăm după calculul probabilităților. Aștept cu nerăbdare primul meu trofeu, dar o performanță deosebită o reprezintă și faptul că deja am ajuns în două finale.”
* Inner Mongolia (Nei Mongol Zizhiqu) nu e în Mongolia - este o regiune a Chinei. http://i78.photobucket.com/albums/j103/snookerloopy/chinamap2.jpg
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
helly
Data înscrierii: 19/Feb/2007 Mesaje: 8
|
Trimis: Dum 1 Apr 2007, 23:21 Titlul subiectului: |
|
|
Ok, cu intarzierile de rigoare, dar: Gooooooo Graeme!
_________________ "Au!..." Sir Isaac Newton
|
|
Sus |
|
Lady Croft Addicted to snooker
Data înscrierii: 24/Noi/2004 Mesaje: 1980 Locație: Petrosani (Hunedoara)
|
|
Sus |
|
|