Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
samur1
Data înscrierii: 18/Mar/2012 Mesaje: 1
|
Trimis: Dum 18 Mar 2012, 9:15 Titlul subiectului: |
|
|
Clara White a scris: |
Între timp, am aflat : azi, Ronnie O'Sullivan nu a primit aprobarea personalului de zbor pentru schimbarea locului în avion, așa că s-a hotărât că se simte rău și că trebuie să-și asculte corpul drept care n-a mai plecat spre Irlanda.
Apropo : în condițiile în care unii se prezintă în arenă, sezon după sezon, chiar dacă suferă de arhidovedite boli cronice (de exemplu, cazul Ali Carter), iar alții joacă deși sunt accidentați (de exemplu, cazul Xiao Guodong), WPBSA a luat decizia (care va deveni publică în câteva zile) de a nu mai acorda punctele aferente înfrângerii în prima rundă niciunui jucător care se retrage pe baza unui certificat medical semnat de un singur medic. Pentru ca o asemenea motivare să fie valabilă, e nevoie de verdictul unei comisii medicale interdisciplinare independente, alcătuite din cel puțin trei medici specialiști, care să ateste faptul că jucătorul are o boală cronică de natură să-l facă indisponibil.
Decizia se referă la toate turneele începând cu Openul mondial de la Haikou. |
sunt fan ronie dar sare calul cateodata; pacat de el, s-a nascut talent, o sa moara speranta!
|
|
Sus |
|
Redboy Addicted to snooker

Data înscrierii: 01/Aug/2007 Mesaje: 698
|
|
Sus |
|
cristian99 Addicted to snooker
Data înscrierii: 02/Oct/2011 Mesaje: 435 Locație: Slobozia
|
Trimis: Dum 18 Mar 2012, 10:12 Titlul subiectului: |
|
|
Cele mai mari sanse dupa mine la castigarea turneului este Stephen Lee 8)
|
|
Sus |
|
rooniefan Addicted to snooker
Data înscrierii: 24/Dec/2007 Mesaje: 735 Locație: Targoviste
|
Trimis: Dum 18 Mar 2012, 10:41 Titlul subiectului: |
|
|
samur1 a scris: |
[sunt fan ronie dar sare calul cateodata; pacat de el, s-a nascut talent, o sa moara speranta! |
La cate turnee a castigat,in nici un caz nu o sa moara talent.Totusi,in clasamentul all time, e pe locul 4 la numarul de turnee de puncte castigate,pe locul 2 la numarul de break-uri de peste 100 realizate.Sa spui ca o sa moare speranta in aceste conditii e putin deplasat.
Ca a facut un gest care nu ne place e alt ceva.
_________________ Un sport nobil pentru oameni nobili.
Laureat al Premiului Oscue - Campionatul Mondial 2013, Campionatul Mondial 2016, Campionatul Mondial 2017
|
|
Sus |
|
XLNC Addicted to snooker

Data înscrierii: 12/Aug/2009 Mesaje: 104 Locație: Ploiesti
|
|
Sus |
|
serbanm Addicted to snooker
Data înscrierii: 20/Feb/2011 Mesaje: 181
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 1000 Locație: constanta
|
Trimis: Dum 18 Mar 2012, 14:24 Titlul subiectului: |
|
|
Am si eu o intrebare,draga Clara, si...
...ea se refera la doi jucatori care nu au fost prezenti aici si care noul sezon nu ii va prinde in top 16 poate doar pe unul dintre sa castige Campionatul Mondial scenariu Sci-Fi:
Au cumva S.Hendry si A.Carter ganduri de retragere din circuitul mondial profesionist dupa incheierea actualului sezon?
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Dum 18 Mar 2012, 15:21 Titlul subiectului: |
|
|
Niciunul dintre cei doi n-a depus vreun jurământ solemn că va rămâne în sau se va retrage din circuitul profesionist și situația unuia are foarte puține lucruri în comun cu situația celuilalt, prin urmare trebuie să așteptăm cu mai multă răbdare ca amândoi – și alții – să ia hotărârile pe care cred ei că e cazul să le ia. Plus că au și dreptul să se răzgândească.
Apropo de retrageri și de alte jocuri de-a dusul & venitul, greul serii demonstrative de vineri le-a revenit lui Ken Doherty și lui Fergal O’Brien – deh, gazde. Că oaspeții n-au fost foarte doritori să țină loc de O’Sullivan. Cu toate astea, spre marele amuzament al publicului, la un moment dat, cei doi irlandezi și-au pus măști înfățișându-l pe cel care i-a tratat cu absența pe spectatori.
Finala va fi arbitrată de Paul Collier – prima lui finală dintr-un turneu de puncte din anul 2005 (când s-a retras pe motive pecuniare & de orgoliu).
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
tavy2008 Addicted to snooker

Data înscrierii: 25/Aug/2008 Mesaje: 380 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Dum 18 Mar 2012, 17:43 Titlul subiectului: |
|
|
Stephen Lee - Neil Robertson
Time to pray:
GOD, IF YOU LOVE ME, LET IT BE THAT STEPHEN WINS THIS FINAL!!!
_________________ /STEPHEN LEE/
Laureat al Premiului Oscue - German Masters 2011, German Masters 2012, Haikou World Open 2012, Shanghai Masters 2012, Welsh Open 2014, Campionatul Mondial 2024, UK Championship 2024
|
|
Sus |
|
tavy2008 Addicted to snooker

Data înscrierii: 25/Aug/2008 Mesaje: 380 Locație: Bucuresti
|
|
Sus |
|
skorpyo Addicted to snooker

Data înscrierii: 20/Mar/2011 Mesaje: 681 Locație: Bucuresti
|
|
Sus |
|
Redboy Addicted to snooker

Data înscrierii: 01/Aug/2007 Mesaje: 698
|
|
Sus |
|
lilimm A super fan

Data înscrierii: 26/Apr/2011 Mesaje: 58
|
|
Sus |
|
cristian99 Addicted to snooker
Data înscrierii: 02/Oct/2011 Mesaje: 435 Locație: Slobozia
|
|
Sus |
|
|