Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 23 Feb 2012, 5:07 Titlul subiectului: |
|
|
Campionatele naționale ale Indiei. Constat că Aditya Mehta s-a calificat, ieri, în runda ultimilor 64 a Openului Chinei. Recent, jucătorul a reușit să-și apere titlul de campion național, câștigând, astfel, pentru a doua oară, trofeul Indiei. Aceasta a fost cea de-a 78-a ediție a competiției și s-a desfășurat la Pune, timp de peste trei săptămâni – e drept că au fost puse în joc titlurile naționale atât la snooker cât și biliard, pentru toate categoriile de vârstă. În turneul de snooker al seniorilor, prima fază a cuprins meciurile din cadrul celor 16 grupe a câte 5 jucători. Primii doi clasați în fiecare grupă s-au calificat în șaisprezecimi.
Sferturi
Aditya Mehta 5–0 Siddharth Parikh
Shahbaaz Adil Khan 5–3 Himanshu Jain
Brijesh Damani 5–2 Manan Chandra
Kamal Chawla 5–3 Lucky Vatnani
.
Semifinale
Aditya Mehta 5–4 Shahbaaz Adil Khan
Brijesh Damani 2–5 Kamal Chawla
.
FINALA
ADITYA MEHTA 6–2 KAMAL CHAWLA
Aditya Mehta
În ciuda scorului destul de sever și a faptului că adversarul său (încă și mai tânărul Kamal Chawla) se afla pentru prima dată într-o finală națională de seniori, Aditya n-a câștigat ușor. Deși tot el a fost autorul celui mai mare break din faza grupelor (un 134), în finală n-a reușit nicio construcție mai mare de 80 de puncte.
În total, s-au înscris 5 breakuri 100(+), dintre care cel mai mare al competiției a fost un 139 marcat de Manan Chandra, în faza optimilor.
Campioană națională de senioare : așa cum era de așteptat, dubla campioană mondială de biliard Chitra Magimairaj
Campion național la juniori 1 : Laxman Rawat
Campion național la juniori 2 : Dhvaj Haria
Campioană națională junioare 1 : Keerat Bhandal
Campioană națională junioare 2 : Varsha Sanjeev
.
Duminica trecută, la Klub 147Break, Varșovia, s-a desfășurat finala Campionatului național al Poloniei, care a încheiat sezonul snookeristic 2011-12 din această țară. Cu o săptămână înainte, avuseseră loc cinci runde de calificare, în urma cărora au pătruns în fazele finale 24 jucători. Acești ultimi 24 au format patru grupe. Primii clasați în fiecare grupă au devenit capi de serie în sferturi. Următorii clasați au mai jucat o rundă preliminară pentru a completa lista meciurilor din sferturi.
Sferturi
Grzegorz Biernadski 5–4 Mateusz Baranowski
Jarosław Kowalski 1–5 Krzysztof Wróbel
Karol Szuba-Jabłoński 3–5 Marcin Nitschke
Adam Stefanów 2–5 Michał Zieliński
.
Semifinale
Grzegorz Biernadski 2–6 Krzysztof Wróbel
Marcin Nitschke 6–1 Michał Zieliński
.
FINALA
KRZYSZTOF WRÓBEL 7–0 MARCIN NITSCHKE
Krzysztof Wróbel
În aceste runde finale, s-au marcat 11 breakuri 100(+). Cel mai mare (un 123) a fost realizat de Jarosław Kowalski.
Poate merită precizat că Federația poloneză are un număr de 877 jucători. 
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 29 Feb 2012, 16:28 Titlul subiectului: |
|
|
Campionatul mondial IBSF Under-21 va avea loc la Wuxi (China), între 14 și 22 iulie 2012.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 1 Mar 2012, 2:51 Titlul subiectului: |
|
|
Sandrine Vlamynck
28 februarie 1973 – 28 februarie 2012
Jucătorii noștri care au participat la Campionatele europene găzduite de România, în 2010, își amintesc de Sandrine, care reprezenta Franța și a ajuns până în sferturile competiției feminine. Probabil că nici ei, nici alții nu știau cu ce dușman cumplit se lupta ea, de peste șase ani – o maladie neurologică din cauza căreia suferea fără să-și plângă de milă, ca un sportiv adevărat.
În ciuda staturii, Sandrine practicase baschetul. Până la 18 ani, când, din întâmplare, a intrat într-un club de snooker deschis de puțină vreme, aproape de casa ei din Crespin, un orășel de frontieră – dar dincolo de aceasta, în Belgia. Magia celor 15 bile roșii a acționat imediat și cu efect definitiv. Doi ani mai târziu, tânăra franțuzoaică ocupa locul al treilea în circuitul feminin al Belgiei, circuit pe care-l alesese pentru că era mai puternic decât cel din Franța.
În 2004, a obținut și legitimația de sportiv francez, ca să poată concura în Campionatele naționale ale Franței și a câștigat titlul din prima încercare pentru ca, nu mult după aceea, un diagnostic dur să-i pună sub semnul întrebării viața și cariera. Au urmat multe, multe luni de spitalizare, pierderea sensibilității membrelor și, mai ales, verdictul sec că nu va mai putea merge. L-a ignorat. Treptat, și-a revenit. Și-a reluat activitatea competițională în 2007, iar un an mai târziu, a recâștigat titlul național al Franței. Era în armistițiu cu boala și știa că armistițiul poate înceta în orice clipă. N-a stat să se întrebe „până când ?” așa cum nu se întrebase niciodată nici „de ce ?” A muncit, a participat la turnee, s-a apucat și de antrenoriat și a cumpărat un fost club de pool, la Châtelet, în Belgia. L-a transformat în club de snooker și l-a numit, anglo-francez, Le Safety. A pregătit o mulțime de copii, atât belgieni cât și francezi, iar elevii ei primeau, periodic, vizita supervizatoare a lui PJ Nolan.
În 2011, Sandrine a câștigat din nou titlul național al Franței. Din păcate, pentru ultima oară. Asta a fost hotărârea ei.
Campionii 2011 ai Franței : Ali Jaafar, SANDRINE VLAMYNCK, Grégory Kopec, Alexis Calleweart
RIP.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
bmwz3
Data înscrierii: 20/Noi/2004 Mesaje: 6
|
Trimis: Joi 1 Mar 2012, 10:24 Titlul subiectului: |
|
|
R.I.P. Sandrine
Sa fie oare intamplatoare existenta unei singure date? - 28 februarie!!!
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 1 Mar 2012, 11:05 Titlul subiectului: |
|
|
Nu, din păcate, Sandrine a hotărât să pună capăt luptei ei chiar în ziua în care a împlinit 39 de ani.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
cataline Addicted to snooker

Data înscrierii: 28/Apr/2008 Mesaje: 197 Locație: bucuresti
|
Trimis: Vin 2 Mar 2012, 1:29 Titlul subiectului: |
|
|
Imi pare nespus de rau sa aflu aceasta veste. Am cunoscut-o personal pe Sandrine. Am arbitrat-o si la europeanul din Romania si la cel din Bulgaria. Intradevar zambetul permanent de pe fata ei nu lasa sa se vada ca avea probleme. Doar tremuratul incontrolabil cand se aseza intr-o pozitie ceva mai dificila la masa, vadea problemele cu care se lupta. Imi pare rau cand aud ca cineva cedeaza in lupta permanenta cu viata, si mai ales imi pare rau ca nu "ma va mai chinui" cu jocul sau lent si la urmatoarele europene.
Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
_________________ Laureat al Premiului Oscue - Grand Prix 2009, Premier League 2009, Masters 2011
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Vin 9 Mar 2012, 1:32 Titlul subiectului: |
|
|
Trofeul primăverii : acum două zile, s-a disputat un mic turneu amical-demonstrativ organizat de Clubul General Snooker, din Hong Kong (același care a găzduit invitaționalul General Cup International). Toate locurile fuseseră vândute cu mult timp înainte, iar cei patru jucători s-au bucurat de o primire regească. (Premii : 100 000, 50 000 și 2 x 25 000 de dolari HK.)
Runda 1
Andrew Higginson 5-2 Ricky Walden
Mark Selby 5-2 Martin Gould
Meciul pentru locul 3
Ricky Walden 3-4 Martin Gould
FINALA
MARK SELBY 7-1 ANDREW HIGGINSON
.
M-am bucurat să aud că tânărul Greg Davis, unul dintre cei doi băieți ai lui Steve, s-a înscris la QSchool. În primul rând, pentru că și-a depășit anumite probleme de sănătate și în al doilea rând, pentru că s-a hotărât să ia snookerul ceva mai în serios decât până acum. În acest sezon, a participat la vreo două-trei turnee PTC, dar fără rezultate impresionante. La minuni nu se așteaptă, spune el, nici în acest sezon, dar, după încheierea celor doi ani de studii universitare (Business & Management), la Universitatea din Sunderland (punct pe care ambii părinți îl declaraseră nenegociabil), s-a gândit totuși să facă o incursiune în Snookerland.
Greg are 20 de ani, joacă în continuare cu tacul pe care-l are de la vârsta de 11 ani și-și amintește că primul break 100(+) i-a reușit pe când abia împlinise 14. În timpul Campionatului mondial 2007, tată și fiu au jucat un frame demonstrativ câștigat de Greg, dar în condițiile în care-i fusese acordat un handicap de 30 de puncte. Prima victorie adevărată a urmat nu mult după acest frame – de data asta, fără avans de puncte.
În prezent, Greg se antrenează la Romford, cu Jack Lisowski și Judd Trump. Tot cu ei își petrece, adesea, și unele seri destul de zburdalnice. (Interviu The Daily Telegraph, interviu BBC)
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 10 Mar 2012, 5:08 Titlul subiectului: |
|
|
Până aseară, Pakistanul a găzduit Turneul celor 7 națiuni (adică, mai pe larg, The Jubilee Insurance 7-nation International Snooker Championship), care s-a desfășurat, timp de o săptămână, la Hotelul Pearl Continental din Karachi. Țările reprezentate au fost, în afară de Pakistan : India, Iran, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Thailanda. Gazetarii sportivi din aceste state erau de acord că jucătorul care trezea cea mai mare doză de interes (și curiozitate) era Hossein Vafaei Ayouri, noul campion mondial IBSF devenit, la nici 18 ani, primul iranian care urmează să joace în circuitul profesionist (Hossein a apărut deja în ceea ce, pentru el, ar fi echivalentul unei „repetiții generale cu costume” : acum vreo zece zile, a beneficiat de un wildcard la Openul mondial de la Haikou, unde i-a luat două frame-uri lui Mark King). În ciuda faptului că, într-o finală plină de dramatism, Hossein și-a impus ritmul și a condus cu 6-4, mai experimentatul thailandez Thepchaiya Un-Nooh a reușit să egaleze și să câștige. Așa că, până la urmă, eroul evenimentului de la Karachi n-a fost să fie campionul mondial IBSF de la Bangalore 2011, ci fostul campion mondial IBSF de la Wels 2008 ! (Nu că, după dubla lor dezamăgire din semifinale, spectatorii pakistanezi ar mai fi avut vreo preferință... )
Sferturi
Hossein Vafaei Ayouri (Iran) 5–0 Abdul Sattar (Pakistan)
Mohamed Ibrahim (Egipt) 3–5 Muhammad Sajjad (Pakistan)
Muhammad Asif (Pakistan) 5–3 Yasin Merchant (India)
Thepchaiya Un-Nooh (Thailanda) 5–4 Noppon Saengkham (Thailanda)
.
Semifinale
Hossein Vafaei Ayouri 6–5 Muhammad Sajjad
Muhammad Asif 2–6 Thepchaiya Un-Nooh
.
FINALA
HOSSEIN VAFAEI AYOURI 6–7 THEPCHAIYA UN-NOOH
Thepchaiya Un-Nooh și Hossein Vafaei Ayouri
Cel mai mare break al turneului (un 136) a fost realizat de Muhammad Asif, deținătorul titlului național al țării gazdă.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mar 20 Mar 2012, 17:00 Titlul subiectului: |
|
|
Acum două zile, s-a încheiat ediția 2011-2012 a Campionatelor naționale ale Olandei. Competițiile au avut loc în etape, în câteva weekenduri succesive, la Snooker Centre De Dieze din orașul ‘s-Hertogenbosch. La 31 de ani, Gerrit bij de Leij câștigă pentru prima oară titlul, detronându-l pe multiplul campion național Roy Stolk. Ambii au trecut, la un moment dat, și prin Main Tour, dar noul campion rămâne singurul olandez care are în palmares un titlu european : cel de la categoria Under-19 (în finala din 1999, Gerrit l-a învins cu 6-3 pe galezul Ian Preece, deținătorul titlului).
Sferturi
Roy Stolk 4–2 Sebastiaan Kan
Gosse Vledder 2–4 Micha Marchi
Mario Wehrmann 4–2 Xander van Rossem
Gerrit bij de Leij 4–0 Rene Dikstra
.
Semifinale
Roy Stolk 4–2 Mischa Marchi
Gerrit bij de Leij 4–2 Mario Wehrmann
.
FINALA
ROY STOLK 1–5 GERRIT BIJ DE LEIJ
Celelalte finale naționale :
Juniori : Bas Verviers 4–3 Jelle Kijlstra
Ladies : Rosanna Lo-A-Tjong 3–0 Saskia Smits
40(+) : Peter Bertens 3–2 Jerom Meeus
Dublu : Joris Maas & Misja van Vonderen 3–0 Mario Wehrmann & Jarl Hinfelaar
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 28 Mar 2012, 2:43 Titlul subiectului: |
|
|
Openul Paul Hunter al Angliei, Northern Snooker Centre, Leeds, 23-25 martie. În urmă cu câțiva ani, când turneele profesioniștilor erau puține & rare, un asemenea pro-am aduna la linia de start nume dintre cele mai ilustre. În ultimele două sezoane, participanții VIP sunt, în cel mai bun caz, oamenii aflați pe ultimele locuri din Top 64 (în acest an, Peter Lines – locul 59 și Adam Duffy – locul 70). Ceea ce nu înseamnă că nivelul e mai scăzut decât înainte pentru că, datorită în special seriei PTC, mai toți jucătorii, profesioniști sau amatori, sunt antrenați și în dispoziție competitivă – de pildă, începând cu șaisprezecimile acestei ediții lipsite de celebrități, s-au marcat, în total, 19 breakuri 100(+), ceea ce nu e deloc rău dacă ne gândim că, de exemplu, în rundele corespunzătoare ale Mastersului de la Shanghai 2011 sau ale Mastersului german 2012, s-au reușit câte 21.
Faza grupelor deja a avut loc, între 10 și 13 februarie : 16 grupe a câte cinci jucători. Cei 16 câștigători ai grupelor s-au calificat în șaisprezecimi, în timp ce ocupanții locurilor al doilea și al treilea din fiecare grupă au mai avut de jucat un meci pentru a se decide care dintre ei vor fi adversarii capilor de serie.
Sferturi
Craig Steadman 5–2 Christopher Keogan
Jeff Cundy 5–4 Joel Walker
Michael Wild 3–5 Adam Duffy
Ben Harrison 0–5 Peter Lines
.
Semifinale
Craig Steadman 5–0 Jeff Cundy
Adam Duffy 5–2 Peter Lines
.
FINALA
CRAIG STEADMAN 3–6 ADAM DUFFY
Cel mai mare break al competiției (un 132) a fost realizat de Stephen Craigie.
Ca profesionist, Adam Duffy se află în sezonul său de debut și, din fericire, rămânerea sa în Main Tour este absolut sigură datorită poziției ocupate în clasamentul PTC. Peste două zile, va împlini 23 de ani.
Openul orașului Basel – a patra ediție – Basel Snooker Club, 23-25 martie. Au participat 67 de jucători din Elveția, Regatul Unit, Franța, Germania, Austria, Italia, Serbia, Turcia, Egipt și India. Faza grupelor a fost urmată de șaisprezecimi. Până acum, niciun campion n-a reușit nici să-și păstreze, nici să-și recâștige titlul, dar, evident, va trebui să mai avem răbdare înainte de a proclama existența vreunui blestem asemănător celui care, chipurile, ar bântui pe la Crucible !
Sferturi
Alexander Ursenbacher (Elveția) 2–3 Nathanael Beckrich (Franța)
Florian Werres (Germania) 1–3 Jonni Fulcher (Regatul Unit)
Martin O’Donnell (Regatul Unit) 3–0 Tom Zimmermann (Elveția)
Mohanraj Sivasubramaniam (Elveția) 0–3 Ian McCulloch (Regatul Unit)
.
Semifinale
Nathanael Beckrich 0–3 Jonni Fulcher
Martin O’Donnell 3–2 Ian McCulloch
.
FINALA
JONNI FULCHER 0–3 MARTIN O’DONNELL
Dublă satisfacție pentru noul campion, care, duminică, a marcat și primul său break maxim competițional (în meciul din șaisprezecimi, contra sârbului Branko Radisavljevic). Nu este nici primul break maxim din istoria turneului (în 2010, Ian McCulloch a reușit unul, în faza grupelor), nici primul din cariera lui Martin O’Donnell, care deja a mai construit două. Este însă unul apărut în condiții destul de, ca să zic așa, dificile, dacă avem în vedere faptul că autorul său și simpaticu-i coleg de drum, turneu & cazare Ian McCulloch au petrecut, în barul hotelului, o seară de sâmbătă atât de, ca să zic așa, obositoare încât nu-și mai amintesc exact cum & pe câte cărări au ajuns, spre dimineață, înapoi în cameră și, mai ales, cum au izbutit să se prezinte, la 10.30, fiecare la meciul său din șaisprezecimi.
Londonezul Martin O'Donnell are 25 de ani, se antrenează cu Martin Gould și abia așteaptă să înceapă QSchool (are taxa de înscriere plătită ca premiu pentru câștigarea primei ediții a micului turneu The Snookerbacker Classic, în finala căruia l-a învins cu 4-0 pe irlandezul John Sutton). I se pare că totul îi merge din plin și că asta i se datorează noii sale prietene, care i-a adus darul norocului. 8)
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 31 Mar 2012, 16:03 Titlul subiectului: |
|
|
În perioada 25-31 martie, la Princes Entertainment Centre, Carnegie, statul Victoria (Australia), s-au desfășurat Campionatele 2012 ale Oceaniei la snooker (Men, Under-21 și Ladies), biliard englezesc și 6-Reds. Ca de fiecare dată, a existat o largă majoritate australiană (pe care gazdele au căutat s-o facă mai discretă recurgând la identificarea jucătorilor nu prin numele țării, ci al statului de proveniență ). În afară de Aussies (cum îi numește lumea pe australieni), au mai participat sportivi din Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee și Insulele Fiji. Dar, tot ca de fiecare dată, dominarea australiană n-a fost numai de natură cantitativă – dovadă : toți cei opt calificați în sferturile competiției principale.
Sferturi
Aaron Mahoney 2–4 Ben Judge
Johl Younger 0–4 Shawn Budd
James Mifsud 4–1 Ben Nunan
Charlie Chafe 1–4 Adrian Ridley
.
Semifinale
Ben Judge 5–1 Shawn Budd
James Mifsud 5–4 Adrian Ridley
.
FINALA
BEN JUDGE 6–2 JAMES MIFSUD
Cel mai mare break al turneului (un 142) l-a avut ca autor pe australianul Matthew Bolton.
Finala turneului Under-21 : Kurt Dunham (Australia) 6–4 Shaun Dalitz (Australia)
Finala turneului feminin : Ramona Belmont (Noua Zeelandă) 4–0 Nita Clarkson (Noua Zeelandă)
Finala turneului de 6-Reds : Ben Judge (Australia) 5–0 Ben Nunan (Australia)
Finala turneului de biliard : Matthew Bolton (Australia) 1918–755 Joe Minici (Australia)
În calitatea sa de proaspăt campion al Oceaniei, Ben Judge primește un loc în Main Tour, pentru cele două sezoane următoare. Rămâne de văzut dacă va profita sau nu de această șansă – pentru un Aussie, stabilirea în Regatul Unit presupune cheltuieli mari (că despre deplasări din două în două săptămâni nici nu poate fi vorba). Vom vedea cum rezolvă Ben această problemă – dacă o va rezolva.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Dum 8 Apr 2012, 19:53 Titlul subiectului: |
|
|
Astăzi ar fi trebuit să aflăm numele încă unui proaspăt calificat în Main Tour, pe unul dintre cele șase locuri alocate Asiei (locurile campionului continental de seniori, campionului continental Under-21 plus patru alte locuri destinate unui număr de patru wildcarduri – două, oferite Chinei, câte unul, Indiei și Thailandei). În urmă cu circa două ore, s-a încheiat cea de-a 13-a ediție a Campionatului Under-21 al Asiei. Turneul s-a desfășurat la unul dintre cele mai vechi cluburi din India – Clube Tennis De Gaspar Dias. Clubul, rămășiță a influenței portugheze din zonă, a fost înființat în 1921 și este situat în vecinătatea renumitei plaje Miramar, din Panaji, în statul Goa. Aceasta a fost ambianța exotic-somptuoasă în care, începând cu data de 2 aprilie, s-a disputat întrecerea tinerilor snookeriști asiatici. În faza grupelor, au participat 8 x 4 jucători – primii doi din fiecare grupă s-au calificat în optimi.
Sferturi
Mohammad Lababi (Iran) 3–5 Zhou Yelong (China)
Zhang Anda (China) 5–0 Lu Ning (China)
Hossein Vafaei Ayouri (Iran) 5–2 Amir Sarkhosh (Iran)
Laxman Rawat (India) 0–5 Noppon Saengkham (Thailanda)
.
Semifinale
Zhou Yelong 4–5 Zhang Anda
Hossein Vafaei Ayouri 5–4 Noppon Saengkham
.
FINALA
ZHANG ANDA 2–6 HOSSEIN VAFAEI AYOURI
Cel mai mare break al turneului (un 137) a fost realizat de noul campion.
La nici 18 ani, Hossein Vafaei Ayouri este dublu calificat în Main Tour – deja își asigurase prezența printre profesioniști în calitate de campion mondial IBSF. Zhang Anda, care, de Crăciunul viitor, va împlini 21 de ani, a mai jucat în circuitul pro, timp de un sezon după ce, în 2009, a câștigat titlul pentru care a luptat și azi. Probabil că va primi unul dintre wildcarduri. Altminteri, nu înțeleg și pace de ce promovații în MT se mai prezintă la turneele acestea de calificare. Presiunea șefiilor cretine ? Aroganță ? Prostie ? Toate trei, în doze variabile ?... Prin urmare, vom mai avea de așteptat până să aflăm numele încă unui calificat în MT.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
Trimis: Lun 23 Apr 2012, 19:22 Titlul subiectului: |
|
|
Tony Drago și Luca Brecel au fost confirmați ca beneficiari ai celor două wildcarduri (în Main Tour 2012-13) alocate Europei. ( Structura circuitului profesionist în sezonul 2012-13 ) Celelalte noutăți anunțate la conferința de presă de azi http://www.worldsnooker.com/page/NewsArticles/0,,13165~2745933,00.html Le vom detalia pe parcurs.
În legătură cu ultima (bine-ar fi, dar mai adecvat e să scriu cea mai recentă) prostocănie (prostie + mitocănie) a lui Mark Allen, comunicatul de presă emis, azi, de către WPBSA, confirmă inițierea procedurilor disciplinare (care vin după prostocănia de la Haikou World Open, soldată, aceea, cu o amendă de 1000 de lire). Remarca lui Barry Hearn : “This is a very good time to be a snooker player. It is not a good time to be an idiot.” 
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21314 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
|