Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro
Autentificare Înregistrare FAQ Membri Căutare Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro Snooker Live Stream

STAY IN TOUCH ! WHAT'S NEW IN SNOOKERLAND ?
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 203, 204, 205 ... 240, 241, 242  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro » The News
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mie 25 Iul 2012, 19:05    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Cazul Jogia. Astăzi a avut loc ședința Comisiei disciplinare a WPBSA. S-au prezentat probele, s-au ținut audierile și au urmat deliberările. Ca urmare, Joe Jogia a fost dovedit vinovat și a fost sancționat cu o suspendare de doi ani, care încetează la capătul sezonului 2013-2014. La sfârșitul lunii mai, Jogia primise o suspendare provizorie (NEWS, pag 200).

Comunicatul WPBSA din 25 iulie 2012.

Audierea lui Joe Jogia a durat mai mult decât se anticipase astfel încât Comisia disciplinară mai are de lucru și mâine, când vin la rând alți împricinați.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Vin 27 Iul 2012, 15:37    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

La Campionatul mondial Under-21, au existat numeroase reclamații din partea jucătorilor care remarcaseră „ospitalitatea” buzunarelor superioare și inferioare ale meselor precum și „ostilitatea” manifestată de buzunarele de mijloc. Reclamațiile n-au fost rezolvate în timpul competiției deși delegația iraniană a depus o moțiune de protest. Gazdele chineze au instalat mesele care fuseseră folosite la Campionatul mondial de 6–Bile roșii fără a se mai preocupa de parametrii buzunarelor, după care nimeni n-a mai verificat nimic. Problema a fost dezbătută la Adunarea generală extraordinară (desfășurată tot la Wuxi) și va fi reanalizată la Adunarea generală din noiembrie. Între timp, iranienii și-au retras protestul în schimbul promisiunii IBSF de a le furniza, gratuit, tuturor federațiilor naționale afiliate, câte un set din așa-numitele templates – șabloanele oficiale IBSF.

Bineînțeles, titlul și celelalte rezultate de la Campionatul mondial Under-21 nu pot face obiectul niciunei contestații din moment ce condițiile tehnice au fost egale pentru toată lumea.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
chitu90
More than a fan


Data înscrierii: 06/Iun/2012
Mesaje: 35

MesajTrimis: Lun 30 Iul 2012, 11:51    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

La campionatul mondial under 21 avem si noi vreun reprezentant?


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui chitu90 Trimite mesaj privat
mihtudor
Addicted to snooker


Data înscrierii: 19/Sep/2010
Mesaje: 214

MesajTrimis: Mar 31 Iul 2012, 19:03    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Nu, din pacate. Este un drum prea lung si cu siguranta o cheltuiala pe masura.



_________________
Laureat al Premiului Oscue - Campionatul Mondial 2012, Campionatul Mondial 2014
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui mihtudor Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mar 7 Aug 2012, 0:26    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

După cum se știe, ultima zi în care jucătorii se pot înscrie în Campionatul Regatului Unit a fost ieri, 6 august. Așa cum era de așteptat, Ronnie O’Sullivan a semnat contractul și s-a înscris în acest turneu și în Campionatul internațional din octombrie-noiembrie. Mult mai bine decât să cerșească wildcarduri de la chinezi. Laughing

În ceasul al 11-lea, i-a solicitat lui Barry Hearn o întrevedere. Întrevederea i-a fost acordată, pretențiile, respinse. Probabil că, în cursul zilei de azi, va fi publicat și un comunicat WPBSA care să pună capăt acestui cel mai recent (desigur, nu și ultimul) incident o'sullivanian.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mie 8 Aug 2012, 11:36    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Cum s-au petrecut lucrurile :

Luni, s-a zvonit (chiar printre gazetari, deși cu naivul concurs al unor fani atoatecrezători ! Laughing ) că termenul de înscriere la Campionatul Regatului Unit (vezi mai sus) ar fi fost, cică, prelungit. Nici vorbă ! În cursul dimineții, Ronnie O’Sullivan i-a telefonat lui Barry Hearn și i-a solicitat o întrevedere. Barry i-a spus că-l primește după prânz. Întrevederea a durat mai puțin de o jumătate de oră, fiindcă Barry era (ca întotdeauna !) foarte grăbit.

Luni seara, târziu, Grove Snooker, manageriatul lui Ronnie O’Sullivan, a „twitterit” că toate lucrurile „au fost clarificate". Știind ceea ce știu despre dl Django Fung și despre cât de amic e dumnealui cu adevărul, am bănuit imediat că alegerea cuvintelor era o panglicărie. Se încerca, după cum se zice în Little China, să se "save the face” – că, oricum, fanii cred numai ce le face plăcere să creadă și primesc cu bucurie în ochi tot praful care li se aruncă. Ce să se clarifice ?! Nu fusese nimic neclar : o parte ceruse mai mulți bani, iar cealaltă parte refuzase cererea.

Ieri, marți, s-a mai încercat o „salvare a obrazului” prin tentativa de a minimaliza toată tevatura : adică, după Campionatul mondial, toată lumea l-a auzit pe Ronnie O’Sullivan spunând că dorește să-și ia câteva luni de vacanță și, nu-i așa, chiar asta a făcut etc etc.

Tot ieri, WPBSA a considerat că situația n-ar merita un comunicat propriu-zis și s-a mărginit să dea, simplu, știrea că Ronnie O’Sullivan și-a confirmat revenirea în activitatea competițională. Aseară, Barry Hearn a apărut la BBC – fusese invitat în emisiunea TalkSport, unde trebuia să se discute despre soarta post-olimpică a actualului stadion olimpic și despre alte chestiuni fără legătură cu snookerul. A existat însă și o întrebare referitoare la incidentul cu pricina. Barry a spus foarte clar că în contractul campionului mondial n-a fost schimbată nicio iotă, doar că, inițial, acesta nu-l citise cu suficientă atenție. Odată ce a fost ajutat să-l parcurgă și să-l înțeleagă, jucătorul a fost bucuros (textual, „fericit”) să-l semneze. Umorul lui Barry poate fi destul de crud, uneori : adicătelea, cele douăzeci și ceva de minute ale întrevederii au constituit o lecție de citire. Laughing

Până la urmă, dl Fung a avut o oarecare dreptate : tot de o clarificare a fost vorba. Adevărul e însă că lui Ronnie nu contractul i-a fost explicat, ci opțiunile reale care-i stau în față. Un alt adevăr e și că, în aceste zile când lumea sportului este concentrată asupra Jocurilor Olimpice, snookerul e departe de a ocupa centrul scenei astfel încât, cu imaginea & orgoliul cam șifonate, snookeristul dat pe brazdă n-a prea mai prins prima pagină...



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 13 Aug 2012, 12:28    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

HyProCup este o serie de turnee de vară, inaugurată în anul 2007, la Peer – un orășel din partea flamandă a Belgiei, care se poate mândri că este și locul de baștină al celebrului Pieter Bruegel cel Bătrân, maestrul peisagisticii naționale cu (de obicei, furnicar de) personaje și al picturii numite „de gen” . În 2007, seria a cuprins patru competiții, în anul următor, șase, iar din 2009 încoace, s-a mers pe varianta cu cinci turnee. Fiecare turneu are premiile sale astfel încât jucătorii se pot înscrie și în mai puțin de cinci competiții – dacă însă vor să câștige titlul, trebuie să participe la minimum patru dintre ele. Turneele încep printr-o fază a grupelor (de regulă, sunt în jur de 10-12 grupe a câte 5 sau 6 jucători), după care urmează (eventual, o rundă preliminară și) optimile. Seria are un clasament propriu, iar jucătorul care acumulează cel mai mare număr de puncte devine campion. Prima ediție a seriei a fost câștigată de Alain Vandersteen, următoarea, de Jurian Heusdens, iar edițiile 2009, 2010 și 2011 l-au avut drept campion pe Kevin Van Hove.

În acest an, seria (care a cuprins 100 de participanți) s-a încheiat alaltăieri și s-a distins prin faptul că au fost marcate trei breakuri maxime – toate, realizate de Luca Brecel.

Turneul 1 (15-17 iunie)
Semifinale : Alain Vandersteen 3-0 Johan Schrijvers, Luca Brecel 3–0 Dieter Raymakers
Finala : Alain Vandersteen 2-3 Luca Brecel
Cel mai mare break : 118, reușit de Luca Brecel
.

Turneul 2 (29 iunie-1 iulie)
Semifinale : Luca Brecel 3–2 Bjorn Achten, Alain Vandersteen 3-2 Kevin Van Hove
Finala : Luca Brecel 3–0 Alain Vandersteen
Cel mai mare break : 147, reușit de Luca Brecel
.

Turneul 3 (13-15 iulie)
Semifinale : Luca Brecel 3–0 Johan Schrijvers, Marc Dierens 3-1 Kevin Van Hove
Finala : Luca Brecel 3–1 Marc Dierens
Cele mai mari breakuri : 2 x 147, reușite de Luca Brecel
.

Turneul 4 (27-29 iulie)
Semifinale : Luca Brecel 3-0 Tomasz Skalski, Kevin Van Hove 3-0 Johan Schrijvers
Finala : Luca Brecel 0-3 Kevin Van Hove
Cel mai mare break : 137, reușit de Luca Brecel
.

Turneul 5 (4, 10 și 11 august)
Semifinale : Kevin Van Hove 2-3 Tomasz Skalski, Kristof Vermeiren 0-3 Dieter Raymakers
Finala : Tomasz Skalski 3-2 Dieter Raymakers
Cel mai mare break : 92, reușit de Kevin Van Hove
.

Luca Brecel a participat la HyProCup încă de la prima ediție (avea, pe atunci, vreo 12 ani), ba de două ori s-a și clasat al doilea pe serie (în 2007 și 2008), dar apoi s-a concentrat asupra trecerii la profesionism, iar verile i-au fost consacrate mai degrabă pregătirii cu jucători mai valoroși decât compatrioții săi. De data asta, a revenit la Peer, dar n-a participat la ultimul turneu pentru că a avut de jucat în PTC 2. Chiar și așa, a câștigat seria în mod detașat. Un top 5 din clasamentul 2012 al seriei arată astfel :

1 Luca Brecel 375 puncte
2 Kevin Van Hove 280
3 Tomasy Skalski 240
4 Johan Schrijvers 220
5 Dieter Raymakers 215
.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Joi 16 Aug 2012, 13:22    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Campionatul mondial IBSF, care trebuia să fie găzduit de Egipt (la Sharm El Sheik, între 16 și 29 noiembrie), a fost contramandat din cauza unor dificultăți în garantarea securității jucătorilor și în asigurarea bunei desfășurări a competiției. Situația politică din Egipt nu permite organizarea unor asemenea manifestări sportive, iar Federația egipteană le-a cerut scuze tuturor celor interesați. Se caută soluții pentru relocarea turneului.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
max



Data înscrierii: 17/Mai/2011
Mesaje: 6

MesajTrimis: Mie 5 Sep 2012, 22:00    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Campionatul mondial IBSF, care trebuia să fie găzduit de Egipt va avea loc la Sofia intre 24.11 si 02.12.2012


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui max Trimite mesaj privat
visovan calin
Fan


Data înscrierii: 18/Ian/2011
Mesaje: 15
Locație: baia mare , los angeles

MesajTrimis: Joi 6 Sep 2012, 7:12    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

de la noi din romania participa careva?


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui visovan calin Trimite mesaj privat
visovan calin
Fan


Data înscrierii: 18/Ian/2011
Mesaje: 15
Locație: baia mare , los angeles

MesajTrimis: Joi 6 Sep 2012, 7:13    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

de la noi din romania participa careva?


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui visovan calin Trimite mesaj privat
visovan calin
Fan


Data înscrierii: 18/Ian/2011
Mesaje: 15
Locație: baia mare , los angeles

MesajTrimis: Joi 6 Sep 2012, 7:14    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

de la noi din romania participa careva?


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui visovan calin Trimite mesaj privat
max



Data înscrierii: 17/Mai/2011
Mesaje: 6

MesajTrimis: Joi 6 Sep 2012, 15:44    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

cred ca da, mai e mult pana atunci, participantii se vor anunta, probabil, la sfarsitul lunii octombrie pentru fiecare categorie - ladies, men, masters


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui max Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mar 9 Oct 2012, 15:35    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

.


. . . . . . . .


. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . PAUL HUNTER

. . . . . . . . . . . . 14 octombrie 1978 – 9 octombrie 2006



. . . . . . . . Micul poem dedicat lui Paul de tânărul jucător Allan Taylor.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Vin 12 Oct 2012, 19:39    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Iarăși Stephen Lee și John Higgins ! Aseară, meciul din Ligă a stârnit suspiciuni încă din timpul desfășurării lui. Judd Trump a twitterit, la cald, că se impune o investigație, întrucât „ceva nu e-n ordine,” apoi și-a șters mesajul. Alți jucători și-au menținut afirmațiile – evident, similare cu a lui Trump. (Un tip cu unele tinichele legate de CV precum Matthew Selt s-a găsit să proclame că totul este ”an absolute disgrace to the sport... What a joke!” Ha ! Îți trebuie tupeu nu glumă ca să te arunci la asemenea sentință în condițiile în care te numești Matthew Selt !) Oricum, opinia generală e că lucrurile n-au fost sută la sută curate.

În ceea ce mă privește, se juca atât de prost că mi-am pierdut răbdarea și am preferat să revăd (a n-zecea oară) Harry Potter, la Pro-Cinema, mai ales că nu mi-a trecut prin minte că i-ar trece cuiva prin minte să-și asume vreun risc pentru câteva mii de lire și calificarea în rundele finale. Azi, unele case de pariuri au făcut reclamație oficială, iar Comisia de integritate a WPBSA va ancheta cazul. Probabil că, în cursul zilei de azi, se va da și un anunț oficial.

În urmă cu numai câteva zile, lui Stephen Lee i s-a comunicat că se hotărâse neînceperea urmăririi penale împotriva sa (în legătură cu dosarul și arestarea preventivă din 2010).

ORA 20.20 : STEPHEN LEE A FOST SUSPENDAT DIN CIRCUITUL PROFESIONIST PÂNĂ LA CLARIFICAREA SITUAȚIEI (Comunicat WPBSA).

Meciul care i-ar putea distruge cariera lui Stephen Lee Arrow https://www.youtube.com/watch?v=cMSBXT2J-Lw

În absența Reannei Evans (aflată la cursurile de antrenoriat organizate de World Snooker), tinerele și talentatele reprezentante ale Hong Kong-ului vin, vin, vin & calcă totul în piciorușe (spre bucuria lui Wayne Griffiths, care se ocupă de pregătirea lor). După ce primul turneu de puncte din sezonul 2012-13 al WLBSA a fost câștigat de dubla vicecampioană mondială IBSF Jaique Ip Wan In, acum, titlul celui de-al doilea turneu (Campionatul de Nord, desfășurat la North East Derbyshire Snooker Centre din Clay Cross) i-a revenit dublei campioane mondiale IBSF Ng On Yee, în vârstă de 21 de ani.

Sferturi
Maria Catalano (Regatul Unit) (37, 50) 3–1 Jenny Poulter (Regatul Unit)
Jaique Ip Wan In (Hong Kong) 3–0 Yu Ching Ching (Hong Kong)
Ng On Yee (Hong Kong) 3–0 Tina Owen-Sevilton (Regatul Unit)
Natascha Niermann (Regatul Unit) 3–0 Eva Palmius (Regatul Unit)
.

Semifinale
Maria Catalano 3–1 Jaique Ip Wan In
Ng On Yee 3–0 Natascha Niermann
.

FINALA
MARIA CATALANO 0–3 NG ON YEE



Finala turneului de consolare : Tatjana Vasiljeva (Letonia) 2–1 Yu Ching Ching (Hong Kong)
Finala turneului 40(+) : Eva Palmius (Regatul Unit) 2–0 Jenny Poulter (Regatul Unit)

Cupa General International. La Hong Kong, a avut loc a treia ediție a micului turneu invitațional găzduit de Clubul General Snooker (poster). Primele două ediții au fost câștigate de Ricky Walden (6-2 în finala cu Liang Wenbo) și Stephen Lee (7-6 în finala cu Ricky Walden). Ca și până acum, au fost două grupe (meciuri best of 9), iar primii din fiecare grupă au jucat finala (best of 13). După disputarea unor meciuri de calificare, componența celor două grupe a fost următoarea : (A) Neil Robertson, Liang Wenbo & Fung Kwok Wai (care localnic și-a făcut loc în turneu eliminându-l pe Barry Hawkins) și (B) Ricky Walden, Mark Davis & Tian Pengfei.

Ultimul meci al competiției i-a avut ca protagoniști pe Neil și Ricky, iar rezultatul finalelor în care joacă australianul e destul de lesne de prevăzut : Neil Robertson 7–6 Ricky Walden. De menționat că, în acest an, premiile au fost de trei ori mai mari decât anul trecut astfel încât Neil a primit 12 000 lire, iar Ricky, circa 7 000.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen


Ultima modificare efectuată de către Clara White la Vin 12 Oct 2012, 22:16, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro » The News Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 203, 204, 205 ... 240, 241, 242  Următoare
Pagina 204 din 242

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001- 2004 phpBB Group
Designed for Trushkin.net | Styles Database
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community