Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20193 Locație: Snookerland
|
Trimis: Lun 18 Dec 2017, 23:23 Titlul subiectului: |
|
|
Turneele din China există și vor continua să existe. Tot e bine că s-a renunțat la acele wildcarduri care-i nedreptățeau pe profesioniștii care trecuseră prin așa-numitele runde de calificare. (Îmi displace denumirea asta, pe care o acceptăm fără să gândim prea mult: cu o singură excepție, TOATE rundele sunt runde de calificare, inclusiv semifinalele ! ) Nedreptățile nu pot fi nicăieri total înlăturate – orice lucrare omenească rămâne imperfectă.
Spiritul britanic, da, eu zic că merită păstrat. Indiferent unde s-a născut snookerul (și s-a născut în context britanic), el concentrează esențialul unui mod de viață aflat pe cale de dispariție, definit de corectitudine (care e de dorit să existe în toate sporturile, doar că unele sunt mai sus în privința asta decât altele, iar snookerul nu prea are, aici, de ce să se rușineze) și de eleganță, inclusiv vestimentară. Cam ușor suntem tentați să alegem comoditatea (să renunțăm la papion ori să înlocuim cămașa cu tricoul, de exemplu) – cam ușor uităm că nimic de seamă nu se realizează fără sacrificii mai mari sau mai mici.
Snookerul e un produs tipic al unor vremuri în care erau prețuite valori a căror diluare sau absență ajunge, azi, să ne îngrijoreze. Valorile civilizației europene – o civilizație care încă mai era conștientă de rădăcini și de datoria de a le onora. Și nu de amorul artei, ci din necesitatea supraviețuirii. De asta nu văd cu ochi buni „mondializarea” acestui sport, dacă mondializarea înseamnă depersonalizarea sa, dezeuropenizarea sa și, ca atare, alterarea spiritului său autentic.
Repet ori de câte ori pot : să nu uităm cine suntem. Istoria arată că așa e mai sănătos. Că plăieșilor ălora analfabeți din cetatea Neamțului li se rupea-n 14 de fo corectitudine politică și n-au sărit, ca idioții, să deschidă toate porțile și să coboare toate podurile, peste toate șanțurile de apărare.
Și dacă tot am ajuns aici, la istorie, și la invazii, și la „leși” : excepțional, în vremurile astea, exemplul de demnitate al Poloniei. Pentru că e indicat să învățăm a spune „nu,” atât impertinenței impersonale a birocrației din vest, cât și tradiționalei parșivenii criminale a eternului nostru dușman din estul mult, mult prea apropiat. În aceste zile, exemplul Poloniei este însă răstălmăcit cu nerușinare, în chiar Parlamentul României, ca să justifice o altă enormă nerușinare : cea cu care ticăloșii „noștri” își pregătesc scutirea de cuvenita pedeapsă pentru ticăloșie.
Să învățăm să ne respectăm respectându-ne istoria, legile bune și bunătatea deșteaptă & cinstită a adevăratului român, ăl care vede limpede câte parale fac și un panglicar cu diaree verbală precum dl Puric, școlerul lui Dughin, și un mafiot iremediabil molipsit de ceaușism precum dl Dragnea.
Iertăciune pentru divagație. E off-topic, dar și oful e mare.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Ultima modificare efectuată de către Clara White la Vin 22 Dec 2017, 0:14, modificat de 1 dată în total |
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20193 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 20 Dec 2017, 16:27 Titlul subiectului: |
|
|
Dacă s-ar face un clasament al seriei, așa cum se făcea pe vremea PTC-urilor, cam așa ar arăta un Top treizeci și ceva (), în acest moment :
1 Ronnie O'Sullivan, Neil Robertson – câte 83 500 de lire
3 Mark Williams 73 500
4 Yan Bingtao 39 500
5 Kyren Wilson 33 500
6 Cao Yupeng 32 500
7 John Higgins, Judd Trump, Elliot Slessor – câte 29 500
10 Anthony McGill 26 000
11 Lu Haotian 22 500
12 Alexander Ursenbacher 20 000
13 Xiao Guodong 19 500
14 Ricky Walden 18 500
15 Michael White, Robert Milkins – câte 16 000
17 Mike Dunn 15 000
18 Stephen Maguire, Jack Lisowski, Tian Pengfei, Li Yuan, Hossein Vafaei – câte 12 500
23 Liam Highfield 12 000
24 GaryWilson, Tom Ford, Asley Hugill – câte 11 000
27 Jimmy Robertson, Stuart Carrington – câte 9 500
29 Joe Perry, Ben Wollaston, David Gilbert, Liang Wenbo, Li Hang, Sam Craigie, Chris Wakelin, Zhang Yong – câte 8 500
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20193 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 22 Feb 2018, 16:57 Titlul subiectului: |
|
|
Ne amintim că Joe Swail s-a retras din prima rundă (runda de calificare) a Openului Chinei, chiar în timpul meciului cu Joe Perry, după un telefon primit de acasă. Din păcate, problemele pe care Joe le are în familie nu s-au rezolvat, iar el nu va participa nici la acest turneu. Așa se face că, în locul lui, a fost invitat galezul Jackson Page, proaspătul campion european Under-18.
Bineînțeles, mai pot apărea situații de urgență, care să determine și retrageri de ultim moment.
________________________
La Cardiff, pregătiri. Arena și sala de antrenament :
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20193 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20193 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
AndreiCS Addicted to snooker
Data înscrierii: 29/Ian/2008 Mesaje: 366
|
Trimis: Lun 26 Feb 2018, 21:20 Titlul subiectului: |
|
|
Posibil sa se fi discutat problema aceasta deja si sa o fi ratat, insa dupa ziua de astazi sunt complet nemultumit de meciurile care au fost televizate.
Cum sa decizi ca meciurile Jimmy White-Ian Bingtao si Tian Pengfei-Akani Songsermsawad sa fie programate intr-o sesiune "moarta" (netelevizata), in schimb alegand sa promovezi sportul televizand meciurile unor tineri ce nu au marcat decat 68(Clark), respectiv 46 de puncte(Totten)?
De meciuri "one-sided" vom tot avea parte, insa programarea meciurilor nu e deloc prolifica din punctul de vedere al telespectatorului.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20193 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mar 27 Feb 2018, 0:17 Titlul subiectului: |
|
|
De câte ori s-a călcat în străchini în privința asta ! Cine decide ? În mare, televiziunea care efectuează transmisiunile directe. Dacă mai multe posturi TV dețin drepturile de difuzare, se iau după BBC și/sau British Eurosport. Directorul de turneu are și el un cuvânt de spus, dar nu pe cel hotărâtor. În general, sponsorul titular nici nu se bagă. Aici, Chris Totten nici nu intră în discuție (putea să fie și Basem Eltahhan) : meciul acesta a fost ales pentru Dominic Dale, adică pentru un galez de-al galezilor, opțiune care, crede BBC Țara Galilor (canalul care deține drepturile TV), va fi pe placul publicului galez.
Pentru alte străchini din aceeași categorie nu există însă nici măcar acest motiv să-i zicem local...
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
AndreiCS Addicted to snooker
Data înscrierii: 29/Ian/2008 Mesaje: 366
|
Trimis: Mar 27 Feb 2018, 16:10 Titlul subiectului: |
|
|
Daca O'Sullivan si Williams isi vor pastra evolutiile curente in urmatoarele 2 luni, vom avea parte de un Campionat Mondial interesant, Selby demonstrand in editiile anterioare castigate, ca in cazul lui este vorba de capacitatea de a-si ridica nivelul jocului de-a lungul celor 2 saptamani si jumatate de la mijlocul primaverii.
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 954 Locație: constanta
|
Trimis: Mar 27 Feb 2018, 17:17 Titlul subiectului: |
|
|
Scotianul Alan McManus invins categoric cu un sec 4-0 d catre jucatorul chinez Xu Si are acum pana pe 11 aprilie cand se da startul celor trei tururi de calificare pentru tabloul principal al campionatului mondial o bnevenita vacanta.
|
|
Sus |
|
AndreiCS Addicted to snooker
Data înscrierii: 29/Ian/2008 Mesaje: 366
|
Trimis: Mar 27 Feb 2018, 23:02 Titlul subiectului: |
|
|
Ar fi fost interesanta statistica partidei Shaun Murphy-Gerard Greene, insa aceasta nu ne-a fost prezentata. De multe ori aud la renumitii comentatori ai eurosportului din Romania expresia de "procentaje demne de jucatori amatori", lucru ce ar fi rezumat evolutia jucatorului englez, incununata de faultul la bila roz cand urmarea atingerea pachetului de rosii.
De cealalta parte, nord-irlandezul a prins o zi buna, cu lovituri de distanta mai degraba caracteristice jucatorilor de top, incununata de lovitura la bila albastra din finalul intalnirii. Fizicul e inaintat varstei de doar 44 de ani ...
|
|
Sus |
|
AndreiCS Addicted to snooker
Data înscrierii: 29/Ian/2008 Mesaje: 366
|
Trimis: Mie 28 Feb 2018, 14:05 Titlul subiectului: |
|
|
Dupa prima sesiune a celei de-a doua zi se ingroasa "gluma" (lista jucatorilor de Top 16 care-s eliminati in primul tur)- Ding. cel mai probabil Trump il insotesc pe Murphy.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20193 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
AndreiCS Addicted to snooker
Data înscrierii: 29/Ian/2008 Mesaje: 366
|
|
Sus |
|
rooniefan Addicted to snooker
Data înscrierii: 24/Dec/2007 Mesaje: 735 Locație: Targoviste
|
|
Sus |
|
Ovidiu Addicted to snooker
Data înscrierii: 26/Apr/2015 Mesaje: 214 Locație: Muntenia
|
|
Sus |
|
|