Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Lun 12 Feb 2024, 1:21 Titlul subiectului: |
|
|
Acum vreo două zile, eram aproape sigură că finala avea să se dispute între cei doi foști profesioniști, Iulian Boiko & Gao Yang și că șansele la victorie ar fi fost mai degrabă de partea uraineanului. Nu mă așteptam ca el să piardă în semifinale – mai ales, nu la zero. Cheung Ka Wai pur și simplu l-a năucit cu două sutare (la zero) în primele două frame-uri, după care Boiko n-a mai fost în stare de nimic.
Gao Yang a câștigat destul de greu în fața lui Daniel Womersley, iar din cât l-am urmărit în Main Tour (unde a apărut ca amator invitat), nu a făcut o impresie la fel de bună ca alți tineri chinezi de vârsta lui (19-20 de ani). În afară de asta, Cheung l-a mai învins o dată (cu 4-1), în iunie trecut, la QSchool Asia-Oceania 2023.
Finala a fost dominată categoric de hongkonghez, care n-a mai avut strălucirea din semifinale, dar și-a făcut treaba solid & gospodărește. Remarcabil, aș zice, pentru că a disputat, în acceași zi, cele mai importante două meciuri din viața lui de până acum, ultimele două meciuri ale unui turneu cu o miză enormă : „admiterea” în circuitul profesionist. Remarcabil și că, în tot acest turneu (Grupe + KO, zece meciuri, în total), n-a pierdut decât patru frame-uri.
Bucuria lui este, probabil, mult mai mare decât oboseala (deși, din poze, s-ar crede că e invers). Cea dintâi o să dureze multă vreme; cea de-a doua, o să-i treacă repede.
Peste nici o săptămână, noul jucător profesionist din Hong Kong împlinește 25 de ani.
Ca amator, în 2015 (adică pe când avea 16 ani), Cheung a fost campion mondial IBSF Under-18 – titlu care nu presupunea promovarea în circuitul pro, dar aducea o invitație la calificările pentru Crucible 2016, unde, după cum și era de așteptat, a fost învins în prima rundă (cu 10-3) de Robert Milkins.
Mai are un titlu mondial, la dublu-mixt 2016, împreună cu Jaique Ip, Cei doi au câștigat (cu 4-3) finala turneului în fața perechii Maria Catalano & Eden Sharav.
În 2019, a câștigat primul turneu din seria Challenge Tour (l-a bătut în finală pe Oliver Brown, cu 3-1), dar a pierdut finala Campionatului Under-21 al Asiei, surclasat fiind (cu 6-3) de Zhao Jianbo.
Mai recent, în 2022, a câștigat Jocurile mondiale (Olimpiada săracului, adicătelea) găzduite de SUA, la Birmingham, Alabama : victorie (cu 3-1) asupra egipteanului Abdelrahman Shahin.
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Dum 10 Mar 2024, 19:12 Titlul subiectului: |
|
|
Campionatele europene 2024
Sunt patru turnee : în deschidere, competițiile Under-16 și Under-18, urmate cele două turnee principale, purtătoare de „bilet” pentru circuitul profesionist : CE Under-21 și CE Men.
Programarea turneelor
Under-16 : 11 - 13 martie
Under-18 : 12 - 15 martie
Under-21 : 15 - 18 martie
Men : 18 - 23 martie
__________________
Ai noștri pentru Sarajevo : Cosmin Arsene, Tudor Popescu, Tudor Chitu, Cristian Surdea, Mihai Vladu, Mario Amza, Mario Paun, Radu Vilau.
Din poză lipsește Maxim Ene, care urmează să vină din UK.
Dintre arbitri, au fost anunțați Cristian Roman și Alin Mihai Padure.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mar 12 Mar 2024, 23:50 Titlul subiectului: |
|
|
Campionatul european Under-16
Snookerimea adunată la Sarajevo a avut plăcuta surpriză de a-l vedea în mijlocul său pe triplul mondial Mark Williams, venit să-l aducă & susțină pe Joel, băiatul lui (cel mai mic) care, recent, s-a afirmat în circuitul galez U-14. Astă-toamnă, a câștigat unul dintre turneele seriei.
Acest CE Under-16 este probabil prima competiție internațională de anvergură la care participă și Joel (care abia a împlinit 11 ani). N-a câștigat decât un singur frame și s-a clasat ultimul în Grupa J, dar cu un asemenea ADN + un asemenea antrenor, viitorul tinde să arate bine.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Lun 18 Mar 2024, 20:06 Titlul subiectului: |
|
|
CE – Turneul principal : jucătorii noștri, în ordinea grupelor :
Mihai Vladu (Grupa D)
Tudor Popescu (Grupa U)
Corina Mărăcine (Grupa Y)
Mario Amza (Grupa AA)
Maxim Ene (Grupa AC)
Cosmin Arsene (Grupa AF)
Radu Vilău (Grupa AM)
Tudor Chițu (Grupa AP)
Mario Păun (Grupa AS)
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 21 Mar 2024, 17:48 Titlul subiectului: |
|
|
Tudor Popescu și Mario Păun și-au câștigat meciurile din Runda 1.
Pentru ambii jucători români, urmează însă meciuri foarte grele pentru intrarea în șaisprezecimi. Mario Păun îl are ca adversar pe Kledio Kaçi, fratele mai mic al deja celebrului jucător de pool Eklent (Klenti) Kaçi, care a jucat în Cupa Mosconi și face parte din elita mondială a acestui sport. Kledio s-a clasat al 21-lea din cei 92 de calificați din grupe.
Iar Tudor Popescu are meci cu „revelația letonă,” excelentul breakbuilder Artemijs źiŸins, care încă n-a pierdut niciun frame în acest turneu și a ieșit din grupe al 3-lea din cei 92 calificați în KO.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
mircea22 Addicted to snooker
Data înscrierii: 17/Feb/2009 Mesaje: 1198 Locație: Oltenia
|
Trimis: Lun 25 Mar 2024, 1:15 Titlul subiectului: |
|
|
În primul rând, felicitări jucătorilor noștri!
În al doilea rând, se pare că băiețelul de 13 ani s-a maturizat. Parcursul lui Robbie McGuigan în drumul spre titlu este remarcabil: de fiecare dată frame decisiv, împotriva unor adversari de calitate.
[R32] Robbie McGuigan 4–3 Daniel Womersley
[R16] Robbie McGuigan 4–3 Shachar Ruberg
[QF] Iulian Boiko 3–4 Robbie McGuigan
[SF] Florian Nüßle 3–4 Robbie McGuigan
[F] ROBBIE McGUIGAN 5–4 CRAIG STEADMAN
_________________ "That's inches away from being millimetre perfect." (Ted Lowe)
|
|
Sus |
|
|