Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21640 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 1 Noi 2025, 2:49 Titlul subiectului: Discutii |
|
|
Lista 2025
Campion(at)ul campionilor 2024 : Mark Williams
Campionatul mondial 2025 : Zhao Xintong
Campionatul Regatului Unit 2024 : Judd Trump
Mastersul 2025 : Shaun Murphy
Openul mondial 2025 : John Higgins
Marele Premiu mondial 2025 : Neil Robertson
Mastersul german 2025 : Kyren Wilson
Openul britanic 2025 : Shaun Murphy
Campionatul de snooker Riyadh Season 2024 : Mark Allen
Marele premiu de la Xi'an 2025 : Mark Williams
Players' Championship 2025 : Kyren Wilson
CLS 2025 (Turneu invitațional) : Mark Selby
CLS 2024 (Turneu de clasament) : Stephen Maguire
Openul scoțian 2024 : Lei Peifan
Openul galez 2024 : Mark Selby
Openul englez 2025 : Mark Allen
Openul Irlandei de Nord 2025 : Jack Lisowski
Campionatul circuitului 2025 : John Higgins
Mastersul Arabiei Saudite 2025 : Neil Robertson
Openul de la Wuhan : Xiao Guodong
Mastersul de la Shanghai 2025 : Kyren Wilson
Shoot Out 2024 : Tom Ford
Campionatul mondial feminin 2025 : Bai Yulu
Campionatul mondial Old Boys 2025 : Alfie Burden
Gata, deocamdată, cu Boltonul. Pentru prima oară, turneul are loc într-una dintre locațiile „de casă” (ca să nu spun „de serviciu”) : Arena Mattioli (fostă Morningside) din Leicester, gazda rundelor finale și/sau de calificare ale altor numeroase competiții, de la Marele Premiu mondial, la CLS-uri & Shoot Out. În fine, tot e bine că nu ne-am întors la Milton Keynes.
Asta nu înseamnă că totul a mers uns, în pace & prietenie fiindcă organizatorii s-au trezit că nu mai au pe tablou locuri rămase libere pe care să le cadorisească, în ultima clipă, cui doresc ei. În acest an calendaristic, numărul jucătorilor care să câștige mai multe turnee a fost ceva mai mic : la Champion of Champions (pe scurt CoC) 2025, numai Kyren Wilson are triplă calificare, iar cu dublă calificare nu sunt decât John Higgins, Mark Selby, Mark Williams, Neil Robertson, Shaun Murphy și Mark Allen. Organizatorii ar fi dorit să-l invite și pe Ronnie O’Sullivan cu toate că el nu apărea pe tabloul anunțat inițial (fiindcă nici nu avea de ce să apară) drept care au decis să-l excludă pe Alfie Burden (noul campion de Old Boys) ca să-l includă pe Numărul 5 mondial. Nu e de presupus că fanii ar fi declarat pe platformele sociale că, dacă nu joacă Alfie, pentru ei turneul nici nu există, dar campionul mondial de Old Boys a participat la fiecare ediție a CoC încă din 2019.
S-ar zice că a fost cineva care s-a simțit între ciocan și nicovală : dl Jason Francis, boss-ul circuitului de Old Boys + urzitorul principal al „sindicatelor” alternative & intrigilor destabilizatoare din Snookerland (pentru că, în megalomania sa, își închipuie că e „eternul rival” al lui Barry Hearn). Numai că dl Jason Francis este și managerul lui Ronnie O’Sullivan pe care-l scoate la înaintare ori de câte ori îi convine lui să se ascundă în spatele unui 7 x campion mondial ușor de manipulat.
Ciocan & nicovală ? Nu tocmai. A sărit în ajutorul lui Alfie, dar, mai mult ca sigur, numai pentru că Ronnie nu putea fi interesat de CoC – mult prea strâns programat între Nanjing & Riyadh. Așa că dl Jason Francis a început să facă zarvă : a pus pe Twitter/X o poză de-a nedreptățitului cu copilașii și a susținut sus & tare că participarea campionului mondial de Old Boys este o obligație contractuală între WSS (circuitul boșo) & World Snooker Tour.
A avut loc chiar și o întâlnire inter-jasoniană (i.e. cu Jason Ferguson, boss-ul WST). Nu mă îndoiesc că Jason F-WST i-a explicat veșnicului revoltat Jason F-WSS că (1) un contract între două părți (WST & WSS) nu poate obliga și o terță parte (un organizator extern cum este firma Matchroom) și (2) oricum, acel contract a expirat astă-primăvară.
Matchroomul a re-rectificat tabloul și a măturat sub preș încă o bâlbâială de-a specialiștilor săi în comunicare.
Dar s-o spunem p-a' dreaptă : între RO'S & A.B., oare stă cineva să se întrebe cine ar face turneul mai atractiv ?
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|