Alex Higgins

[Clara White]

Lady Croft, scria undeva, la News, că Alex Higgins e dinainte de vremea ei. Totuşi, snookerul nu începe nici cu Blonduţul, nici cu Bruneţelul, nici cu ziua binecuvântată în care am nimerit pe Eurosport la un meci unde am văzut un jucător care ne-a căzut cu tronc. Aşa că o să înşir aici vorbe despre unii dintre cei mai mari maeştri din analele acestui sport. O să încep cu acela dintre ei care este, poate, personalitatea cea mai puternică şi cea mai controversată : ALEX „Uraganul” HIGGINS.

“A venit, a învins, a sărit de pe şine” – cam aşa ar suna un rezumat pe cât de grăbit pe atât de superficial al carierei celui mai iubit jucător de snooker după (dar, cronologic, înainte de apariţia lui) Jimmy White. Două titluri mondiale, băutură, fătuci, bătăi, o tentativă de sinucidere – s-ar zice că aduce a o’sullivaniadă !... Multe-s deosebirile – primele trei care-mi vin în minte :

1. că Alex este un om deosebit de inteligent, cu replici sclipitoare şi, uneori, încărcate de poezie;

2. că Alex n-a nutrit niciodată vreo pasiune pentru maşini (iubeşte prea mult caii şi, asemenea lui Peter Ebdon, poate „conferenţia” zile-n şir despre acest subiect), drept care nu le face praf din cauza excesului de viteză; şi, mai ales,

3. că Alex a iubit şi iubeşte cu patimă snookerul de care, în ciuda unor inimaginabile persecuţii îndurate din partea „forurilor conducătoare” (din care făceau parte adversarii lui învinşi), nu s-a plictisit (ce idee !...) nicicând.

S-a născut în zona protestantă a Belfastului, pe 18 martie 1949. Snookerul l-a descoperit pe la 9 ani, când şi-a băgat nasul într-o speluncă unde, povesteşte el, „fumul de ţigară dens atârna sub plafon [...] şi era atât de puţină lumină încât puteai să zici că-i noapte”. (Cred că trebuie să mă opresc o clipă ca să precizez că abia de vreo 25-30 de ani încoace snookerul se mai joacă în mod sistematic şi altundeva – adică în cluburi speciale – decât în pub-uri. Nici nu e deci de mirare că puştii din acea vreme s-au molipsit nu numai de snooker, ci şi de morbul băuturii, pentru că, foarte adesea, „victoriile” la joc le erau răsplătite cu bere, iar ei acceptau numai ca să mai poată continua să joace !... Mare păcat că nu veghea nimeni la aplicarea legilor care interziceau minorilor consumul de alcool !... Întunecos, rău-famat, populat cu personaje dubioase păşind, într-un echilibru foarte instabil, pe linia de hotar dintre lege şi delincvenţă – acesta era pe-atunci mediul în care exista „sportul nostru”. Aşa stăteau lucrurile cu inovaţia din 1875 a lui Sir Neville Francis Fitzgerald Chamberlain în epoca pe care Marius Ancuţa continuă, nu prea ştiu de ce, s-o numească „romantică”. „Gotică” ar fi un termen mai potrivit !!!... )

Pentru Alex, foarte curând snookerul s-a transformat într-o adevărată obsesie. Nu conta nici foamea, nici setea : stătea, privea şi absorbea. (Apropo de privit & absorbit. Cineva mi-a povestit cum l-a urmărit pe Alex o noapte întreagă luându-se la întrecere cu video-ul. Memoria lui este celebră şi i s-a propus să re-creeze pe masa de snooker aproximativ 100 de situaţii poziţionale din cam tot atâtea meciuri – dintre care jumătate nici măcar nu erau ale lui ! – şi apoi, confruntat cu videocasetele, s-a dovedit că n-a greşit decât de 2-3 ori şi numai cu foarte puţin !... 8) )

Familia n-o ducea grozav. Alex-senior – de fapt, şi acum i se spune „Sandy”, om aspru şi acru, mai cu seamă la beţie – era muncitor la căile ferate, iar mama lui Alex, o femeie autoritară dar iubitoare, prefera să-şi ştie unicul băiat în crâşma din colţ, la snooker, decât bătând străzile înhăitat cu puştani repede-scoţători-de-cuţit. Fiindcă de şcoală nu se mai prea putea pune problema. (Vorba lui Jimmy, se dusese pe apa sâmbetei.) Dar nu existau nici vise despre o eventuală carieră în snookerul profesionist, deşi talentul micului şi fragilului Alex îi lăsa pe toţi cu gurile căscate şi oprea meciurile de pe mesele vecine, oriunde ar fi jucat. Speranţele familiei se concentrau însă asupra uneia dintre cele două surori ale lui Alex, Ann, care promitea să devină o mare cântăreaţă. Curând, Alex a ieşit totuşi din atmosfera grea şi dubioasă a snookerului de pub şi a început să se ducă la un club curăţel, unde veneau jucători (amatori, dar) de valoare. Dar, cam pe la 15 ani, a răspuns la un anunţ de ziar şi aşa a plecat din Irlanda către Anglia, ca să devină ... jokeu. Avea statura şi greutatea potrivite, numai că deşi adora caii, nu se suise în viaţa lui pe vreunul...

Dar inainte de a ajunge jokeu, un astfel de puştan era pus să curăţe grajdurile, să ţesale caii şi câte şi mai câte asemenea munci grele, începute zilnic, la ora 5 dimineaţa. Pic de timp liber, pic de snooker la orizont. După cum avea curând să iasă la iveală, nici pic de călărie. Spre deosebire de Belfastul apăsat de lipsa de perspectivă şi de stagnarea economică, în Berkshire mâncarea şi berea se găseau din belşug, iar Alex s-a rotunjit binişor, aşa încât cariera de jokeu a ieşit din discuţie. Cam tot pe-atunci a început să-şi arate colţii şi acea dublă tendinţă autodistructivă care va sfârşi prin a strica totul – impulsivitatea şi excesele.

Doi ani fără nici un fel de contact cu snookerul... A revenit la el în scurta etapă post-Berkshire, când a lucrat ca muncitor într-o fabrică de hârtie de la periferia Londrei, apoi firul s-a reînnodat o dată cu revenirea la Belfast, unde lucrurile stăteau încă şi mai rău decât le lăsase la plecare, pentru că la situaţia economică precară se adăugase o deja alarmantă acutizare a conflictului dintre protestanţi şi catolici. Atmosfera era mai încărcată ca oricând, dar lui Alex puţin îi păsa de încrâncenările religioase sau politice. Ajunsese, în sfârşit, să priceapă că ceea ce dorea de fapt era să joace snooker.



Iar mâine, la Dublin, Alex îşi va juca meciul de revenire.


(va urma)

_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen

[Aura]

Din pacate ma uit de prea putin timp la snooker ca sa fi avut sansa sa-l vad pe marele maestru Alex Higgins la lucru. De aceea sunt foarte curioasa cam ce fel de joc practica...adica intre o lovitura riscanta si una de siguranta ce ar alege..sau ce prefera un joc tactic sau un break peste 100? Chiar mi se pare interesant de stiut..asa ca ii rog pe mai vechii acestui sport sa ne initieze si pe noi in tainele lui Alex Higgins.

_________________
"I want to make the balls talk, that's what it is all about." Ronnie

[Clara White]

Pentru început, dacă reluăm aici acel clasament imaginar de la NEWS, pagina 34
http://forum.snookerforum.ro/viewtopic.php?t=64&postdays=0&postorder=asc&start=495
şi criteriile întocmirii lui :
1. – Capacitatea de construire a breakurilor
2. – Eficacitatea loviturilor ofensive
3. – Eficacitatea loviturilor de siguranţă
4. – Temperamentul
5. – Îndrăzneala
6. – Impactul (asupra dezvoltării acestui sport, rolul în popularizarea lui),

iată la ce rezultat ajung autorii cărţii în ceea ce-l priveşte pe Alex :

4: ALEX HIGGINS
1. – 20
2. – 20
3. – 16
4. – 13
5. – 20
6. – 20 Total : 109

"Media" e stricată de criteriul numărul 4 - temperamentul. Dacă ar fi primit aici o notă mare, i-ar fi depăşit pe toţi, inclusiv pe Joe Davis şi s-ar fi clasat al doilea din toate timpurile, imediat după Stephen Hendry...

Era un jucător de mare viteză (o să aduc aici în zilele următoare precizări şi asupra acestui aspect), foarte puţin dispus temperamental să facă un joc tactic. Risca şi nu greşea (în epoca de glorie) mai nimic. În plus, avea un stil inimitabil, se lansa cu tot corpul în lovitură, se lipea de masă şi se mlădia după ea suplu şi elastic ca un şarpe - cu o pasiune fizică pentru joc. De aceea nici nu m-a mirat superba lui declaraţie de acum câteva zile - o descriere intens fizică : "Am snookerul în inimă, îmi curge prin vine şi-l simt în mâini. " Cel mai senzual stil de joc pe care l-am văzut vreodată !... Un alt element caracteristic era intensitatea nu atât a concentrării, cât a plăcerii de a juca, plăcere căreia i se dăruia fără rezerve. Şi, bineînţeles, toată intensitatea trăirii lui se transmitea publicului şi totul devenea o vrajă imposibil de descris...

_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen

[CristinaRo]

Dupa cum ai descris jocul lui Alex Higgins mi-ar fi placut sa-l vad jucand!!

_________________
Laureată a Premiului Oscue - Masters 2010, Wuxi Classic 2012

[Aura]

Multumim mult pentru informatii Clara.

_________________
"I want to make the balls talk, that's what it is all about." Ronnie

[Irina]

[Clara White]

Partea a II-a

Alex s-a afirmat mai întâi pe plan local, dar în mod spectaculos – a câştigat titlul Irlandei de Nord la amatori, apoi titlul întregii insule. La scurt timp după aceea, s-a confruntat cu campionul mondial en titre, John Spencer, într-un meci demonstrativ desfăşurat pe parcursul a şapte zile, în diverse locaţii din comitatul Lancashire. Puştiul din Belfast a făcut senzaţie şi, oriunde jucau, publicul trecea imediat de partea lui. Cucerit de reacţia celor pe care-i cucerise, Alex s-a hotărât să se stabilească în această zonă a Angliei. Primii săi manageri au fost nişte oameni de afaceri de prin partea locului. Unul dintre ei, John McLaughlin, a rămas în istorie ca autor al celebrului supranume „Uraganul”. Alex ar fi preferat să fie numit „Alexandru cel Mare” (No kidding ! ), dar porecla asta n-a prins...

A urmat o perioadă agitată (meciuri pe bani, băutură şi amoruri de scurtă durată) care ar fi putut inspira filmul The Hustler (deşi viteza lui Alex ar fi trebuit, prin comparaţie, să-i oblige pe scenarişti să-i schimbe porecla lui „Fast” Eddie Felson, personajul jucat de Paul Newman şi să-l numească, poate, „Adormitul”) : în 1970, irlandezul reuşeşte un break de peste o sută în 3 minute şi jumătate, doi ani mai târziu, într-un meci cu acelaşi John Spencer, îşi îmbunătăţeşte recordul la 2 minute şi 55 de secunde. Trebuie subliniat însă că nu urmărea stabilirea unui atare record. Acesta îi era stilul. Atât şi nimic mai mult. Ray Reardon povesteşte despre acel meci al lor din ziua imediat următoare victoriei reardoniene în Campionatul mondial din 1970, meci în care Alex, pornit pe un 147, a fost deranjat de un spectator (altfel bine intenţionat, prostuţul de el) care a strigat „78 de puncte într-un minut şi 34 de secunde !” (Asta fiind partea cea mai dificilă din realizarea unui break maxim, nu e greu să socotim în cât timp l-ar fi terminat...) „Atunci a fost prima dată când am auzit de cronometrarea unui break !”, a spus proaspătul campion mondial Dracula-Reardon, care nu şi-a pierdut simţul umorului şi, revenit la masă, a trimis în buzunar o bilă roşie, după care s-a întors către public şi a precizat : "O bilă roşie într-o secundă !”

La talentul uriaş cu care fusese înzestrat, Alex adăuga o capacitate de a învăţa la fel de uluitoare. Rex Williams povesteşte la rândul său cât de înmărmurit a rămas atunci când, după ce jucase o îndelung exersată lovitură de siguranţă foarte „specialitatea casei” – spectaculoasă atât prin rafinamentul gândirii tactice cât şi prin exactitatea execuţiei – a văzut-o repetată împotriva sa cu aceeaşi precizie, trei „mutări” mai târziu, de către Alex !...

În 1971, a trecut la profesionism, dar nu s-a prezentat la „lupta cea mare”, pentru că n-a vrut să accepte oferta surorii lui, Isobel, care ţinuse să-i plătească înscrierea la Campionatul mondial. A dat atacul la titlu un an mai târziu, pe banii câştigaţi de el însuşi. Acest turneu s-a jucat din martie 1971 până în februarie 1972, de-a lungul & de-a latul ţării. Nou-venitul Higgins a trebuit să dispute două runde de calificare : a trecut, deci, de Ron Gross şi de Maurice Parkin. A urmat un meci emblematic pentru Irlanda şi pentru snooker, în general : întâlnirea cu cel care deţinea de peste 20 de ani titlul profesionist al Ţării celei Verzi : Jackie Rea. Tinereţea a învins cu 19-11. (În ianuarie 1972, Alex a desăvârşit procesul de preluare a ştafetei şi de schimbare a generaţiei „vechi” deposedându-l pe acelaşi Jackie Rea şi de trofeul irlandez, la capătul unui meci antologic, despre care încă se mai vorbeşte. Scorul : 28-12.) Atunci, bătrânul maestru îşi felicitase adversarul victorios şi-l elogiase cu sportivitate : „Ce jucător fabulos ! Nimic din ceea ce face nu e ca la carte, dar ce eficacitate are !” „Ca la carte” ?!... Ha !... Departe de Alex aşa ceva !!!... Dar să revin la campania din 1972.

În sferturi, Uraganul a jucat împotriva altui colos al snookerului epocii, John Pulman, finalist în 1970, campion mondial în anii 1957 şi 1964-1968. Scor categoric : 31-23. Semifinala l-a pus faţă-n faţă cu ... preşedintele WPBSA, Rex Williams, campionul mondial en titre la biliard. Meciul a fost programat şi reprogramat de câteva ori, pentru că, nu-i aşa, un preşedinte al forului conducător e o persoană foarte ocupată. Alex e şi acum convins că la mijloc fusese o cât se poate de puţin „sportivă” manevră menită să-l destabilizeze. N-ar fi deloc exclus. În orice caz, era ferm hotărât să arate cine e „stăpânul ...bilelor” (şi al inelelor, la urma urmei, fiindcă pe atunci, pe lângă spiriduşul irlandez – mica mascotă nelipsită de pe măsuţa de lângă fotoliul său – Alex nu se despărţea nici de cele două-trei asemenea bijuterii ).

De la bun început, atitudinea lui a fost una sfidătoare. Stilul de joc – ofensiv, ofensiv şi iar ofensiv. Până la necugetare, fiindcă la un anumit moment riscurile s-au răzbunat şi a pierdut 9 jocuri la rând. A revenit eroic, luptând ca un leu-paraleu şi făcând o extraordinară demonstraţie de virtuozitate catalogată ca „vrednică de odele lui Pindar”, astfel încât, la 30-30, meciul a ajuns în frame-ul decisiv. Rex Williams a ratat o bilă albastră şi dus a fost din snookerul competiţional. "Acea bilă albastră a schimbat cursul carierei amândurora”, reflecta cu amărăciune învinsul. De iertat nu l-a iertat niciodată pe impetuosul Uragan (de fapt, nici unul dintre mahării din şefie nu l-a iertat – nimeni dintre ei nu-l agrea) şi a avut tot timpul grijă să învenineze pe cât i-a stat în puteri atmosfera la WPBSA împotriva lui. Ce-i drept e drept, şi Alex l-a ajutat...

Finala cu John Spencer ! Ziaristul Gordon Burn povesteşte cum acoliţii lui Rex Williams „literalmente, stăteau şi se rugau ca acest huligan (Higgins, of course !) să nu câştige”. Meciul a durat o săptămână şi a fost crâncen : o dovedeşte seria de reveniri şi restabiliri ale egalităţii – 9-9, 18-18, 21-21. La acest punct, Alex a lansat unul dintre atacurile sale mortale şi curând s-a detaşat la 28-21. Englezul a mai redus din diferenţă, iar în ultima zi s-a intrat cu scorul de 32-28. Un Alex sclipitor, jucând cu calm şi cu o uşurinţă inimaginabilă, a continuat să accelereze ritmul din ce în ce mai tare şi, în ciuda unei tentative de ripostă spenceriană, a învins cu 37-32. „Aş fi vrut să mă urc pe acoperiş şi să strig, precum Cassius Clay, că sunt cel mai mare, dar mi-am muşcat buzele şi am tăcut”, îşi amintea el mai târziu. Câştigase primul său titlu mondial. Şi un premiu de 400 de lire ...

(Zău că va mai urma...)

_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen

[Mrs. Hendry]

Excellent! Thank you for the info! "Uraganul" incepe sa prinda contur in my mind din ce in ce mai bine!

_________________
"Luck is an offensive, abhorrent concept. The idea that there is a force in the universe tilting events in your favor or against it is ridiculous." ~ Sherlock Holmes ~ Elementary

[Mihaela]

Clara, multumesc pentru interesantele si consistentele informatii oferite despre Allex Higgins. 8)

Astept cu interes si nerabdare continuarea

[Irina]

Same here

_________________
Paul Hunter - my role model in life. Forever be loved and never be forgotten!

[Lady Croft]

[zsolt_tuser]

Thanks for the info, Clara!

_________________
"Computers are incredibly fast, accurate, and stupid. Human beings are incredibly slow, inaccurate, and brilliant. Together they are powerful beyond imagination."
Albert Einstein (1879 - 1955)

[sevvilla86]

Regret ca nu l-am putut vedea jucand dar ma bucur ca ma aflat lucruri atat de interesante despre marele Alex Higgins.

[Lady Hunter]

Multumesc pentru informatii,Clara
Cred ca ar fi fost intr-adevar foarte interesant sa-l vad jucand...

_________________
Amintirile sunt singurul Rai din care nu ne poate izgoni nimeni...

[luiza_hunter]