Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 12 Iun 2010, 16:41 Titlul subiectului: Cupa mondială 2010 |
|
|
Din patru în patru ani, răbufnește la suprafața conștientului meu vechea pasiune pentru un sport – pentru moment, cel puțin – spurcat & sufocat de prea mulți bani și înconjurat de personaje suspecte, de la tot felul de finanțatori (care fie că și-au jecmănit patria-mumă, fie că-și închipuie că un oier cocoțat pe un jilț aurit poate fi vreodată altceva decât un oier cocoțat pe un jilț aurit) până la tot felul de pipițe silico-botoxate (care umblă după zestre pentru căsnicia cu numărul 2). În perioadele dintre aceste competiții, rar mă mai uit pe la câte un meci, iar când aud sintagma „fotbalul românesc” mă apucă, pardon, o intensă & irepresibilă senzație de vomă. Dar din patru în patru ani, e Cupa mondială și-mi amintesc cum e să iubești fotbalul.
Deci, la ordinea zilei – un frumușel număr de zile ! – este turneul din Africa de Sud. Mi se pare că există și printre noi unii care se interesează (fie și-n modul meu „bisect”) de ceea ce se întâmplă în acest sport și sunt dispuși să investească nițeluș timp și un dram de emotivitate în această competiție. De ce să n-avem și noi, în casa noastră de iubitori ai snookerului, un locșor unde să comentăm ce vedem pe stadioanele sud-africane ?...
„Locșorul” nu vrea să fie altceva decât un thread dedicat EXCLUSIV Cupei mondiale 2010. Așadar, fără mitici & gigei. Ca să păstrăm aerul curat chiar dacă, pentru un timp, ne scoatem vestele și papioanele noastre virtuale de fani ai celui mai elegant sport din câte există.
O spun din capul locului : nu știu informațiile la zi, habar n-am cine-s antrenorii & vedetele de pe teren, nu mai cunosc niciun arbitru (țin minte că favoriții mei fuseseră italianul Pierluigi Collina și suedezul Anders Frisk) – cu alte cuvinte, sunt numai cu privitul și (sper) cu degustatul spectacolului de pe gazon. Care spectacol mi se pare că, deocamdată, se cam lasă așteptat : am văzut câte ceva din meciurile franco-uruguayan + mexicano-sudafrican și m-am plictisit. Cam la fel și la întâlnirea dintre greci și sud-coreeni.
Ce părere au domniile voastre, Ladies & Gents ?
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
snooky Addicted to snooker

Data înscrierii: 11/Ian/2006 Mesaje: 1210 Locație: bucuresti
|
Trimis: Sâm 12 Iun 2010, 20:33 Titlul subiectului: |
|
|
mda..sunt de acord cu tine in privinta fotbalului romanesc...nu ma mai intereseaza de mult...mi-e cam greata de jucatori si "bombele sexy",cica..hahahah...nici macar nu stiam ca noi...nu jucam! ....adica joaca ghana,algeria,coasta de fildes si noi nu??? ....nici eu nu mai mai sunt la curent cu jucatorii sau antrenorii sau arbitri...da,si preferatul meu era collina(italian,eu mereu am avut o slabiciune pt italia)....chiar acum ma uit pe programul campionatului,sa aflu si eu cine joaca....sa-mi aleg si eu preferate..sa vedem....olanda(in amintirea echipei de aur cu gullit,van basten si altii)....danemarca....argentina....italia...si cam atat....plus pe primul loc,grecia,chiar dc nu cred sa aibe vreo sansa nu?...nu am vazut nici un meci pana acum
pacat ca nu o sa mai traiesc vremurile de demult...cu bere in fata tv,cu incurajari sau vorbe "de dulce" hahaha...cu emotia loviturilor de la 11 m....fara romania...cu cine sa tin?
_________________ "Stie ce e iubirea acela care iubeste fara speranta".
Cine iubeste,aiureaza".
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 12 Iun 2010, 21:12 Titlul subiectului: |
|
|
...cu Anglia, patria snookerului, păi cum altfel ?!... Care Anglie joacă acum cu americanii. M-a amuzat comentatorul : „Puține lucruri din lume sunt mai frumoase decât un stadion plin de suporteri englezi care cântă God Save The Queen !” Imparțial nevoie mare, mânca-l-ar mama ! În fine, treacă, mai ales că azi e ziua (oficială) de naștere a reginei.
Și apropo de ziua reginei : pe lista de distincții din acest an (publicată, ca de obicei, pe 12 iunie), nu apare niciun snookerist. Dintre sportivi, David Coulthard și skeletonista Amy Williams (campioană olimpică) primesc MBE-ul, iar Hope Powell, antrenoarea naționalei de fotbal feminin, primește un CBE.
Ronnie spune că favoriți sunt “suspecții de serviciu”, deși parcă ar dori ca noua campioană mondială să fie Argentina, în timp ce Mark King îi vede ca posibili câștigători pe spanioli deși nu scoate din calcul nici variantele braziliană și argentiniană.
1-1 ?!...
HAI, ANGLIA !
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
snooky Addicted to snooker

Data înscrierii: 11/Ian/2006 Mesaje: 1210 Locație: bucuresti
|
Trimis: Sâm 12 Iun 2010, 21:29 Titlul subiectului: |
|
|
hhhmmm...cu anglia nu am tinut niciodata...in fotbal zic...asociez anglia cu david beckam si tipu nu-mi place.....si nici suporterii prea beti si galagiosi...poate asa...pt jimmy...pt "baietii nostrii"...o sa tin nitelus si cu anglia
_________________ "Stie ce e iubirea acela care iubeste fara speranta".
Cine iubeste,aiureaza".
|
|
Sus |
|
moshu64 Vizitator
|
Trimis: Sâm 12 Iun 2010, 22:22 Titlul subiectului: |
|
|
Cei mai infocati suporteri...
...echipei Angliei au fost,dupa cum ati observar desigur,scumpii nostri comentatori de la televiziune care nici cand juca echipa noastra nationala
nu erau atat de potimasi.
De unde dracu' ii pescuiesc cei care ar trebui sa stie ceva despre echidistanta in comentarii?
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
moshu64 Vizitator
|
Trimis: Sâm 12 Iun 2010, 22:58 Titlul subiectului: |
|
|
Asta poate ca ti-a adus aminte...
...de ce a patit columbianul Andreas Escobar in 1994 care intr-o partida
tot cu S.U.A. in grupe a inscris o...mandrete de autogol iar la intoarcere
acasa a fost impuscat de un fanatic asa zis suporter.
|
|
Sus |
|
moshu64 Vizitator
|
|
Sus |
|
moshu64 Vizitator
|
Trimis: Dum 13 Iun 2010, 18:33 Titlul subiectului: |
|
|
Nu ma pot abtine...
...vazand castigatoarea grupei de calificari din care a facut parte si Romania a reusit sa o fure de la ghanezii cei bronzati unde,parca,a jucat si unul din fii celui cunoscut pe la inceputul anilor '90 sub numele de Abedi Pele in echipa Olimpique Marseille adica Andre Ayew...iar urmatoarea intalnire a sarbilor este cu Germania care totusi nu e Ghana.
Cu alte cuvinte se cam zareste o eliminare timpurie a vecinilor din sud-vest desi unii poate imi vor spune ca balonul e rotund si la un campionat mondial se poate intampla orice insa nu ii vad pe nemti sa le faca vreo favoare.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Dum 13 Iun 2010, 20:17 Titlul subiectului: |
|
|
Slab meciul sârbo-ghanez și mi-a făcut plăcere victoria africanilor, nu fiindcă ai noștri au încasat-o (pare-mi-se, relativ frecvent) de la vecinii din sud-vest, ci fiindcă nu-mi place comportamentul acestora pe teren. Drept e, glăsui mai mult din amintiri, fiindcă n-am avut răbdare să urmăresc întreg meciul... Încep să cred că e o ediție modestă valoric... La fel de drept e însă că suntem abia la început...
Meciurile dintre sârbi și germani sunt mai întotdeauna “grudge matches”. Sper să nu vedem cotonogării sârbești și hipertacticizări nemțești.
Abia aștept primul meci al ’talienilor. Gerontofotbal...
ÎN FIIIIIIINE, FOTBAL !!! Danke, domnilor germani !
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
moshu64 Vizitator
|
Trimis: Dum 13 Iun 2010, 23:37 Titlul subiectului: |
|
|
Nemtii n-au avut mila...
...de canguri carora le-a administrat un sec 4-0 cate doua de fiecare repriza insa pentru ei aceasta intalnire fu un mizilic dat find faptul ca
in grupa se mai gasesc si adversari de duzina insa daca se trece de faza
aceasta atunci urmeaza lucrurile serioase si doar atunci se face dovada valorii echipei.
Australienii vad ca s-au abonat la pozitia a patra ingrupa la finalul acestei faze si ar fi o adevarata minune daca paseaza acest loc altei echipe.
|
|
Sus |
|
CristinaRo Addicted to snooker

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 1025 Locație: Ploiesti
|
Trimis: Lun 14 Iun 2010, 8:27 Titlul subiectului: |
|
|
Ma mai uit si eu la Cupa Mondiala, dar, deocamdata nu am nici o favorita.
Cel mai bine cotata este Spania, dar sa-i vedem primul meci!
_________________ Laureată a Premiului Oscue - Masters 2010, Wuxi Classic 2012
|
|
Sus |
|
Angela40 A super fan

Data înscrierii: 28/Feb/2009 Mesaje: 92 Locație: Oradea
|
|
Sus |
|
moshu64 Vizitator
|
Trimis: Lun 14 Iun 2010, 9:56 Titlul subiectului: |
|
|
Cata dreptate avea Creanga cand spunea ca:
"Gusturile difera de la om la om,unora le place popa altora preoteasa" asa
ca si in materie de sporturi axioma sa este valabila...
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21253 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
|