Arhiva

[Miss Chigwell]

Avem stiri, avem comentarii, avem polemici. Avem de toate! m-am gandit ca poate n-ar strica un topic construit ca o arhiva generala: momente importante din istoria mai indepartata a snooker-ului, interviuri cu jucatori care n-au inca locsorul lor, articole scrise cu nerv si savoare de presarii britanici, cronici etc.
Daca a fost au ba o idee buna, om vedea. Deocamdata vin cu un articol despre cum joaca amatorii-in ceeel mai larg sens-snooker. Eu m-am regasit-si nu cu mandrie -in multe pasaje ale lui. Voi? 8)

Cu efect asupra incompetentei
Simon Barnes
The Spectator, 1 mai 1999
Pentru taica-meu lovitura vietii lui a fost clipa in care a lovit atat de tare sprijinul ca i-a detasat capatul si, intr-un moment de de buna-dispozitie surprinsa, si-a ridicat tacul de la nivelul mesei si-a tintit inspre lampa ce atarna deasupra, facand-o sa se desprinda din odgoane si sa pice ca o placinta pe postavul verde.( )
Niciodata n-am fost in stare sa ma ridic la inaltimea acestei lovituri de geniu dar, urmarind combinatia de indemanare si nevroze care face din campionatul mondial de snooker asa un program extraordinar de televiziune, ma trezesc gandindu-ma la marile placeri care decurg din jocul propriu-zis.
Se pare ca snooker-ul e unul din acele jocuri pe care toata lumea le-a jucat, si extrem de prost. Si toata lumea are parte de o placere calma dar relativ intensa din asta. Asta e snooker-ul adevarat: are ritmuri diferite fata de acelea ale jocului profesionist.
Saptamana trecuta a fost o cantitate considerabila de comentarii superior nemultumite cu privire la un frame care a durat 43 de minute. Fiecare frame pe care l-am jucat in viata mea dureaza cel putin atat: vedeti Dumneavoastra, iti trebuie o groaza de incercari sa bagi bilele in buzunare.
In jocul profesionist, bilele rosii sunt in general inmanuncheate la un capat al mesei si cele colorate pe punctele lor. Intr-un joc adevarat, bilele sunt raspandite pe toata masa, pana la mama naibii si-napoi: ricoseaza din marginile buzunarelor, suiera cand ies din mante, se izbesc una de alta in feluri ingrozitor de imprevizibile, o asezare a mesei determinata de principiile Teoriei Haosului.
O caracteristica obisnuita a acestor jocuri este Bila-Democratica: o bila care loveste manta-in general destul de tare-exact la jumatatea distantei intre doua buzunare, in asa fel incat este imposibil pentru adversar sa ghiceasca inspre care buzunar ai tintit. ( )
Un break este orice instanta in care introducerea unei bile rosii este urmata cu succes de o culoare. Un break de trei bile merita o salva de aplauze, la patru bile faci un tur de onoare. Scorul in general avanseaza in diviziuni de patru puncte, penalizarea pentru un foul. (Ce dreptate aaareee!!) Cineva cu care jucam frecvent pe vremuri mi-a sugerat ca partidele noastre ar trebui televizate sub titulatura Pot White, in onoarea datilor in care bila alba a fost in mod nechibzuit propulsata in vreun buzunar. ( )
Si totusi, de nenumarate ori am scos-o la capat cu lovituri pe care nici un profesionist nu le-ar incerca: bile pe toata masa, devieri imposibil de fine, bile care se rostogolesc pe toata lungimea mantelor laterale. Motivul pentru care profesionistii nu joaca astfel de lovituri este ca pana si pentru ei asta nu inseamna joc procentual. Cheia jocului profesionist e controlul, cea a jocului adevarat e haosul. Daca un profesionist face o eroare, adversarul il va pedepsi. Intr-un joc adevarat, la o eroare grosolana se raspunde in general cu una si mai si.
Dar frumusetea snooker-ului e una foarte adevarata: culorile si sunetele si natura ritualului in sine sunt minunat de linistitoare. Si intr-adevar este ceva linistitor in rutina esecului tacut, punctata de cate-un moment de intamplatoare competenta si de cate-un straniu miracol. Incompetenta e un lucru ingrozitor in cele mai multe aspecte ale vietii: la serviciu, in indeplinirea unor sarcini practice, in incercarea sa-ti convingi calculatorul sa faca un anumit lucru pe care tu stii ca s-ar cuveni sa-l faca. Dar snooker-ul exista ca supapa de siguranta pentru incompetenta: o lume in care aceasta este savurata si haosul aduce cu sine o placere blanda si linistitoare.

[CristinaRo]

Trebuie sa recunosc faptul ca si eu ma regasesc in acest articol, dar mie mi s-a parut totusi amuzant (ce bine ca mai sunt si altii ca mine ).

_________________
Laureată a Premiului Oscue - Masters 2010, Wuxi Classic 2012

[zsolt_tuser]

Si mie mi s-a parut interesant articolul. Intr-adevar, de cele mai multe ori jocul de snooker al unor amatori este (din pacate) exact asa cum este descris in articol.

_________________
"Computers are incredibly fast, accurate, and stupid. Human beings are incredibly slow, inaccurate, and brilliant. Together they are powerful beyond imagination."
Albert Einstein (1879 - 1955)

[Miss Chigwell]

Nu ca voi ca sa ma laud, nici ca voi sa va-nspaimant , dar ceea ce spunea stimatul jurnalist britanic cu privire la loviturile la care nici un profesionist nu se-ncumeta-de-aia, ca au un meci de castigat, si nu doar admiratia celor din jur-mi s-a intamplat si mie, a doua oara cand am pus mana pe un tac . Acu' o saptamana. Adica: m-am hazardat la o bila rosie lunga de-a lungul mantei laterale stangi, nu stiu ce-am facut ca a intrat in buzunar, mi-am revenit din soc in aplauzele prietenilor si am constatat ca iesisem la bila maro. Aveam sansa de break! Puteam sa repozitionez o culoare-visul meu de cand m-a cuprins microbul snooker-ului . Cu greu am reusit. Si ce bine m-am simtit dupa aia!...

[CristinaRo]

Aplauze meritate!!!!

_________________
Laureată a Premiului Oscue - Masters 2010, Wuxi Classic 2012

[Miss Chigwell]

Se multumeste, se multumeste! And the crowd goes wild! Ronnie, better watch out!!!
Dar nu despre asta era vorba. Transa a doua din micuta mea arhiva, pentru ca am primit feed-back pozitiv.

Gel de par, manusi albe delicate si arta contactului fin

Tanya Aldred despre abilitatea snooker-ului de a sta neclintit
29 aprilie 2002, The Guardian


Stephen Hendry nu e multumit de impunerea loviturii sale pozitionale. Nasul i se increteste de parca tocmai si-ar fi dat seama ca si-a uitat acasa batista proaspat calcata. Dupa cinci minute esti teapan de plictiseala, dupa inca zece esti obsedat de stralucirea pantofilor si dupa douazeci ajungi sa te intrebi si tu cine o sa ia initiativa in acest schimb de lovituri de siguranta-click hipnotizant urmand altui click hipnotizant.
Campionatul Mondial de la Crucible ajunge, oarecum asemenea turneului de la Wimbledon, sa captiveze o parte din populatie, care uita apoi cu promptitudine de el pana in anul urmator. Cu siguranta ii obsedeaza pe cei de la BBC, care inca isi mai permit sa liciteze pentru drepturile de televizare. Si ei filmeaza fiecare lovitura din fiecare frame al fiecarei partide ce are loc pe cele doua mese sacre de la Sheffield. Nu ca am vedea totul, astazi de pilda se transmite numai pe BBC2 timp de sapte ore si trei sferturi, intre 1 si 10.30 PM.
Timp de antena excesiv? Poate, dar tot dam drumul la televizor, multi dintre noi. O medie de mai mult de doua milioane de telespectatori pe toata durata turneului, in ultimii cinci ani. Si asta e destul de uluitor, pentru ca pana si Osama bin Laden ar recunoaste ca snooker-ul are o problema de imagine.
Chas si Dave n-au fost de ajutor. (n.trad. Probabil e vorba de doua personalitati media britanice.) Sportul asta se desfasoara in interior, fara vreun val detectabil de transpiratie. Nu exista nici un crescendo al bucuriei ori supararii din partea multimii. Gelul de par mai e la moda printre jucatori; departamentului de machiaj inca nu i s-a permis sa aplice pudra matifianta pe tenuri care stau ore in sir in bataia unor lumini puternice. Si in aparenta nici nu e prea masculin- arbitrul poarta manusi albe delicate, una din bile e roz si petreci o groaza de vreme incercand sa obtii un contact fin. (n.trad. Pasajul original suna asa: “…and a lot of time is spent trying to kiss”; jocul de cuvinte nu s-a lasat prea bine transpus in romaneste.) Atunci de ce ramane atat de popular? Si nu numai aici-60 de tari sunt afiliate la organizatia mondiala si la Mastersul Chinez a trebuit sa fie chemata politia ca sa tina sub control multimile ce se luptau pentru autograful lui Hendry.
In decursul ultimilor zece ani jocul a devenit mai ofensiv si standardele s-au ameliorat. Dar (ne pare rau) nu asta e interesant pentru (tele)spectatorul amator. Este ceea ce Clive Everton, acest guru al snooker-ului intelege prin “maratonul mintii”.
Timp de saptesprezece zile, mai mult decat Olimpiada, adversarii sunt fortati sa stea chiar unul langa celalalt, sorbind apa de la gheata ori lustruindu-si tacul intr-o maniera deloc sugestiva (n.trad PUH-LEEASEE!!) Spre deosebire de tenis, nu-ti poti exterioriza frustrarea, (n.trad. Se pare ca d-na Aldred n-a urmarit meciurile lui Ronnie, ca sa mentionez doar un nume.) nu poti sa trimiti un as cu 240 km/ora. Toate evenimentele abia ating nivelul de decibeli echivalent unei soapte. Toata lumea asteapta sa vada cine cedeaza primul. Ratarile se dau in reluare la TV, asa ca se vede tremurul buzei inferioare, blanda clatinare a capului. Camerele de luat vederi focuseaza pe frunti brazdate si degete ce bat usor ritmul pe masa. Snooker-ul profesionist pare a fi ultimul liman al gentleman-ului englez (intr-adevar, isi are originile in India coloniala).
Exista o eticheta aproape edwardiana. Jimmy White a dat publicitatii un comunicat in care isi cerea scuze pentru “felul in care a reactionat” cand a cedat un frame saptamana trecuta. Trimisese ca din tun si bila alba si pe cea neagra in afara mesei. Desteapta chestie din partea unui om cu, sa zicem, o tinerete zbuciumata. In cazul in care cineva din public are un acces de tuse, jucatorul ii paseaza o sticla de apa. Si desigur toate astea se intampla in tinuta de seara imaculata-chiar daca jucatorii nu au fost obligati sa poarte papion anul asta, cei mai multi au facut-o.
Multimea stie bine ce si cum, ca la cricket. Si, exact ca acolo, pot sa traga un pui de somn fara sa fie sfarsitul lumii. (n.trad Britanici rasfatati cu snooker pe nu stiu cate canale!! Uff!) O ocheada in public sugereaza o pospaiala de hanorace, dar sambata seara era acolo o doamna semanand foarte mult cu Betty Boothroyd (n.trad Alta celebritate britanica?) intr-un costum de sport rosu si un cetatean adapandu-se pe furis din sticla de sampanie tinuta sub scaun.
Jocul incearca sa devina mai fermecator. Comentatorii s-au apucat sa foloseasca magicul creion alb si sunt camere de luat vederi in buzunare. Dar ceea ce face snooker-ul maret este ca a ajuns unde se afla acum ramanand intr-o perfecta neclintire.
Pentru ca organizatia mondiala n-a facut minuni in dezvoltarea globala a snooker-ului, campionii tind sa fie britanici. Pentru ca n-a fost niciodata cool, jocul n-are a regreta nici un fel de glorie apusa. Si a supravietuit televizarii alb-negru. Fie si numai pentru asta si tot ne merita banii pentru licenta de difuzare.

[CristinaRo]

Se pare ca d-nei respective nu-i place snooker-ul!
Oare ce vrea ea sa vada la televizor in locul snooker-ului? Ca se pare ca nici tenisul nu-i place. Si acela o plictiseste.

_________________
Laureată a Premiului Oscue - Masters 2010, Wuxi Classic 2012

[Miss Chigwell]

BBC
CRUCIBLE TOP TEN10 momente/evenimente memorabile gazduite de teatrul Crucible, un must pentru orice iubitor al snooker-ului.

1. 1979 Terry Griffiths il invinge pe Eddie Charlton in semifinala.
In drumul sau spre titlul mondial din 1979 Terry Griffiths si-a construit cu dibacie o faimoasa victorie in semifinala contra lui Eddie Charlton. Jocul prelungit pana la orele mici ale diminetii a fost castigat de Griffiths cu scorul de 19-17.
Cuvintele lui “I’m in the final now, you know!” au ramas pentru totdeauna imortalizate in istoria snooker-ului. Nu s-a multumit cu asta ci l-a invins in ultimul act pe Dennis Taylor, cu 24-16, adjudecandu-si premiul de 10000 GBP.(mai era cale lunga pana la 250000GBP!)
2. 1980 Cliff Thorburn castiga finala in timpul asaltului asupra ambasadei Iranului.
Doua lucruri ne vor pastra aceasta finala in memorie.
Primul este ca Thorburn a devenit primul jucator din afara arhipelagului britanic care a castigat Campionatul Mondial, invingandu-l pe Alex Higgins cu scorul strans de 18-16. 1980 a ramas in istorie ca “anul razboiului de uzura”, opunand abilitatea tactica si jocul de siguranta ale lui Thorburn talentului de marcator si bravadei lui Higgins.
Al doilea este ca transmisia in direct a fost intrerupta de atacul asupra ambasadei Iranului la Londra. S-au difuzat imagini live cu trupele SAS intrand in ambasada, a urmat haos in cabina presei –nici un ziarist nu era la curent cu evenimentele din tara-iar publicul a crezut ca vizioneaza un film.
3.1982 Alex Higgins il invinge pe Jimmy White in semifinala.
Higgins era pe cale de a fi infrant cu scorul de 15-14 in fata unui alt favorit al publicului, Jimmy White. Avea nevoie de toate cele 69 de puncte de pe masa ca sa mai spere la finala; a realizat breakul sub presiune al vietii lui. Locul in ultimul act al competitiei s-a acordat in ultimul frame, in timp ce un Crucible jubilant se ridica in picioare pentru a acorda creditul cuvenit performantei sale.
4.1982 Alex Higgins castiga titlul mondial.
Finala s-a desfasurat intre doi din cei mai faimosi jucatori din istoria snooker-ului, aflati la ultima prezenta in aceasta postura: Ray Reardon si Alex Higgins.
Higgins a intrat in posesia celui de al doilea titlu-si primul la Crucible-cu inca o performanta memorabila, invingandu-l pe sextuplul campion Ray Reardon cu scorul de 18-15.
Fidel stilului sau, si-a facut singur probleme dupa ce a condus cu 10-7. Doua lovituri neglijente si extravagante i-au dat lui “Fangs” ocazia sa duca meciul in sesiunea finala, la scorul de 15-15. Totusi, un moment de stralucire-un break de 135 in ultimul frame- l-a transformat in campion pe barbatul de 33 de ani ce purta o camasa verde cu gulere maro imposibil de uitat . Cand i s-a oferit trofeul a izbucnit in lacrimi si le-a facut semn sotiei sale Lyn si fiicei Laura sa i se alature in momentul lui de glorie.
5.1983 Cliff Thorburn reuseste primul 147 la Campionatul Mondial. Canadianul a facut istorie la Crucible cand a realizat primul 147 televizat din istoria teatrului Crucible. O lovitura initiala ce a stat sub semnul norocului i-a deschis drumul acestei fapte marete, in timpul meciului din turul al doilea contra lui Terry Griffiths. Pe cand ultima bila neagra intra in buzunar Thorburn s-a lasat in genunchi si si-a aruncat tacul inspre tavan, sarbatorindu-si astfel reusita.
Cliff a pierdut in cele din urma finala-6-18- in fata unui Steve Davis de neoprit dar si-a incrustat pentru totdeauna numele in istoria snooker-ului.
6.1985 Dennis Taylor il invinge pe Steve Davis in finala.
Meciul disputat intre campionul en-titre Steve Davis si invinsul din 1979 Dennis Taylor a avut de toate. Ca si cu un an inainte, Steve si-a creat un avantaj considerabil in cursa lui spre titlu in timpul primei sesiuni pentru a-l vedea pe Dennis contra-atacand in mod stralucit si reducand din diferenta.
Davis conducea cu 17-15 la debutul ultimei sesiuni a zilei a doua si avea nevoie doar de un frame pentru a-si adjudeca al patrulea titlu mondial. Dar Taylor a castigat urmatoarele doua frame-uri, anticipand un final dramatic al finalei-si asta aproape de miezul noptii.
Frame-ul decisiv a fost putin chinuit-lucru aproape deloc surprinzator in toata acea tensiune. Cu toate bilele rosii introduse in buzunare, Davis a eliminat bila verde de pe masa si s-a instalat la conducere cu 62-44. Aflat intr-o stare de intensa incordare, Taylor a dus scorul la 62-59, lasand numai bila neagra pe masa. A ratat lovitura de distanta, oferindu-i lui Davis o pozitie relativ usoara care sa-i aduca victoria. Incredibil, Davis nu a reusit sa taie fin bila neagra. Taylor a revenit la masa si a introdus bila de meci-66-62-, ridicandu-si apoi tacul mult deasupra capului in cea mai celebra sarbatorire a unei victorii in snooker.
18,5 milioane de telespectatori.
7. 1986 Joe Johnson devine campion mondial.
Anul lui Joe.
Nu mai castigase nici un meci la Crucible. Casele de pariuri ii acordau sansa de 150/1 si erau sigure ca istoria nu se va schimba.
Dar dupa ce a dispus de Terry Griffiths in sfertul castigat strans cu 13-12 si-a continuat marsul invingandu-l pe Tony Knowles in semifinale.
Urma Steve Davis, foarte doritor sa-si razbune infrangerea din anul precedent in fata lui Dennis Taylor. Dar Joe a jucat cu libertatea unui om ce nu avea nimic de pierdut si a socat lumea snooker-ului castigand cu 18-12. A fost momentul suprem al carierei sale, performanta vietii lui. Casele de pariuri au fost nevoite sa-i ia in calcul sansele pentru anul urmator.
Ca de fiecare data elegant in confruntarea cu esecul, Davis a recunoscut ca Johnson a jucat un snooker mai bun si a meritat pe deplin victoria.
8. 1990 Stephen Hendry devine cel mai tanar detinator al titlului mondial.
Hendry facuse in sezonul 86/87 previziunea ca in cinci ani de zile va castiga titlul suprem si-si anuntase intentia de a domina snooker-ul anilor ’90 in maniera in care idolul sau Steve Davis dominase anii ’80.
In 1990 Hendry detinea deja titlul de campion al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, era invingator al Clasicului de la Dubai si al Openului Asiatic si avea in panoplie si trofeele de la Scottish Masters si Wembley Masters.
Cea mai ravnita si prestigioasa coroana mondiala a venit dupa infrangrea cu 18-12 a unui Jimmy White nenorocos. Cu ea a cazut si recordul detinut anterior de Alex Higgins-cel mai tanar campion mondial. Higgins avea 23 de ani pe atunci. Hendry, doar 21.
Incepea o era de stralucita dominatie a lui Stephen Hendry; incepusera si anii de disperare pentru Jimmy White, cunoscut azi drept cel mai bun jucator care nu a devenit niciodata campion mondial.
9. 1994 Stephen Hendry il invinge in finala pe Jimmy White. Dupa patru incercari esuate eterna domnisoara de onoare se afla doar la cateva puncte de marsul triumfal spre altar.
Ultimul act a fost de epice proportii; nici un jucator nu se distantase la mai mult de doua jocuri dupa ce White a preluat conducerea cu 10-9, pana cand s-a ajuns la 17-17.
Cand Hendry a ratat realizarea unui punctaj consistent, “Vijelia” a calcat pe acceleratie si a inceput prompt sa curete masa. Cu meciul in mana si titlul pe masa, Jimmy a ratat o bila neagra relativ usoara aflata pe punctul ei si i-a permis lui Stephen sa revina in joc. Un public socat si salbatic de partizan l-a privit pe campionul en-titre in timp ce acesta, cu calmul sau obisnuit, inscria pe tabela de scor cele 58 de puncte care ii aduceau al patrulea titlu mondial.
Pentru legiunea lui de fani a fost poate cea mai suparatoare infrangere a lui Jimmy intr-o finala de Campionat Mondial.
10.1997, aprilie 147-le supersonic al lui Ronnie O’Sullivan
Ronnie si-a lasat amprenta de nesters asupra campionatului mondial din 1997 prin cel mai rapid break maxim din istoria snooker-ului.
I-au trebuit “Rachetei” doar cinci minute si 20 de secunde sa-si inscrie pe raboj al patrulea maxim realizat la Crucible. Timpul a fost prea scurt ca sa-si mai bata capul cu datul tacului cu creta.
Fapta lui mareata i-a adus 147000GBP-515 lire sterline pe secunda.
"I went for it when I had made nine, the reds opened perfectly," a spus el dupa victoria cu 10-6 asupra lui Mick Price, in primul tur. "But I would swap the 147 if I could win the title”, a mai spus Ronnie, invins in semifinale de Darren Morgan cu 13-12.

Topul BBC se opreste aici; daca mai sunt momente memorabile de inscris in SNOOKER HALL OF FAME depinde de iubitorii lui. Si de jucatori.

[Miss Chigwell]

Jocul suprem al mentalului
Clive Everton, Crucible
24 aprilie 2003

Nici un alt sport nu face apel la capacitatea de a rezista frustrarii in masura in care o face snooker-ul.
Acest lucru se prezinta sub multe infatisari, din care elementara este incapacitatea jucatorului de a demonstra forma de care stie ca e capabil.
La conferintele de presa jucatorii, unul dupa altul, or sa spuna ca joaca bine la antrenamente si ca nu sunt in stare sa transfere in arena decat o fractiune din acea forma de joc.
Snooker-ul e un joc cu bile stationare ce se desfasoara pe o suprafata restransa la 4/2m, fara variatii de clima. Jucatorii de top se antreneaza pe mese foarte asemanatoare cu cele de concurs.
El ofera mirajul perfectibilitatii-cum a facut-o biliardul in anii ’30, cand profesionistii devenisera atat de buni ca au ucis jocul sub aspectul sau de divertisment public.
Comiterea mai multor greseli “de incepator” intr-o sesiune decat intr-o luna de antrenament reprezinta un soc general pentru jucatorii de snooker.
Un Steve Davis realist spune: “Din experienta mea, nu se joaca in general la fel de bine in timpul meciurilor ca la antrenamente si e periculos sa-ti iei forma de antrenament drept reper.”
Absenta presiunii sau a fricii in timpul sesiunilor de antrenament explica aceasta diferenta.
Dar uneori dispoportia asta devine de nesuportat.
Anul trecut la Crucible Jimmy White a cedat impulsiv un frame printr-o lovitura dubla cand o eroare izbitoare ce venea dupa multe altele s-a dovedit mai mult decat putea el sa suporte-singura lui incalcare a etichetei ireprosabile demonstrate in 22 de ani de profesionism.
Anul asta Chris Small a cedat un frame in meciul cu Matthew Stevens cand era condus cu numai 24 de puncte si se mai aflau cinci bile rosii pe masa.
Se antrenase atat de intens iar meciul insemna atat de mult pentru el incat in momentul in care a ratat o bila pe care o putea probabil introduce in buzunar cu ochii inchisi s-a descarcat pe bile si a parasit arena in mers rigid, ignorand faptul ca inca putea sa castige acel frame.
„N-ar fi trebuit sa fac asta” a recunoscut el. „Daca adversarul meu ar fi facut aşa ceva, m-as fi iritat destul de mult. Era doar frustrarea ca dadeam cu piciorul sanselor de victorie.Voiam doar sa scap de acolo.”In sporturi cum e tenisul o lovitura nereusita a ta sau una norocoasa a adversarului te costa un punct si o iei de la inceput la urmatorul.
In snooker, o eroare a ta sau o executie norocoasa a oponentului pot avea drept consecinta zece minute de stat neputincios in fotoliu si scos fum pe nari.
Necazul e ca nu ai o supapa de ordin fizic prin care sa-ti descarci frustrarea, cum se intampla in majoritatea sporturilor, si nu ajuta nici faptul ca ti se infig camerele de luat vederi exact sub nas, dupa cum spune Davis.
Davis insusi a trebuit in saptamana asta sa indure frustrarea unui joc de siguranta atat de strans din partea lui Stephen Lee ca acesta n-a introdus vreo bila timp de 70 de minute.
Problema cruciala a lui Quinten Hann e pragul sau scazut de toleranta la frustrare.
Când s-a vazut condus de Stephen Lee anul trecut s-a apucat irational sa sparga manunchiul de bile rosii din lovitura de deschidere, grabindu-si astfel prabusirea, in loc sa-si adune de pe undeva vointa de a lupta pana la capat.
Snooker-ul de inalt nivel e jocul suprem al mentalului, in care eterna provocare o reprezinta, conform frazei devenite clasice a lui Davis, „sa joci ca si cum nu inseamna nimic cand de fapt inseamna totul.”

Jucatorii de tenis izbesc cu rachetele de pamant pana le fac evantai si nu se (prea) mira nimeni; fotbalistii se descarca mai mult verbal, spre „deliciul” celor care pot citi pe buze, si uneori se iau de tricou; ciclistii se implica in confruntari in plina cursa.
Pe de alta parte, patinatorii se ridica dupa cate o cazatura cumplita si alearga dupa secundele pierdute; gimnastii se urca din nou pe aparat, incercand sa si zambeasca.
Jucatorii de snooker sunt obligati sa se manifeste in gama minora: o expresie de nemultumire, un clatinat din cap, sorbituri prelungi din paharul de apa, stersul concentrat al tacului cu prosopul. Din cand in cand trec la gama majora: „arme” lovite in decor, suturi in masa, cuvinte maruntele dar foarte explicite. Si uneori ajung chiar mai departe (exemplele sunt relativ proaspete, cam de pe la sfarsitul lui aprilie.)
Iar concluzia lui Miss Chigwell e de o inspaimantatoare banalitate: meciurile se pierd/se castiga in spatiul acela dintre urechi, nu pe micul verde.

[Miss Chigwell]

Omul e su(s)pus greselii, spune-o vorba din batrani; mai ales cand comenteaza live la televizor, adauga rautaciosii. Iata o selectie din perlele de cultura daruite cu generozitate lumii de catre comentatorii britanici de snooker si de catre jucatorii insisi.

‚Whispering’ Ted Lowe
Fred Davis, the doyen of snooker, now 67 years of age;
too old to get his leg over, (Pe langa sensul literal, ‘get one’s leg over’ constituie un sinonim argotic pentru ‘a face sex’.) so he prefers to use his left hand
That's inches away from being millimetre perfect
For those of you who are watching in black and white, the blue is behind
the brown (S-a mai citat, stiu, dar e, in opinia mea, irezistibil de savuroasa.)
Can Bill Werbeniuk be the second Canadian to rewrite the history books
This young man Jimmy White celebrated his 22nd birthday literally four days ago
Alex,unlike many other professionals, adds a bit on his cue rather than put on an extension.
And Griffiths has looked at that blue four times now, and it still hasn't moved
He's 40 points behind and there's only 51 points left on the table
The formalities are now over and it's down to business, Steve Davis now adjusting his socks
Steve, with his sip of water, part of his make-up
Well, the shot would have been safe if the red hadn't ended up over the pocket (Mare adevar!)
And Jimmy's potting literally doing the commentary here
He's completely disappeared. He's gone back to his dressing room, nobody knows where he has gone.
99 times out of a 1000 he would have potted that ball
He's lucky in one sense and lucky in the other
Oh and that's a brilliant shot. The odd thing is his mum's not very keen on snooker (Ce-are cu prefectura?)
Higgins first entered the Championship ten years ago, that was for the first time, of course
And it is my guess that Steve Davis will try to score as many points as he can this frame (No s**t!)
Steve Davis has a tough consignment in front of him
A little pale in the face, but then his name is White
That pot puts the game beyond reproach
All square all the way round
There is, I believe, a time limit for playing a shot. But I think it's true to say that nobody knows what that limit is (Ma abtin!)
Jimmy White has that wonderful gift of being able point his cue where he is looking

Alex Higgins
I like playing in Sheffield, it's full of melancholy happy go lucky people

Jack Karneham
John Spencer can't really afford to go 5-1 down at such an early stage
He'll have no trouble in solving the solution
Well, valour was the better part of discretion there

David Vine
After 12 frames they stand all square. The next frame, believe it or not, is the 13th (You think?? )
But there was still the big prize money, hanging there like a carrot waiting to be picked
The match has gradually and suddenly come to a climax
Suddenly Alex Higgins was 7-0 down
No one came close to winning the title last year than the runner up Dennis Taylor
Ray Reardon, one of the great Crucible champions, won it five times, when the championship was played away from the Crucible
10-4, and it could mean exactly what it means

John Pullman
Now that cue arm, now in perfect rhythm with his thinking
Well it seams at the moment as if the pockets are as big as goal posts for Willie Thorne
This said, the inevitable failed to happen

Dennis Taylor
He has to stay level, or one frame behind, that's the only way he can beat him
He's obviously worked out for himself that he doesn't need that last red, great thinker this man
Sometimes the deciding frame is always the hardest one to win


Rex Williams
Tony Meo beginning to find his potting boots

Allan Taylor
And now snooker, and Steve Davis has crashed out of the UK Billiards Championship

Steve Davis
When you start off it's nil-nil (And the winner is...)

Kirk Stevens
From this position you've got to fancy either yourself or your opponent winning

Terry Griffiths
I've always said the difference between winning and losing is nothing at all

John Parrot
Joan Collins unfortunately can't be with us tonight. She's busy attending the birth of her next husband.

[Miss Chigwell]

CALDURA MARE, MONSER!

(Imi asum riscul sa mi se replice cu “Amice, esti idiot!” )

Cum spuneam, caldura mare. Iar subiectele arhivei lui Miss Chigwell si –indraznesc sa sper- a voastra devin din ce in ce mai frivole. Pentru o vreme, cel putin.

Ce viata grea au si snookeristii nostri dragi in timpul competitiilor! Ba li se propteste o camera de luat vederi exact sub nas, ba ii apuca tusitul convulsiv pe toti cei din primele randuri, ba se strica tabela de scor, ba rateaza aparent inexplicabil auzind ca dincolo de paravan l-a vizitat muza pe coleg si face un 147…
Si, colac peste pupaza, se mai intampla si evenimente total neprevazute. Cineva cu prea mult timp liber le-a inventariat . Altcineva care a gasit lista amuzanta vi le ofera.
Este vorba de momentele in care un cetatean/o cetateana da buzna in arena imbracat/imbracata in costumul avut in ziua in care s-au nascut. Se pare ca exista cinci astfel de momente in istoria moderna a snookerului. Acei “streakers” care intrerup un meci, creeaza haos si ruineaza concentrarea jucatorilor au diverse motivatii, de la protestul politic pana la goana dupa senzatii tari. Indiferent care ar fi parerea noastra despre acesti oameni, adevarul este ca nici un turneu nu se gaseste la adapost. Poti sa-i dezaprobi, sa-i blamezi, sa-i ignori etc. Insa nu poti sa-i uiti.
Iata lista:
1. 1990, Bournemouth, finala World Cup intre Canada (Bob Chaperon, Alain Robidoux si Cliff Thorburn) si Irlanda de Nord (Alex Higins, Eugene Hughes si Dennis Taylor), terminata prin victoria canadienilor.
In arena a navalit un barbat imbracat cu un papion si avand un balon ce-i acoperea partile intime. Pe balon scria “Taxa de recensamant sa se duca…!” (stiti voi unde.) Avea omul constiinta politica…
2. 1997, Wembley, finala Mastersului (pe atunci) Benson&Hedges intre Steve Davis si Ronnie O’Sullivan. Prima femeie-streaker a snookerului se numea Lianne Crofts. Ce e de fapt interesant la toata povestea asta este evolutia scorului inainte si dupa eveniment. Ronnie conducea cu 8-4. A pierdut apoi urmatoarele 6 jocuri si meciul s-a terminat 10-8. Previzibil sau nu, Ron a dat vina pe “incident” pentru rasturnarea de scor . Steve Davis a reusit sa-si pastreze calmul. De atunci dateaza si celebrul lui raspuns la intrebarea legata de pastrarea concentrarii in astfel de circumstante, Steve a zis ca asa ceva mai vazuse si ca pe el il interesa meciul 8) .
3.2000, Plymouth, finala British Open intre Peter Ebdon si Jimmy White. A doua doamna in tinuta neretinuta. Se pare ca a primit cate un pupic de la ambii jucatori. Gurile foarte rele spun ca Peter a stat cateva minute pe ganduri daca sa urmeze exemplul lui Jimmy au ba. Lume rea, maica!
4.2002, Sheffield. Au patit-o Jimmy White (din nou!!) si Matthew Stevens, care-si disputau meciul din optimi. Un barbat imbracat cu o masca a lui Sven-Goran Eriksson si-a facut aparitia in incinta. Mai tarziu in cursul intalnirii a survenit faimoasa izbucnire a lui Jimmy dupa ce ratase o bila neagra usoara. Jimmy a cedat frame-ul respectiv de o maniera…categorica. A fost prima si singura lui abatere de la codul deontologic al snookerului intr-o cariera atat de indelungata si a fost urmata de scuze publice.
5. 2004, Sheffield.Finala intre Graeme Dott si Ronnie O’Sullivan. (Daca aveti nostalgii legate de precedentul WCH-ca Miss Chigwell in mod sigur are! - va sugerez sa treceti pe la topicul CM-ISTORIE pentru detalii. Daca nu, nu! ) Mai experimentat cu 7 ani, Ronnie a ignorat complet incidentul. E foarte posibil ca declansarea intregului taraboi de un barbat sa nu fi avut nici o legatura cu asta 8) .


.

[Miss Chigwell]

Jos praful de pe-arhiva!
Articol nou-nout, dupa un car de vreme...

Plăceri vinovate: Victoria White despre snooker
The Independent Online Edition
Interviu de Sophie Morris
12 septembrie 2005


Ca redactor al unei reviste care-şi face un punct de onoare din a spune tinerelor din Marea Britanie ce e la modă, nu am nici o scuză că îndrăgesc un sport în care bărbaţi în toată firea arborează ţinute ce asortează cingătoarea cu papionul .
Dar există ceva ciudat de liniştitor în snooker: felul blând în care vorbesc comentatorii şi felul în care campionul îşi aduce aproape întotdeauna copilaşul în arenă pentru pozele victoriei. Nu mai puţin important e montajul amuzant de la sfârşit când zboară bilele de pe masă, bătrâneii adorm în scaun la Crucible şi John Virgo demonstrează o succesiune complexă de trick-shots.
Trebuie să mărturisesc că singurul sport pe care-l mai urmăresc e tenisul, când se desfăşoară turneul de la Wimbledon. Probabil că motivul pentru care Campionatul Mondial are acea vibraţie de „ţine-aproape de televizor pană târziu dacă se intră în decisiv” este că se nimereşte întotdeauna într-o sărbătoare legală. Cam ca la Eurovision, numai că aici tot timpul câştigă vreun britanic.
E foarte puţină strălucire în snooker, dacă nu-l pui la socoteală pe Ronnie O’Sullivan şi al său indiscutabil sex-appeal. (WORD, VICTORIA!)

Şi spre deosebire de majoritatea celorlalte sporturi, aici poţi să „juri credinţă şi altui suzeran” pe măsură ce se desfăşoară competiţia-ca să ai mereu un favorit puternic în finală. Favoritul meu e întotdeauna acela pe care nu-l cheamă Peter Ebdon. (No comment...this time...)
Sfidez pe oricine care nu-şi aminteşte cu o anumită tandreţe momentul în care Dennis Taylor l-a învins pe Steve Davis în 1985 in finala tuturor finalelor-in ciuda ochelarilor ălora strâmbi de tocilar. Pai deja am spus că snooker-ul nu are nimic stilat. (Aici nu mai suntem de acord. Totusi...doua din trei nu e rau .)

[Sch]

Abia acuma am citit articolele tale Miss Chigwell( sunt mai nou pe forum) si vreau sa te felicit pt ele....sper sa fie in continuare cat mai multe...

[Miss Chigwell]

Multumesc pentru aprecieri, Sch! Se efectueaza in continuare sapaturi pentru descoperirea celor mai interesante articole. Din pacate cele vechi-rau, care m-ar interesa in mod deosebit, au disparut din peisaj . Sau imi sunt inaccesibile.
(Faceam doar o constatare . Asta pentru ca arhivele electronice merg cam pana prin 1996. Mai departe e terra incognita .)

[mircea22]