Clara White
Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20205
Locație: Snookerland
|
 Trimis: Joi 17 Iul 2008, 23:42 Titlul subiectului: |
 |
|
Interviu apărut joi, 17 iulie, în My Free Sport Magazine (Intervievator : Tony Hodson) :
Și zi așa, Jimmy, cum îți mai merge jocul la antrenamente ? Merge bine, da, merge, numa’ că-n perioada asta a anului nu prea-i cazul să fii în formă, nu-i așa ? La ultimul meu meci de calificare pentru Campionatul mondial, știi, meciul cu Mark King, am plecat la drum sâmbătă, iar duminică dimineața m-am trezit cu gâtul înțepenit. Meciul era programat pentru luni și pur și simplu n-am fost în stare să joc. Am fost tare supărat – muncisem două luni întregi și jocul îmi mergea foarte bine... Acuma, ce altceva am de făcut decât să muncesc tot așa în continuare ?!...
La câte meciuri de la acest Campionat mondial te-ai uitat ? La toate. Am fost și să-l văd pe Ronnie O’Sulllivan. M-am dus la Sheffield vineri, la semifinale și am luat masa împreună înainte de finală. Am vrut să-i mai dau câteva sfaturi în legătură cu felul în care să se relaxeze. Suntem prieteni, știi, și cu toate că se descurcă bine, uneori intră într-o stare de prea mare surescitare, fiindcă e un jucător de atac, care vrea să câștige fiecare frame repede și frumos. M-am bucurat să-l văd recucerind titlul – snookerul are nevoie de Ronnie.
Ai văzut și... ăăă... gafa lui din China, chiar înainte de Campionatul mondial ? Nu, n-am văzut nimic. [Mică întrerupere a discuției pentru că Jimmy răspunde la telefon și se scuză pentru acest lucru.] N-am văzut secvența aia. O s-o văd când... când o să pot să-i spun vreo două vorbe despre chestia asta. A făcut o prostie...
Fără consecințe prea serioase totuși. Mda, se distra împreună cu amicul de lângă el. Mi-a spus că habar n-avea că microfoanele erau deschise. I-am zis : „Păi, bine, Ron, dar era o conferință de presă...” Mă rog, chinezii nu sunt supărați pe el.
Crezi că jucătorii [tineri] din ziua de azi sunt mai buni decât cei de pe vremea când ai debutat tu ? Da, absolut. Acum toți vor să câștige fiecare frame dintr-o singură vizită la masă. Cam așa e-n toate sporturile. Pe vremea aceea, ieșeam la un pahar în fiecare vineri seara, cu jucători de fotbal și de rugby. Acum, nici vorbă de așa ceva : se pregătesc de zor pentru meciul de sâmbătă. E un progres – mentalitatea sportivilor a progresat – în toate sporturile.
Snookerul pare însă mai puțin interesant, nu-i așa ? În afară de Ronnie, parcă nu prea mai există jucători cu personalitate... Păi, da, că doar nu dai la fiecare pas de câte un Alex Higgins... Băieții ăștia de azi nu învață să joace snooker ca să bucure publicul cu lovituri din acelea pe care le simți, nu le calculezi. Nu mai aplică efecte spectaculoase sau mai știu eu ce, dar și acest stil de joc nu e decât o parte a snookerului. Mai sunt și altele. Așa jucam și eu – asta e ceea ce vrea publicul să vadă.
Cu Alex Higgins te mai întâlnești ? De fapt, m-am întâlnit cu el chiar aseară și era în mare formă. E numai piele și os – trebuie neapărat să mai ia un pic în greutate – dar jocul îi merge foarte bine. Zice că vrea ca la anul să-și facă un fel de reintrare pe circuit. Ar fi grozav să-l vedem revenind în snookerul competițional.
Duci dorul zilelor glorioase din anii ’80 ? [Zâmbind] Nu, nu... Dar, ca să fiu sincer, nu-mi prea mai aduc aminte cum era prin anii aceia : s-ar putea spune că le beam cam zdravăn pe-atunci... Mai degrabă mi-e dor de anii ’90. Ce vremuri frumoase !...
Dar tot în legătură cu anii ’80 : nu există vreo seară nebună – cea mai nebună dintre toate serile nebune – de care să-ți aduci aminte ? Păi, deh, cum să zic, au fost foarte multe ocazii în care ar fi fost de preferat să mă duc la culcare ceva mai devreme... Da’ ce-nțelegi prin „seri nebune” ? Chefuri, adică ?
Da, chefuri. Păi, de exemplu, am făcut câteva băute de pomină cu Ronnie O’Sullivan. Dacă se pune pe treabă, băiatu' ăsta e-n stare să deșerte un număr mărișor de pahare. Îmi place să mă distrez, înțelegi, numai că acum am un program cuminte.
Asta-i bine. E vreuna dintre cele șase înfrângeri din finalele mondiale la care să te gândești cu un regret deosebit ? [Răspunde ca din pușcă, fără nici măcar să tragă aer în piept.] În 1992, conduceam cu 14-8 și deja mă gândeam cui să-i adresez și cui să nu-i adresez mulțumiri în discursul de la ceremonia de premiere. Asta m-a făcut să-mi pierd toată concentrarea... Ar mai fi și acea ultimă bilă neagră la care m-am poticnit în frame-ul decisiv al finalei din 1994. În 1984, ar fi trebuit să-mi schimb pastila tacului înainte de finala cu Steve Davis. Am schimbat-o după prima sesiune, când deja eram condus cu o diferență de scor destul de mare. În celelalte trei finale, ce să zic, am încasat-o rău, nu-i așa ?!...
Care e cel mai rapid adversar pe care l-ai avut vreodată la masa de snooker ? Un tip pe care îl chema Patsy Houlihan...
Nu cumva era un irlandez ?... Ba da sau, mă rog, da și nu : familia lui era din Irlanda, dar omul era de fapt londonez – adică, mai exact, era un cockney. A fost un jucător absolut fantastic. A făcut ceva pușcărie și pe urmă...
Stai așa, Jim, cum adică a făcut pușcărie ? Da, nu mai știu, parcă a fost o chestie de fraudă sau ceva de genul ăsta, numai că după aia asociația nu l-a mai lăsat să se înscrie la profesioniști. Mai mult ca sigur că ar fi câștigat câteva campionate mondiale, în anii ’50. Când am ajuns eu să joc cu el, deja avea șaizeci și ceva de ani și încă făcea breakurile de peste o sută în câteva minute – n-am mai văzut una ca asta.
La câte meciuri ai venit amețit ? La Campionatul mondial, vrei să zici ?
Păi, deh, eu mă gândeam, așa, în general. Sau, în acest caz, ar fi prea multe meciuri de numărat ? Cam da, ar fi prea multe... La Campionatul mondial, a fost unul. Sau două. Dar nu eram beat-beat : poate că băusem și eu, așa, vreo cinci pahare, acolo. Sau vreo șase...
Se știe că erai și mare amator de pariuri. Daaa, aș zice că așa am pierdut cel puțin două milioane de lire. Dar am și câștigat la Poker Million, acum câțiva ani, deci n-au fost numai pierderi. Încă mai joc poker și mai pariez – mai ales la cursele de câini de la Wimbledon.
Care mai e acum suma cea mai mare pe care o riști la asemenea pariuri ? La vremea asta, suma cea mai mare e de o sută de lire.
Și nu te tentează să treci la 200 sau 300 de lire ? Nu, nu, fiindcă nici nu-ți dai seama când de la 2-300 ajungi la 2-3000 ! Știi, sunt cam vulnerabil la chestiile astea care dau dependență și de aia trebuie să mă țin de un plan de joc.
Ai vreun bar preferat ? Da, The Albion, din Esher. E o crâșmă de modă veche, din cele unde mușteriii mai scuipă pe jos și unde nu-i linoleum, ci rumeguș. Oricine-ai fi, intri acolo și ești tratat de parc-ai fi multimilionar, cu toate că locul arată ca o speluncă. Absolut minunat !
Ai crescut în cartierul Tooting. Cum e acolo ? Viață dură. Oameni cumsecade, autentici – sarea pământului oamenii ăia – numa' că-s săraci și, nu-i așa, când provii dintr-un asemenea cartier, nu ți-e ușor să răzbați în viață...
Tatăl tău s-a descurcat foarte bine totuși. Da, el a fost dintre cei care au reușit. A murit anul trecut, știi, da' a avut o viață pe cinste. A trăit 88 de ani : pus la costum și pantofi eleganți în fiecare zi. Și gata oricând să iasă în oraș.
Printre ultimii dintr-o specie pe cale de dispariție : specia oamenilor care se respectă... Absolut ! Plus că gena asta a mea de petrecăreț de la el am moștenit-o, se vede treaba. Nici eu nu pot să stau închis în casă. Și, în general, nu pot să stau locului. Pe tata nu-l găseai niciodată acasă. Nu se îmbrăca două zile la rând cu același costum și nu-l vedeai fără "The Racing Post" sub braț. Poate că a băut un pic prea mult, dar a avut o viață pe cinste.
Am citit că ți-ai înființat o companie, Jimmy White Ltd. Ce treabă face compania asta ? Păi, în mare, are grijă de mine.
Are grijă de tine ?... Mda, cam asta face.
...ăă, da, OK. Ai vreun idol din afara lumii sportive ? Din lumea sportului, idolul meu rămâne Sugar Ray Leonard, dar în afară de lumea sportului... păi, ar fi soldații noștri care luptă pe front. Nu se prea vorbește despre ei, nu-i așa ?... E ceva de necrezut cum ne tratăm soldații !!!...
Ai fost și tu în Afganistan sau în Irak ca să joci în fața trupelor ? Nu, n-am fost, dar am jucat de multe ori în cazărmi, pentru soldați. Totuși, zău că felul în care ne purtăm cu acești eroi este de-a dreptul revoltător !
Dar despre casa ta ce poți să ne spui ? Care e încăperea ta preferată ? Ia să vedem... Încăperea mea preferată e sera. E locul în care mă relaxez. Am acolo un televizor mare și toate jocurile video. Da' de emisiunea TV preferată nu mă-ntrebi ? E serialul ăla CSI – și toate chestiile polițiste de genul ăsta, știi la ce mă refer...
Știu, știu. Dar ia spune : dacă ți-ar lua foc casa (iar toți cei din familie ar fi deja afară, în siguranță), pentru ce obiect te-ai mai repezi o dată înăuntru ? Pentru tac.
Nimic altceva ? Păi, nu, nimic altceva : doar tacul. Ăsta-i singurul obiect la care țin cu adevărat.
Boxeri sau slip ? Boxeri. Sunt prea gras ca să mai port slip, nu crezi ?!...
Atunci, de tanga nici nu poate fi vorba... Nicio șansă ! L-am văzut, odată, în Mallorca, pe Peter Stringfellow purtând așa ceva – m-a vindecat pe vecie de o asemenea idee !
Ai cumva vise din acelea ciudate, care revin din când în când ? Nu prea visez, dar am foarte des stări de déja vu. Știi, mă trezesc într-o cameră, cobor scările și am senzația că am mai fost pe-acolo. E foarte probabil însă că așa s-a și întâmplat – e din cauza băuturii, care te face să uiți...
Dar despre biscuiții tăi preferați ce poți să ne spui ? Nu manânc biscuiți. Din când în când, câte un baton Mars...
OK. O ultimă întrebare, pentru finalul interviului : tot mai crezi că poți câștiga titlul mondial ? Dacă n-aș crede că-l pot câștiga, n-aș mai juca snooker : aș renunța la luptă și m-aș îndepărta, pe tăcute, spre anii mei de amurg. Știu că încă mai pot să-l câștig.
Frumos spus, Jim, iar pentru viitor, numai bine ! Dumnezeu să te binecuvânteze !
.
Din păcate, nu pot scrie corect "déja vu", pe motiv că nu "iese" accentul grav pe litera a...  Altfel, am motive deosebite să-i mulțumesc domnului Tony Hodson : datorită lui, am ajuns la mesajul cu numărul 5000 tocmai prin traducerea unui interviu cu Mr White.  
_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Ultima modificare efectuată Clara White la Joi 24 Iul 2008, 13:16, modificat de 3 ori în total |
|
Thanks Clara! 
Thanks!
