Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 22 Mar 2006, 18:24 Titlul subiectului: |
|
|
* Octav s-a referit la umorul din declarația lui Peter.
* După meci
RONNIE O’SULLIVAN : „Sunt foarte dezamăgit că am făcut un drum atât de lung ca să pierd în primul tur. Turneele astea de puncte sunt foarte importante. Nu vreau să abandonez lupta pentru locul 1 în clasament, dar acum se pare că deja am pierdut-o. [Acum ordinea ar fi 1) S. Hendry, 2) J. Higgins 3) K. Doherty 4) R. O'Sullivan.] Întotdeauna mi-a făcut plăcere să joc aici și mi-aș fi dorit să stau mai mult, dar în seara asta n-am fost în stare să fac nici măcar un break de 20 de puncte. Asta nu înseamnă să minimalizez meritul lui James, pentru că el a jucat într-adevăr bine.”
JAMES WATTANA : „Scorul mă surpinde până și pe mine ! Știam că pot să-l înving, dar nu chiar cu 5-0. Asta dovedește că la un asemenea standard competițional, dacă joci bine, orice este posibil. Ronnie nu mi s-a părut a fi în starea mentală potrivită. Nu părea capabil să se concentreze. Era puțin cam absent. Eu m-am simțit foarte relaxat, mai ales la gândul că am reușit să mă calific și la Campionatul mondial, iar faptul că l-am eliminat pe John Higgins de la Welsh Open mi-a sporit foarte mult încrederea în forțele mele.”
JAMIE COPE : „La început, nu prea îmi găseam ritmul potrivit, dar pe urmă m-am liniștit și m-am putut concentra. M-am încurcat la acea bilă roșie [a 14-a !] și am ratat șansa de a face un break maxim. Altfel, în ultima parte a meciului am jucat foarte bine. Acum aștept cu mare nerăbdare să joc cu Hendry. El va fi favoritul, dar am un sezon excelent și o să fiu gata de luptă.”
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Lady Croft Addicted to snooker
Data înscrierii: 24/Noi/2004 Mesaje: 1980 Locație: Petrosani (Hunedoara)
|
|
Sus |
|
luiza_hunter Addicted to snooker
Data înscrierii: 23/Noi/2004 Mesaje: 422 Locație: Constanța
|
Trimis: Mie 22 Mar 2006, 19:37 Titlul subiectului: |
|
|
Iarăși avem parte de surprize care ne lasă cu gura deschisă...
_________________ HUNTER Lover 4 EVER!!! ...♥ PAUL!!!!!!
" daca vom ajunge in rai, sa nu ne miram de va fi sa vedem printre ingeri si unul cu tacul in mana..."
|
|
Sus |
|
sevvilla86 Addicted to snooker
Data înscrierii: 11/Dec/2005 Mesaje: 1532 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mie 22 Mar 2006, 20:06 Titlul subiectului: |
|
|
Nu stiu de ce nu sunt surprins de rezultatul dintre Ronnie si Wattana.Nu am vazut meciul dar din comentariile voastre imi imaginez cam ce s-a intamplat.Ma amuza un pic declaratia lui Ronnie.A zis ca intotdeauna ia placut sa joace in China(atunci unde a fost anul trecut?) si ca nu va renunta lupat pentru locul 1 desi e sigur ca a pierdut-o.
Sper macar sa nu se faca de ras la Campionatul Mondial si sa nu marcheze al treilea whitewash consecutiv.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 22 Mar 2006, 20:20 Titlul subiectului: |
|
|
Într-adevăr, rezultatul era de așteptat. Nu și scorul. Dar pauzele între competiții sunt așa de mari, încât nu e de mirare că cei din Top 16 se bâlbâie și se poticnesc. Cei veniți din calificări au mult mai multe meciuri "în mână" și astfel au un avantaj deloc neglijabil. O'Sullivan a pierdut de multă vreme continuitatea competițională. Măcar dacă se ducea la Malta Cup și nu se lăsa purtat de gărgăunii cu pool-ul poate tot era ceva.
Să fi văzut tu declarația o'sullivaniană dinainte de meci, de acum câteva zile : spunea că o să-l bată pe Ding sub ochii suporterilor lui !
Chestia cu "îmi face plăcere să joc aici" este o curtoazie elementară și o spun toți. Managerii se ocupă de școlirea starurilor și în materie de relații cu presa.
**********
Foarte interesante meciurile de mâine. Greu de prevăzut rezultatele. Ding ar trebui să treacă de Dotty. La fel, Joe Swail de David Roe. Scott MacKenzie e (ca și Cope) foarte pus pe luptă. S-ar putea să-l trimită acasă pe Mark Williams. Stephen Hendry nu va avea un meci ușor. Cope e curajos și foarte hotărât. Foarte interesant meci ! Între Wattana și Lee, ambii pe val, ambii cerebrali - greu de spus. (Meciul ăsta o să-l arbitreze Eirian Williams - ca și finala.) Probabil că irlandezul cel mic Kenny o să-l pună la punct pe Walden, iar dacă Holt își va păstra cumpătul, Perry va avea mult de furcă. Cred că un alt meci interesant va fi cel dintre Higgins și Ebdon. Higgo e mai în formă, Peter a avut un sezon modest. Iarăși, greu de spus.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
sevvilla86 Addicted to snooker
Data înscrierii: 11/Dec/2005 Mesaje: 1532 Locație: Bucuresti
|
Trimis: Mie 22 Mar 2006, 20:34 Titlul subiectului: |
|
|
Chestia cu scolirea starurilor de catre manageri nu a funcionat mereu in cazul lui Ronnie.
Nu stiam de declaratia sa despre meciul cu Ding. Intradevar daca acum cateva zile puteam spune ca a fost lipsit de respect , acum O'Sullivan e chiar penibil.Imi aduce aminte de Stephen Lee inainte de UK Championship.Atunci Lee anunta ca il va zdrobi pe Robertson dupa care a pierdut cu 4-9.
|
|
Sus |
|
Lady Croft Addicted to snooker
Data înscrierii: 24/Noi/2004 Mesaje: 1980 Locație: Petrosani (Hunedoara)
|
|
Sus |
|
zsolt_tuser Administrator
Data înscrierii: 23/Noi/2004 Mesaje: 1249 Locație: Germania
|
Trimis: Mie 22 Mar 2006, 22:53 Titlul subiectului: |
|
|
Clara White a scris: |
Cred că un alt meci interesant va fi cel dintre Higgins și Ebdon. Higgo e mai în formă, Peter a avut un sezon modest. Iarăși, greu de spus. |
Si eu cred la fel. Depinde foarte mult in ce forma va fi Peter. Cred ca va fi un meci strans. Despre Ronnie, ce sa zic, asa o prestatie nu cred ca am mai vazut la nici un jucator pana acum. Pierzand in primul tur, a pierdut practic orice sansa sa recastige locul 1 in clasament. Cred ca singurii care au mai ramas in lupta sunt Stephen si John. (si eventual Ken).
_________________ "Computers are incredibly fast, accurate, and stupid. Human beings are incredibly slow, inaccurate, and brilliant. Together they are powerful beyond imagination."
Albert Einstein (1879 - 1955)
|
|
Sus |
|
Mrs. Hendry Addicted to snooker
Data înscrierii: 20/Noi/2004 Mesaje: 2360 Locație: pool hall
|
Trimis: Joi 23 Mar 2006, 0:47 Titlul subiectului: |
|
|
Foarte interesante meciurile de maine intr-adevar. Lee cu Wattana va fi superb, daca Stephen Lee mentzine nivelul de la Welsh. Higgie cu Ebdon... Well... Nu stiu. Higgie nu debordeaza, Ebdon se clatina, indeed ar putea fi un meci strans. Deshi banii mei merg 100% pe Higgie this time.
Iar in ceea ce-l priveste pe my honey (meci care nu cred ca va fi transmis -oricum nu dau live-, din cauza lu' Ding care in forma in care e cred ca va fi invins de Graeme )... Jamie Cope joaca superb. Il admir foarte mult. Din punctul meu de vedere are o parte din Ronnie. Dar nu este inca suficient de matur pentru a-i face fatza unui Stephen, chiar si intr-o forma doar buna a celui din urma. Sper sa nu ma inshel. Pur si simplu asha cred. Tipul se grabeste si are senzatzia ca he's the king of the world. Plus ca el n-a venit aici sa castige, conform spuselor sale, ci sa "mai joace cateva meciuri 'coz he likes China". Asta nu e atitudine de champion. Iar daca Stephen joaca asha cum a facut-o cu Barry... Nu cred ca Jamie ii va face fatza. Si credeti-ma ca spun asta in cel mai obiectiv mod, nu pentru ca tin cu Stephen. Oricum, dupa cum spuneam, il admir pe Jamie foarte mult, dar din punctul meu de vedere tipul este abia la inceput (cu toate astea, il vad campion mondial someday... Poate chiar soon).
Iar in ce priveste ziua de azi... Well (again)... Ronnie nu stiu unde a fost cu mintea. Murphy nu stiu unde-a fost... Nimic de zis...
_________________ "Luck is an offensive, abhorrent concept. The idea that there is a force in the universe tilting events in your favor or against it is ridiculous." ~ Sherlock Holmes ~ Elementary
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 23 Mar 2006, 10:38 Titlul subiectului: |
|
|
După meci
MARK WILLIAMS : „N-am marcat prea multe puncte, dar jocul meu a fost bun sub toate aspectele. Spre sfârșit, am avut ceva emoții, fiindcă sunt conștient că am nevoie de victorii și fiecare meci capătă o importanță enormă. Vreau să mă asigur că rămân în Top 16, pentru ca la Sheffield să nu mai am și grija asta. Îmi plac turneele din străinătate, mai ales cele din Orient. Nu fac parte dintre cei care nici n-ajung bine că li se și face dor de casă. Trebuie să știi să te adaptezi la condițiile locului unde ai de jucat.”
Bineînțeles, MICHAEL HOLT n-a reușit să se abțină de la a-și da cu stângul în dreptul ! Să cedezi jocul decisiv la scorul de 19-0 !... Păcat că Holt n-a dovedit mai mult respect față de public, adversar și propriul statut de profesionist. JOE PERRY : „Nu mă simt ca și cum aș fi câștigat meciul. Michael și cu mine suntem prieteni și sper că se simte bine ( !...), pentru că uneori e ușor să-ți pierzi controlul în acest sport [eh, parcă numai în acest sport ?! Dar nu toată lumea ia câmpiile ! ]. A avut câteva ratări din cauza presiunii, iar în jocul decisiv, orice se poate intâmpla.” Foarte amabil domnul avocat Perry (nu e o ironie, Joe are într-adevăr studii juridice), mai ales că tocmai comportamentul lui Michael Holt i-a răpit bucuria de a fi câștigat meciul.
MICHAEL HOLT : “Am ratat cinci bile de joc, iar în frame-ul decisiv, când am mai ratat și una ușoară, mi-am ieșit din minți, pur și simplu mi-am pierdut controlul. E a doua oară când sunt învins după ce am condus cu 4-2 și gândul ăsta nu mi-a dat pace tot meciul. Probabil că o să-mi pară rău pentru ce-am făcut, dar n-ar fi primele mele regrete. Încerc să devin un jucător mai bun, dar cred că mă străduiesc prea mult.” I-auzi ! Ce păcat că mintea & talentul snookeristic fac atât de rar casă bună...
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
CristinaRo Addicted to snooker
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 1025 Locație: Ploiesti
|
|
Sus |
|
Mihaela Addicted to snooker
Data înscrierii: 11/Dec/2005 Mesaje: 214 Locație: Buzau
|
|
Sus |
|
Lady Croft Addicted to snooker
Data înscrierii: 24/Noi/2004 Mesaje: 1980 Locație: Petrosani (Hunedoara)
|
|
Sus |
|
snooky Addicted to snooker
Data înscrierii: 11/Ian/2006 Mesaje: 1210 Locație: bucuresti
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 20253 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 23 Mar 2006, 13:05 Titlul subiectului: |
|
|
După meci
JOHN HIGGINS crede că nu-l paște nici o întindere de ligament dacă face un pas mare & decis spre locul 1 în clasament : “Acum lupta se dă între Stephen și mine. Dacă el va fi cel care să câștige acest turneu, atunci probabil că pentru locul 1 ar trebui ca eu să câștig Campionatul mondial. Dar până la Sheffield mai e cale lungă ( ?!...). Sunt bucuros că mă mențin în această cursă. Azi, jocul meu a fost mult mai bun. Peter n-a reușit să intre în meci, iar eu am profitat de acest lucru. Eram sigur că nu va rata acea bilă neagră. Scorul ar fi devenit 3-1, dar la 4-0, avantajul meu era deja foarte mare.”
Și asta deși Denise a uitat să-i pună în valiză crema emolientă pentru mâini ! Lui Higgo i se usucă palmele și s-a văzut silit să caute prin magazinele din Beijing ceva asemănător. Fără prea mult succes : “M-am dus să cumpăr o cremă pentru mâini, dar cred că vânzătoarea n-a înțeles limba scoțiană și m-am ales cu o cremă pentru ten !...”
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
|