Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro
Autentificare Înregistrare FAQ Membri Căutare Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro Snooker Live Stream

STAY IN TOUCH ! WHAT'S NEW IN SNOOKERLAND ?
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 235, 236, 237 ... 240, 241, 242  Următoare
 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro » The News
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Dum 23 Mai 2021, 12:44    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

The Sunday Life, suplimentul de duminică al cotidianului The Belfast Telegraph, anunță Mark Allen și-a declarat falimentul după ce, joi, demisionase din funcția de director al firmei proprii Mark Allen Ltd. Ar fi dat de înțeles și că și-ar lua o pauză de la snooker. O fi o manifestare a aproape mereu prezentei lui stări de mânie, o fi o pasă proastă sau o tentativă de a-și atrage simpatie prin victimizare, nu se știe încă. Vom mai vedea.



Nu cred niciun moment că am asista la vreo dramă (financiară) : cred că Mark Allen urmează sfaturile avocaților săi ca să se sustragă de la plata unor sume (restante) de bani – probabil, sume mari. După toate aparențele, acest lucru înseamnă că a pierdut procesul intentat de Reanne Evans pentru pensia alimentară destinată fiicei lor. Mă abțin de la a atribui manevrelor și inșilor în cauză adjectivele care-mi vin în vârful degetelor, pe tastatură. S-au mai văzut asemenea situații, prin Snookerland, chiar la unii multipli campioni mondiali, în timp de mii de oameni cumsecade de peste tot au grijă de copiii lor chiar dacă amorul dintre părinți se acrește și căsnicia sau concubinajul se destramă. Mă gândesc însă că tocmai mâine, pe 24 mai, Lauren, fata Reannei și a lui Mark, va împlini 15 ani – o vârstă a tuturor sensibilităților și vulnerabilităților. Acolo, în sufletul acela tânăr, da, e posibil să se petreacă o dramă.

După cinci ani de eforturi și încăpățânare în privința prețului, Amanda, fosta soție a lui Stephen Hendry, a mai renunțat la câte ceva din suma cerută inițial (1 200 000 de lire sterline) și a reușit să vândă casa care a fost a cuplului. O casă splendidă, situată în Auchterarder (Perthshire), cam la jumătatea distanței dintre Perth și Stirling, la o azvârlitură de tac de faimosul hotel (și teren de golf) Gleneagles. În 2018, Stephen i-a cedat fostei soții toate drepturile asupra imobilului și terenului aferent astfel încât, după perfectarea vânzării, Amanda a primit 875 000 de lire sterline (The Daily Record).



Din 2014, Marele Scot locuiește în Anglia, cu „modelul mai nou” care se numește Lauren Thundow.

David Grace și-a vândut cu 1 000 de lire sterline tabloul care-l reprezenta pe Alex Higgins în arhicunoscutul moment al premierii de la capătul finalei Crucible 1982.



Neîndoielnic talentul lui Gracey. Banii i-a împărțit între două organizații caritabile pe care le susține, GM Fundraising și MND Association.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mie 26 Mai 2021, 14:01    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Două locații anunțate pentru turneele noului sezon. Nu cred că-i era cuiva dor de Milton Keynes, dar s-a mers pe ideea că o variantă aflată la îndemână nu e chiar de lepădat, drept care snookeriștii revin la fostul refugiu de molimă de la Stadionul MK. Fără detestatele restricții și nu pentru multă vreme, se speră. Doar pentru Openul englez, programat în prima săptămână din noiembrie.



Pentru Shoot Out, circuitul pro se oprește în orașul lui Mark Selby. Știrea a fost anunțată de însăși viitoarea gazdă : Arena Morningside, din Leicester. Probabil că anunțul va apărea și pe site-ul oficial WST, cât de curând.

Bineînțeles, Mark Selby s-a declarat încântat. (Eu aproape că și uitasem c-a fost finalist la ediția 2021, dar el precis că nu uitase.) A spus că „din Leicester au provenit mulți jucători buni și există un mare interes pentru snooker.” A adăugat, apoi : „Au fost câteva sezoane în care n-am participat la Shoot Out, dar la turneul din ianuarie sigur o să particip. Atmosfera o să fie excelentă, iar Vikki și Sofia o să poată și ele veni la meciuri – la fel și o mulțime de prieteni care să ne susțină pe noi, jucătorii din oraș.” (The Sportsman)

Alte locații Arrow Calendarul noului sezon.

Dacă tot a venit vorba de (încă prezenta) molimă, să semnalez un articol important din cotidianul The Sheffield Star de ieri. După cum se știe, Campionatul mondial a fost unul dintre „evenimentele-pilot” din programul guvernamental britanic de relaxare post-lockdown.



Protocoalele de prudență sanitară urmate de spectatorii de la Teatrul Crucible și-au dovedit efectul : nu s-au constatat decât doar patru cazuri de îmbolnăvire.

S-a încheiat rocada începută prin numirea lui Steve Dawson în funcția de președinte al WST (World Snooker Tour). În locul lui, a urcat în ierarhie Simon Brownell.



Timp de 11 ani, Simon Brownell a fost director financiar al WST. Unul dintre oameni aduși, în 2010, de Barry Hearn. Mie mi-e destul și atât : să știu că a fost ales & format de Mr Extraordinary.

___________________

Off-Topic

Meme-ul twitterian al săptămânii

Autor : Herminator71.
Desenul nu contează. Traduc din franceză textul : „Domnule Președinte Lukashenko, vă aduc la cunoștință că soacra mea se va afla în cursa Ryanair 1268 de la Paris la Moscova, iar avionul va survola teritoriul Belarus la ora 20.00. Soacra mea a criticat dur regimul dv în timpul prânzului de duminică. Cu plăcere.”
.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mie 11 Aug 2021, 17:21    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Mastersul Turciei a fost amânat pentru luna martie 2022 Arrow https://wst.tv/turkish-masters-snooker-postponed/



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Dum 15 Aug 2021, 8:31    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)



Ieri, pe 14 august, la Academia de snooker Q House din Darlington, Thepchaya Un-Nooh, vitezistul viteziștilor, a reușit un 155, într-un meci de antrenament cu Hossein Vafaei. Am avut ezitări dacă să consemnez sau nu faptul, mai ales că nu exista material video. Acum, a ieșit la iveală ceva-ceva mărturie : este, probabill, primul 155 filmat vreodată. Din păcate, filmat de la o oarecare depărtare. Theppy e la a treia masă față de cameră și, ca în orice sală de antrenament, se mai întâmplă, prin jur, tot felul de lucruri, dar măcar întrezărim și noi suprafața de joc, așa că i se cuvin mulțumiri lui Mike Dunn, care a realizat filmarea și a făcut-o publică.

Breakul de 155 Arrow https://www.youtube.com/watch?v=mv7SegsW5Tc



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
mircea22
Addicted to snooker


Data înscrierii: 17/Feb/2009
Mesaje: 1198
Locație: Oltenia

MesajTrimis: Dum 15 Aug 2021, 20:38    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Clara White a scris:
Acum, a ieșit la iveală ceva-ceva mărturie : este, probabill, primul 155 filmat vreodată.

Cel mai probabil este al doilea.
Jimmy White a mai realizat unul în 2008, pentru Absolute Snooker, lucru menționat și aici pe forum, cu ceva ani în urmă. Wink



_________________
"That's inches away from being millimetre perfect." (Ted Lowe)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui mircea22 Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Dum 15 Aug 2021, 20:54    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Laughing Cred că am mai scris eu pe aici că tu, Mircea, știi mai bine ca oricine ce se găsește prin toate cotloanele forumului. (Unele cotloane, vechi de aproape 17 ani, altele, precum acela de care e vorba aici, de numai 12 sau 13.) Am uitat de acel 155 ! Și tocmai un 155 făcut de Jimmy ! Embarassed Laughing



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 30 Aug 2021, 16:16    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

.

Abia în edițiile lor (în limba engleză) de azi, 30 august, The Global Times și The Info News, din China, relatează un incident care a avut loc, la Leicester, între Peter Lines și Xiao Guodong, după victoria acestuia din urmă în meciul lor din calificările pentru NIO. Situația nu este încă foarte clară : se pare că Lines s-a enervat pentru că adversarul său ar fi fost avantajat, într-un fel sau altul, în frame-ul decisiv. A refuzat să-i strângă mâna (sau, mă rog, să facă acel caraghiozlâc de ritual covidian la modă) și, mai târziu, în salonul jucătorilor, i-a mai și spus câteva vorbulițe bine simțite & intens colorate.

Xiao a luat-o iute spre Twitterul lor – Weibo, adică – și s-a plâns de mitocănia englezului, ceea ce și era dreptul lui inalienabil. Mitocănia n-ar trebui să cadreze cu snookerul, indiferent cum te cheamă și câte trofee de campion ai (sau n-ai) în vitrina personală. Evident, dar absolut evident, vorba bancului, Xiao a tras mortul pe Strada Academiei și a prezentat incidentul ca fiind încadrabil la rasism. C-așa-i mai dramatic & dernier cri.

Deocamdată nimic pe site-ul oficial WPBSA. Probabil că se anchetează. Pentru cine vrea să se amuze însă, recomand călduros textul al doilea, din care aflăm o versiune pitorească a celor întâmplate – nu că ne-ar ajuta să le înțelegem mai bine : Lane/Lions/Lines „spoke rudely to himself and vomited fragrantly”.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Ocnenodis hg
Addicted to snooker


Data înscrierii: 18/Sep/2011
Mesaje: 951
Locație: constanta

MesajTrimis: Lun 30 Aug 2021, 17:24    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Se stie de multa vreme ca in regatul acela nu toti sunt gentlemani sau lorzi!Au si ei destule...poame!Peter Lines este una dintre cele coapte...


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Ocnenodis hg Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mar 31 Aug 2021, 15:11    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Se pareXiao Guodong a făcut plângere la autoritățile snookeristice în legătură cu incidentul. Se pare și că WPBSA a emis un comunicat, dar el nu a fost publicat pe site. WPBSA a declarat că investighează incidentul și nu va mai declara nimic până la finalizarea investigației.

Xiao : „Deși nu vorbesc bine limba engleză (după 14 ani de activitate în circuitul profesionist, activitate desfășurată cu preponderență în Regatul Unit, unde jucătorul și locuiește cea mai mare parte a timpului), am înțeles [cuvintele adversarului meu Peter Lines]. Nu vreau să creez probleme și nu mă tem de provocări. Sunt chinez.”

N-am prea înțeles chestia asta de la urmă. E cam departe de a fi o noutate că Xiao e chinez. A vrut cumva să spună altceva ? Fiindcă, de exemplu, în estul Europei, a existat o vreme când, dacă un cetățean savietic spunea că e cetățean savietic, era arhisuficient ca să înlăture cu asta orice lege/argument din această parte de lume.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Joi 2 Sep 2021, 19:59    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)



După treizeci de ani de activitate în circuitul profesionist, arbitrul Peter Williamson se retrage din viața competițională. Va mai arbitra în pool și biliard englezesc. La această din urmă disciplină, a și oficiat în cinci finale de campionat mondial. Nu s-a aflat în arena niciunei finale de la Crucible, dar a rămas unul dintre cei mai simpatizați oficiali din Snookerland. Pe site-ul WST, a fost publicat un scurt interviu. Spicuiesc de acolo fragmentul referitor la una dintre amintirile lui cele mai persistente : cea lăsată de bătrânul campion Fred Davis, ajuns la 78 de ani.

„Nu mult după ce am început să lucrez ca arbitru, în august 1991, eram la calificările de la Trentham Gardens. Am avut privilegiul de a arbitra meciul lui Fred Davis. Meciurile se desfășurau în boxe. În cele mai multe dintre aceste boxe nu prea erau spectatori – poate câte unul sau doi – dar boxa noastră era plină de n-aveai unde să arunci un ac : adunarea pensionarilor ! Toți doreau să-l vadă pe Fred jucând. Când am ajuns la pauză, Fred era condus cu 4-0. Ne aflam la o oarecare distanță de zona de café-bar. După ce adversarul lui, Jamie Woodman, a luat-o într-acolo, Fred mi-a făcut semn cu capul și mi-a spus : „N-ai vrea să-mi faci o foarte mare favoare ?” Am răspuns : „Da, sigur, despre ce e vorba ?” Mi-a zis : „Cu picioarele astea ale mele nu pot să ajung la bar și să mă și întorc la timp pentru începutul sesiunii următoare. Ar fi posibil, oare, să-mi comanzi dumneata o ceașcă de ceai ?” Am terminat de așezat pe masă bilele și am dat fuga în biroul directorului de turneu – am comandat de acolo un ceai care i-a și fost adus lui Fred, imediat, în boxă. A pierdut meciul cu 0-5, dar scena aceea nu mi-a mai ieșit din minte...”

Judd Trump & Mark Selby, în turnee de pool. Mastersul Turciei nu pleacă la drum sub cele mai bune auspicii. Amânarea perturbă calendarul sezonului și afectează continuitatea de activitate (și de formă fizică și mentală) a jucătorilor. Unii au găsit soluția în competițiile de pool. Judd Trump s-a hoărât să participe la Openul Statelor Unite (US Open Pool Championship), competiție de Bila-9 care se desfășoară la Atlantic City, între 13 și 18 septembrie. N-ar fi primul englez care să câștige turneul (Darren Appleton are două asemenea titluri), dar să nu ne grăbim cu visele de glorie fiindcă drumul spre finală numai ușor nu este. Judd pare că-și dă seama de unele posibile probleme, dar pare și nerăbdător să-și verifice și demonstreze talentul într-o altă disciplină decât snookerul.

Judd Trump : „În lumea pool-ului, se știe că e cel mai important turneu. Asta e și ceea ce m-a atras. Vreau să ajung cât mai departe și să văd de ce sunt în stare. În snooker, știu ce pot și am încrederea de care e nevoie pentru performanță, dar în pool, nu știu cum o să fie. Bineînțeles că nu vreau să mă fac de râs – ceea ce va spori presiunea sub care o să mă simt. Sper să am un parcurs cât mai bun.” (SkySports)




Turneul va fi transmis live de Sky Sports.

Pe de altă parte, Mark Selby revine și el în pool (Bila-8), disciplină în care a câștigat titlul de campion mondial, în anul 2006. De data asta, i se va alătura cumnatul său, Gareth Potts, el însuși cvadruplu campion mondial de Bila-8. Cei doi vor participa la The Ultimate Pool Pairs Cup, serie care are loc pe parcursul a 21 de săptămâni și aduce în scenă 64 de perechi de jucători care dispută meciuri de câte 20 de minute (simplu și dublu), conform regulilor de limitare a timpului de execuare a loviturilor la 30 (și, apoi, 15) secunde.




Mark Selby : „Aștept cu mare nerăbdare turneul și colaborarea cu Gareth – va fi o provocare unică și foarte specială. E mult timp de când n-am mai jucat într-o competiție de Bila-8, dar am văzut ce lucruri interesante au reușit cei de a Ultimate Pool, în recentele lor evenimente televizate și număr zilele până să intru în arenă și să simt și eu atmosfera aceea extraordinară.”

Seria începe pe 6 septembrie, dar Mark & Gareth intră în arenă în săptămâna a patra (luni, 27 septembrie), iar meciurile pot fi urmărite la Freesports TV. Alte detalii sunt publicate pe site-ul turneului.

Ce să facem, traversăm o perioadă care nu numai că e dureros de urâtă și plină de absurdități și de abuzuri, dar, pe alocuri, mai e și goală de meciuri de snooker. După cum se vede mai sus, unii jucători se (re)apucă de pool. În schimb, alții nu-și țin gura. De data asta, nu e vorba de dl Ronnie O'Sullivan, clientul meu obișnuit atunci când e să-i critic pe neținătorii de gură, ci de dl Neil Robertson, care a găsit cu cale să-i spună lui Phil Haigh că, după părerea lui, formatul rundelor superioare de la Crucible ar trebui uniformizat cu al șaisprezecimilor – adică ar trebui redus la best of 19. Fiindcă, în general, Campionatul mondial e cam demodat, dar mai ales fiindcă lui personal i-ar conveni mai mult meciurile ceva mai scurte.

Dacă recenta cununie n-ar fi fost o simplă oficializare a unei situații deja existente, aș zice că pe unii însurătoarea îi prostește.

Mai bine să ne bucurăm de superbele poze de la nuntă. Am mai și adăugat una-două.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Vin 10 Sep 2021, 15:25    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)



Miercuri seara, la Londra, a avut loc a 20-a ediție a ceremoniilor Sport Industry Awards : prima după mult timp care să reunească întregul sector de activitate – adică întregul firmament de staruri. Unul dintre cei mai iluștri protagoniști ai serii a fost Barry Hearn, președintele WST, căruia i s-a decernat Premiul pentru întreaga activitate (The Coutts Lifetime Achievement Award).

Barry Hearn : „În 1975, am început să mă ocup de impresariat în sport – am făcut-o dintr-un sigur motiv : fiindcă, personal, dădusem greș ca sportiv. Iubesc sportul, îl iubesc cu pasiune. Întotdeauna mi-aș fi dorit să ajung campion mondial de box, la categoria grea sau să joc fotbal în naționala Angliei. În schimb, din 1982 încoace, am ajuns să conduc, din funcții executive sau onorifice, Matchroom Sport. Le-am oferit și multor altor tineri, bărbați și femei, șansa de a-și schimba viața prin sport. Indiferent de unde provii, sportul îți creează ocazia de a-i arăta lumii întregi cine ești și ce poți – și un mod de a afla tu însuți cine ești și ce poți. Despre asta e vorba în sport. Pentru asta și noi, la Matchroom, am luptat din răsputeri, cu o dedicare și o disciplină la ale căror rigori nu mulți rezistă. Pentru că suntem deosebiți. Sportul unifică un popor altminteri alcătuit din oameni diferiți între ei ca indivizi – îi aduce împreună indiferent ce culoare sau credință au. Sportul este un factor agregant și tocmai de unire, tocmai de sentimentul de apartenență și apropiere avem nevoie în asemenea vremuri grele. La Matchroom lucrează în prezent peste 150 de oameni – vreau să-i mulțumesc fiecăruia dintre ei. Nu m-aș afla, azi, aici, fără munca lor și-l includ și pe fiul meu, în care mă recunosc atât de mult. Mă recunosc și în ceea ce spune fiindcă-mi fură replicile și expresiile.”

Un interviu destul de amplu cu Barry Hearn a apărut în The Guardian, acum două zile. Aflăm și noutăți despre soția Supremului, Susan Hearn, care, fără să fie o retrasă, a preferat întotdeauna să evite prim-planurile & flashurile. Recent, Susan a obținut rezultate absolut spectaculoase în cultivarea vechii și statornicei ei pasiuni de a crește cai de rasă : în după-amiaza de 17 iunie, Subjectivist, un armăsar născut și pregătit în grajdurile ei de la Mascalls a câștigat (creditat cu 13/2) The Gold Cup, la Ascot.

În acest context, Barry Hearn, parcă-parcă s-ar simți atras și de conducerea acestui splendid domeniu al hipismului. Deocamdată, spune (sibilinic) doar că poartă discuții cu Jockey Clubul – discuții asupra unor probleme imediate : „Dacă le pot fi de vreun ajutor, o să-i ajut.” Cine-l cunoaște însă cât de cât pe Supremo, cam știe ce înseamnă spusele lui.

Pe o altă „stradă” : cricketul. Barry Hearn n-a renunțat la vechiul său vis de a juca într-o reprezentativă a Angliei. Are șansa la Over-70s. Deja face parte din echipa comitatului Essex. Povestește că un amic l-a anunțat că are fixată o partidă de golf cu căpitanul naționalei Over-70 a Angliei. „Vrei să vii și tu ?,” l-a întrebat. „Și poate să-l mai și las să mă bată ?!”, a râs Hearn. „Nu e în stilul meu. Spune-i că vin să-l fac praf !”

John Higgins a donat o sumă (nedivulgată, dar se înțelege că substanțială) pentru reabilitarea terenului de fotbal tinând de parcul sportiv din Craigneuk, una dintre zonele adiacente așezării urbane alcătuite din Wishaw, Motherwell și Bellshill (cu un total de circa 125 000 de suflete). În acest an, clubul local de fotbal împlinește 25 de ani de activitate, iar terenul nu se prezenta prea bine.



Când am început să citesc știrea în The Daily Record de ieri, mi-am zis că șefia clubului trebuie să fi stat ceva timp pe capul lui Higgo pentru a-l convinge, dar ceva mai la vale am văzut că mă înșelam : tocmai că marele campion a fost cel care i-a contactat pe cei de la club ca să le ofere ajutorul.

O altă alăturare snooker-fotbal : The Leicester Mercury din 7 septembrie anunță că, pe data de 17 va fi prezentată publicului o noua lucrare murală consacrată gloriei sportive locale – pe de o parte, victoriei echipei Leicester City în Cupa FA, iar pe de altă parte, noii victorii a lui Mark Selby la Crucible.



În weekendul trecut, Reanne Evans a câștigat al zecelea trofeu la Campionatul Regatului Unit – feminin, bineînțeles. Am văzut titluri flatante, de exemplu „Perfect Ten” – aluzie la celebrul zece al Nadiei Comăneci. Cam forțată comparația. Nu știu cui îi folosește legănarea cu iluzii fiindcă atunci când e vorba de realitate, snookerul feminin e bine mersi dacă rămâne snooker feminin. Altminteri, pârdalnica aia de realitate dă cu tacul peste corectitudinea politică & ambițiile feministe aferente, iar rezultatul îngroapă iluzia glorioasă dacă nu sub ironia acidă, atunci măcar sub surâsul indulgent.

Altminteri, fetele s-au luptat pentru trofeu mai întâi în grupe, apoi în optimi și celelalte runde superioare. („Fetele” e doar un fel de a spune, din moment ce unele dintre ele – precum Chucky Preston – sunt „însurate” cu alte „fete”. Vai, cât suntem noi de moderne, emancipate & progresiste !)

Sferturi
Reanne Evans 3–0 Chucky Preston
Steph Daugherty 1–3 Laura Evans
Emma Parker 3–0 Mary Talbot-Deegan
Maria Catalano 2–3 Rebecca Kenna
.

Semifinale
Reanne Evans 4–2 Laura Evans
Emma Parker 3–4 Rebecca Kenna
.

FINALA
REANNE EVANS 4–0 REBECCA KENNA



WPBSA anunță, azi, relansarea Circuitului de calificare – Q Tour – gândit ca principală structură competițională a amatorilor de pretutindeni. În actualul sezon, toate turneele vor avea loc în Regatul Unit, dar din sezonul viitor se preconizează extinderea geografică – atâta cât o va permite frica – prin circuite regionale, organizate / sprijinite de federațiile naționale.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Joi 16 Sep 2021, 18:36    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Azi, a fost anunțată structura circuitului profesionist pentru sezonul viitor. Diferită de cea din sezonul actual. Asemănătoare, dar diferită.

Topul 64
plus
Wildcardiștii
4 (Topul 4, adică) din clasamentul sezonului 2021-2022 (care nu au obținut calificarea pe alte căi competiționale)
2 jucători din clasamentul Chinei
12 calificați via Q School
2 calificați via Q Tour
1 Campionatul mondial WSF
1 Campionatul mondial WSF Under-18
2 jucătoare din circuitul feminin
2 EBSA
1 APBSF Asia Pacific
1 PABSA Americile de N & S
1 ABSC Africa

Plus jucătorii care se califică la Crucible și care altfel n-ar (re)intra în Main Tour. De remarcat că se alocă încă două locuri jucătoarelor din circuitul feminin. De bună seamă, se simțea nevoia ridicării nivelului valoric al snookerului profesionist.

Campionatul de snooker al Asiei s-a încheiat, azi, la Doha, în Qatar. Au fost, mai întâi, zece grupe a câte patru sau cinci jucători, apoi, după o rundă preliminară, au urmat optimile.

Optimi
Amir Sarkhosh (Iran) 4–0 Ankit Man Shrestha (Nepal)
Siyavosh Mozayani (Iran) 4–2 Babar Masih (Pakistan)
Haris Tahir (Pakistan) 4–2 Ali Alobaidli (Qatar)
Khalid Kamali (EAU) 4–3 Habib Subah (Bahrain)
Saleh Mohammed (Afganistan) 4–2 Bashar Abdulmajeed (Qatar)
Cheung Ka Wai (Hong Kong) 4–1 Ahmed Saif (Qatar)
Alijalil Ali (Irak) 4–0 Laxman Rawat (India)
Pankaj Advani (India) 4–2 Tam Yun Fung (Hong Kong)
.

Sferturi
Amir Sarkhosh 5–2 Siyavosh Mozayani
Haris Tahir 5–2 Khalid Kamali
Saleh Mohammed 1–5 Cheung Ka Wai
Alijalil Ali 3–5 Pankaj Advani
.

Semifinale
Amir Sarkhosh 5–3 Haris Tahir
Cheung Ka Wai 3–5 Pankaj Advani
.

FINALA
AMIR SARKHOSH 3–6 PANKAJ ADVANI

.

Pankaj își păstrează titlul (din 2019), dar nu cred că va mai face încă o încercare de a supraviețui printre profesioniști.

Nu pot să nu pun aici și tipica fotografie de sfârșit de turneu – tipică pentru mentalitatea zonei :



Adicătelea șefii sunt cei importanți & mereu pe primul plan, felicitându-se între ei & debordând de automulțumire. Campionii pot să rămână mai în umbră, pe planul al doilea.

Apropo de criticile de mai la deal, la adresa dlui Neil Robertson, care s-a trezit vorbind despre „modernizarea” formatului rundelor superioare ale Campionatului mondial : grupul neținătorilor de gură îl include și pe dl Judd Trump. Imposibil să scape nemenționate, aici, vorbulițele emise, acum vreo săptămână, de dumnealui, oaspetele ultimelor ceremonii de la Atlantic City, mai ales că acele vorbulițe se apropie în mod periculos de blasfemie : că, după părerea dumisale, Campionatul mondial ar trebui mutat de la Crucible. Nici mai mult, nici mai puțin !



În mod evident, Juddul habar n-are că deja există un contract care include și turneul din 2027. Habar n-are nici că, într-un moment de enervare, Barry Hearn a exclamat, acum vreun an, dând și cu pumnul în birou, că, dacă trebuie, el o să și cumpere Teatrul Crucible numai ca turneul să rămână la locul său istoric. Imediat, de la jucători la bloggeri, de la gazetari la oficialii primăriei din Sheffield, lumea a sărit să pună lucrurile la punct. Avem varianta la zi a poveștii cu insul care, nepreafiind ocupat, a aruncat și el, în baltă, o piatră pe care câteva duzini de mult-mai-breji se dau de ceasul morții s-o scoată la mal.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 20 Sep 2021, 10:20    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Cum (nu) se cucerește America pentru a o anexa Snookerlandului




Juddul a ajuns tocmai la Seattle. Nu aveam nici până acum o părere strălucită despre flăcăiașii ăștia de prin jurul lui (mai ales despre prietenarul Ryan Summers, devenit mare manager mare), dar de data asta chiar m-am mirat : cum organizezi tu, cică „manager”, o seară (sau hai să zic numai „o oră”) demonstrativă de snooker, hăt, la capătul Americii (practic, la țărmul Pacificului), într-un spațiu de mai mare jalea, cu o mână de speriați în sală și ceri 400 de dolari pe un bilet ?!

Același domn Summers care, dăunăzi, propunea, în numele lui Judd, ca măcar la unele dacă nu la toate turneele de snooker, jucătorii să apară în pantaloni de trening și tricouri fiindcă, să vezi & să nu crezi, așa ar fi smart ! Nu-mi place deloc influența pe care flăcăiașii ăștia o au asupra Juddului. Tupeu din belșug & minte cam puțintică.

(Apropo : mai auzim, pe la Eurosport, sinistra sintagmă „tupeu în sens pozitiv”. Eroare lexicală, eroare morală. Oricât de dat peste cap ar fi, în timpurile astea urâte, tot sistemul de valori pe care se întemeiază lumea civilizată, nu putem confunda nerușinarea cu bravura. Nu există „tupeu în sens pozitiv”. Cuvântul pe care l-am cam uitat este cuvântul „curaj”. Sau, la fel de frumos, cuvântul „cutezanță”. Tupeul înseamnă doar neobrăzare.)



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 20 Sep 2021, 21:46    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)



(1943-2021)

Fostul arbitru Alan Chamberlain a trecut la cele veșnice.

(WPBSA)

O amintire de la Crucible 1995 - The Referees' Challenge.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Sâm 9 Oct 2021, 11:51    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . CINCISPREZECE ANI FĂRĂ PAUL




. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . PAUL HUNTER

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14 octombrie 1978 – 9 octombrie 2006



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro » The News Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 235, 236, 237 ... 240, 241, 242  Următoare
Pagina 236 din 242

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001- 2004 phpBB Group
Designed for Trushkin.net | Styles Database
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community