Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
Trimis: Vin 24 Feb 2023, 13:47 Titlul subiectului: |
|
|
Lumina, efervescența, vitalitatea epocii Barry Hearn par să fi luat sfârșit definitiv. Snookerlandul pare să fi recăzut în epoca anterioară, cu mediocritatea ei funcționărească subminată de corupție & cosmetizată cu vorbe goale. E drept, n-au ajutat nici valurile care tot vin să ne strivească bucuria de a trăi : covidizarea imbecilă, eco-isteria care duce la sărăcirea treptată a tuturor cu excepția superbogaților și nebunia criminală a boșorogului canceros de la Răsărit. Dar să sperăm că lucrurile se vor îndrepta că mare-i Dumnezeu.
Deocamdată însă, vestea că la noul turneu, publicul nu va avea acces decât în ultima zi mi-a lăsat un gust cam amar. La CLS, fie, ne-am obișnuit, dar aici, sună al naibii de pandemic. S-a știut din start că e o treabă de cârpeală fiindcă brejii de la Înalta Poartă au scrântit-o în modul cel mai otoman posibil (adică prin bâjbâială financiară). Ne-am așteptat la o treabă de cârpeală, zic, dar parcă una ceva mai conștiincios cusută, nu doar însăilată de mântuială.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 931 Locație: constanta
|
Trimis: Vin 24 Feb 2023, 15:28 Titlul subiectului: |
|
|
Ehei draga Clara Moshu a ajuns de anul trecut la concluzia ca Barry Hearn a lasat in urma lui o adunatura de incompetenti in frunte cu Jason Ferguson.El e preocupat doar sa fie prezent la cat mai multe evenimente unde sa fie fotografiat si pozele date publicitatii ca dovada ca el munceste ca un sclav!
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
mircea22 Addicted to snooker

Data înscrierii: 17/Feb/2009 Mesaje: 1190 Locație: Oltenia
|
Trimis: Dum 26 Feb 2023, 21:18 Titlul subiectului: |
|
|
Clara White a scris: |
Lumina, efervescența, vitalitatea epocii Barry Hearn par să fi luat sfârșit definitiv. Snookerlandul pare să fi recăzut în epoca anterioară, cu mediocritatea ei funcționărească subminată de corupție & cosmetizată cu vorbe goale. |
Perioadele frumoase, de progres întotdeauna par că zboară. Dar vor veni și altele...
_________________ "That's inches away from being millimetre perfect." (Ted Lowe)
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
Trimis: Vin 3 Mar 2023, 1:21 Titlul subiectului: |
|
|
Scandalul „blaturilor chinezești”
S-a anunțat că a fost stabilită componența instanței independente care îi va investiga și judeca pe cei zece jucători chinezi suspendați pentru necinste. La conducerea procedurilor a fost numit Ian Mill, KC. Audierile încep pe data de 24 aprilie – din păcate, în timpul Campionatului mondial.
Cei zece sunt :
Liang Wenbo
Zhao Jianbo
Yan Bingtao
Bai Langning
Lu Ning
Li Hang
Chen Zifan
Chang Bingyu
Zhao Xintong
Zhang Jiangkang
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 4 Mar 2023, 1:11 Titlul subiectului: |
|
|
Campionatele mondiale feminine de snooker
Începând cu data de 28 februarie, la Bangkok, se desfășoară Campionatele mondiale feminine de snooker. Învingătoarea din turneul principal va primi invitația obișnuită de a li se alătura profesioniștilor (cu două sezoane garantate). Competițiile au loc la Hi-End Snooker Club. Presupun că există imagini din interiorul clubului, cu aglomerația & agitația tipice unor asemenea evenimente, de aceea prefer să pun aici o poză mai „liniștită,” de acum trei ani, cu un Stephen Hendry încălzindu-se pentru un demonstrativ. Așa se vede mai bine clubul.
(Nu i-am cerut voie scoțianului să postez fotografia asta, dar cred că l-ar amuza s-o vadă publicată în contextul Campionatelor mondiale feminine.)
În turneul principal, s-a plecat de la 12 grupe a câte patru sau cinci jucătoare. Au urmat rundele cu eliminare directă, începând cu o rundă preliminară și optimile. Am tot încercat să mă uit la meciuri. Imposibil. Nivelul tehnic este atroce. Vizionarea e chinuitoare și pentru că, la quasi-totalitatea meciurilor, ritmul de joc e poticnit de parcă toți (și ele, și noi, privitorii) am mai avea de trăit încă vreo 300 de ani de acum încolo și toată lumea ar dispune de o răbdare incomensurabilă față de snookerul jucat prost. Momentele bune au fost puține și rare.
Optimile
Mary Talbot-Deegan (Anglia) 0–4 Mink Nutcharut (Thailanda)
Rebecca Kenna (Anglia) 4–3 Wendy Jans (Belgia)
Siripaporn Nuanthakhamjan (Thailanda) 4–3 Jamie Hunter (Anglia)
Bayarsaikhan Narantuya (Mongolia) 4–2 Ng On Yee (Hong Kong)
Reanne Evans (Anglia) 4–0 Tessa Davidson (Anglia)
Ploychompoo Laokiatphong (Thailanda) 4–2 Stephanie Daughtery (Anglia)
Bai Yulu (China) 4–0 Anupama Ramachandran (India)
Maria Catalano (Anglia) 4–1 Ki Ho Yee (Hong Kong)
Sferturile
Jucătoarele din sferturi, de la stânga la dreapta : Bayarsaikhan Narantuya, Bai Yulu, Maria Catalano,
Reanne Evans, Mink Nutcharut, Rebecca Kenna, Ploychompoo Laokiatphong & Siripaporn Nuanthakhamjan
Mink Nutcharut 4–2 Rebecca Kenna
Siripaporn Nuanthakhamjan 4–0 Bayarsaikhan Narantuya
Reanne Evans 4–0 Ploychompoo Laokiatphong
Bai Yulu 4–0 Maria Catalano
.
Semifinalele
Mink Nutcharut 2–5 Siripaporn Nuanthakhamjan
2-65, 14-71(63), 31-54, 26-66, 57-43, 70-7, 45-55
Reanne Evans 3–5 Bai Yulu
67-48, 88-19, 33-63, 70-58, 33-95(56), 31-99, 38-53, 28-72
FINALA
SIRIPAPORN NUANTHAKHAMJAN 6–3 BAI YULU
43-75, 26-62, 53-52, 69-59(56), 27-53;
52-38, 73-65, 73-65, 62-37, 77-11
__________________
În turneul principal, un total de 107 meciuri și un singur break 100(+) : un 127 realizat de Bai Yulu, în faza grupelor. Evident, s-au scris articole festiviste peste articole festiviste despre acel break. De altfel, am văzut că una dintre jucătoare (evident !) a declarat că nivelul competiției a fost „fantastic.” E drept, adjectivul „fantastic” descrie ceva care, nu-i așa, ține de domeniul fantasticului, adică de domeniul lucrurilor care nu există în lumea reală...
Mă bucur foarte mult însă pentru victoria lui Siri. Thailandeza are 23 de ani și va constitui un adaos foarte plăcut vederii la lista profesioniștilor. Cine știe, frumusețea devine câteodată și o armă : adversarii ei ar putea să-și cam piardă concentrarea uitându-se la ea.
__________________
Finala Challenge Cup : Amee Kamani (India) 3–2 Waratthanun Sukritthanes (Thailanda)
Finala turneului Under-21 : Anupama Ramachandran (India) 3–2 Ploychompoo Laokiatphong (Thailanda)
Finala turneului Seniors : Mary Talbot-Deegan (Anglia) 3–1 Vidya Viswanathan Pillai (India)
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 8 Mar 2023, 15:44 Titlul subiectului: |
|
|
Ba da, chiar azi, de Ziua oferirii floricelelor & chiar aici, la News ! Am trecut, în viteză, peste niște canale TV și am zărit un moment penibil, drept care repet o lege a bunelor maniere : FLORILE NU SE PREZINTĂ CU COZILE ÎN SUS. NICIODATĂ. Se scot din ambalaj chiar acolo, unde le este destinatarul și SE DAU CU PETALELE ÎN SUS.
Nu știu cum s-a răspândit obiceiul ăsta al datului florilor cu cozile în sus, dar el face parte din incultura & ridicolul „eleganței” de mahala – este, adică, o formă de țopenie. Exact la fel cu a spune „am servit masa/ prânzul/ friptura/ prăjitura etc” (păi, servești numai & numai dacă ești chelner). Exact la fel cu a ține depărtat & ridicat degetul mic al mâinii cu care duci la buze ceașca de cafea/paharul.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 11 Mar 2023, 23:29 Titlul subiectului: |
|
|
Gafa de pe site-ul oficial WST
Imediat după victoria lui Ding Junhui, la Bangkok, în finala Campionatului mondial de 6-Bile roșii, pe site-ul oficial WST a apărut, mare, titlul "Ding Is The King Of Thailand.”
În primul moment, am încremenit. În al doilea, am pufnit în râs. Ce înseamnă, domnule, să fii Press Officer la WST și să nu-ți faci meseria ca lumea ! Cei de la site-ul oficial ar fi trebuit să știe că Thailanda are legi foarte stricte în privința lezmajestății – cele mai stricte din lume. Chestiune de cultură politică generală. Delictul de lezmajestate figurează în Codul penal thailandez încă din 1908, iar pedepsele au fost înăsprite la revizuirea din 1976 și, din nou, în 2014. Cetățenilor străini și instituțiilor străine care își permit să glumească apropo de orice are legătură cu regalitatea ca sistem politic sau cu familia regală li se aplică expulzarea imediată și li se interzice totodată reintrarea pe teritoriul thailandez, iar cetățenii thailandezi riscă până la 70 de ani închisoare : o asemenea sentință a fost dată în 2017. (După ce condamnatul și-a recunoscut vinovăția, pedeapsa inițială a fost totuși înjumătățită.) Cad sub incidența legii și postările pe rețelele de socializare sau chiar și numai aprobarea, prin ”like,” a unor astfel de postări. (Este cunoscut cazul penal încheiat cu o condamnare pentru o simplă aluzie ironică la pudelul regelui.)
Cei de la site-ul oficial ar fi trebuit să știe aceste lucruri și să se abțină, măcar o dată, de la jocurile lor de cuvinte pe care, probabil, le cred inteligente & nostime. În realitate, ele nu sunt nici una, nici alta. Sunt ieftine & previzibile (poate și pentru că sunt repetate și/sau reciclate ad nauseam). Glumița imbecilă despre cine ar fi regele Thailandei putea avea unele consecințe foarte serioase. Nu e vorba de a avea sau a nu avea simțul umorului (deși, în fond, simțul umorului te cam împiedică să faci glumițe imbecile) : aici e vorba de a ști cu ce este și cu ce nu este de glumit.
Mă întreb câtă lume a văzut că, după părerea WST, Dingulețul ar fi regele Thailandei, dar e sigur că totuși cineva a înțeles situația și, cred că după vreo jumătate de oră, titlul a fost schimbat.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 18 Mar 2023, 16:28 Titlul subiectului: |
|
|
WPBSA a anunțat, azi, că Mark King a fost suspendat în legătură cu suspiciunile apărute după Openul galez, de luna trecută. E vorba despre meciul din 13 februarie, pierdut cu 0-4 în fața lui Joe Perry. S-a constatat că, peste noapte, cotele de la unele case de pariuri au suferit schimbări alarmante.
Tot azi, Phil Haigh a publicat un articol (Metro) în care citează și cuvintele lui Joe Perry : „Încă nu mi s-a spus nimic oficial. Și el, și eu îi dăm înainte cum putem : amândoi suntem în stare și să jucăm bine, și să jucăm foarte prost. Atunci, m-am gândit doar că nu are deloc o zi bună. Atât. Acum, sunt șocat, de-a dreptul șocat. Știe toată lumea că Mark a avut probleme cu dependența de adrenalina pariurilor de diverse feluri. Dar totul s-a întâmplat cu ani în urmă – după aceea, s-a ținut departe de orice asemenea pericol. Știu de cât efort și de câtă tărie a avut nevoie pentru a se vindeca. Sper ca ancheta să-i dovedească nevinovăția și să se constate că a fost o simplă coincidență. Aș fi distrus să aflu că suspiciunile acestea ar fi întemeiate.”
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 931 Locație: constanta
|
Trimis: Vin 14 Apr 2023, 18:47 Titlul subiectului: |
|
|
De astazi 14 apr 2023 se cunosc cei trei jucatori chinezi promovati in circuitul mondial profesionist pentru cel putin doua sezoane pe baza criteriului CBSA China Tour. Ei sunt in ordinea aparitiei lor:Jiang Jun Long Zehuang si Xing Zihao.
Speram ca nu se vor face de rusine.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 19750 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 20 Apr 2023, 17:46 Titlul subiectului: |
|
|
Barry Hearn îl va da în judecată pe eco-teroristul de la Crucible (The Sportsman).
Vorba lui Ion Creangă, descreieratul și-a pus boii în cârd cu cine nu trebuia. Habar n-are el, dar o să și-i scoată fără coarne. Barry n-are obiceiul să piardă. Dar indiferent cum se va soluționa cazul, individul se va vedea cu viața dată peste cap de prezența în fața justiției și de costurile (în timp, nervi & bani) necesitate de apărare. Și totul pentru ca să se isterizeze portocaliu în fața unei mulțimi de oameni pe care nici vorbă să și-i fi atras de partea lui.
Demersul lui Barry va fi susținut în Regat și în afara lui, mai ales în perspectiva J.O. de la Paris – eveniment atât de important și atât de complex, care numai de perturbări & descreierați de acest fel n-ar avea nevoie.