Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro
Autentificare Înregistrare FAQ Membri Căutare Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro Snooker Live Stream

STAY IN TOUCH ! WHAT'S NEW IN SNOOKERLAND ?
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 153, 154, 155 ... 241, 242, 243  Următoare
 
Crează un subiect nou   Acest subiect este închis, nu se pot crea sau răspunde la mesaje    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro » The News
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
CristinaRo
Addicted to snooker


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 1025
Locație: Ploiesti

MesajTrimis: Dum 27 Iul 2008, 9:21    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Wow! Ce de stiri! Foarte, foarte interesante! Smile Multumim!



_________________
Laureată a Premiului Oscue - Masters 2010, Wuxi Classic 2012
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui CristinaRo Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mie 30 Iul 2008, 2:09    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

TCC (The Tredegar Constitutional Club Pro-Am Championship) – etapa a patra, 24 iulie. În etapa de joi, s-a completat lista sfertfinaliștilor, care sunt : Paul Davies, Lee Walker, Ian Preece, Andrew Pagett, Darren Thompson, Ricky Walden, Michael White și Mark Williams.

Runda 1
Trevor White 0-3 Darren Morgan
Alan Squire 1-3 Neil Tomkins
Optimi
Paul Davies 4-1 Darren Morgan
Lee Walker 4-3 Neil Tomkins

Joi, 31 iulie : primele două sferturi și prima semifinală.

Acum trei zile, la Hannover, s-a încheiat Cupa 40(+) a Germaniei. Acestea au fost fazele finale, pentru că pe tot parcursul lunii iulie au avut loc calificări regionale, la Fürth, Hamburg, Berlin, Rüsselsheim, Hannover, Köln și Elchingen. Așa cum era de așteptat, Frank Schröder a reușit co destulă ușurință să-și păstreze titlul.

Semifinalele
HaJo Meyer 3–0 Thomas Höltschl
Frank Schröder 3–0 Claus Kawalla
Finala
HaJo Meyer 1–3 Frank Schröder

Campionatul mondial profesionist de biliard englezesc s-a desfășurat la Leeds, în perioada 23-27 iulie. Englezul Mike Russell a reușit să-și apere titlul – e al nouălea său trofeu mondial.

Semifinalele
Mike Russell 1788-1149 David Causier
Chris Shutt 1293-1426 Geet Sethi
Finala
Mike Russell 1821-1342 Geet Sethi

A trecut la cele veșnice June Davis, soția primului dintre marii campioni ai acestui sport, Joe Davis. Venerabila doamnă avea 98 de ani. A fost a doua consoartă a “Împăratului”. (Cu prima – Florence Stevenson – Joe s-a însurat în 1921. A divorțat de ea în 1940.) June a fost om de teatru : actriță, cântăreață și dansatoare. Era, se spune, foarte frumoasă și, totodată, foarte simpatică. Cei doi s-au căsătorit în 1945 și au îmbătrânit împreună, ocupându-se intens de actvități caritabile. Joe a murit la două luni după infarctul suferit în timp ce urmărea semifinala Campionatului mondial din 1978 – meci pierdut de fratele său, Fred, în fața sud-africanului Perrie Mans ( 16-18 ). RIP.

Nou site în Snookerland : cel al lui Joe Swail Arrow http://www.joeswail.co.uk/

Paralelă între snooker și darts, propusă, acum câteva zile, de Chris Moss în The Guardian. Scor final (dacă am socotit bine) : 22-19 pentru „noi”. Altminteri, nici vorbă de comparație... Wink Twisted Evil Laughing

Aniversări
25 iulie – Ali Carter a împlinit 29 de ani.
26 iulie – arbitrul Pete Williamson a împlinit 60.
28 iulie – Ian McCulloch a împlinit 37.
29 iulie – campionul mondial din 1986, Joe Johnson, a împlinit 56.
30 iulie – arbitrul galez Paul Collier împlinește 38.
31 iulie – primul beneficiar al bursei WSA „Paul Hunter”, Daniel Wells, va împlini 20 de ani. Daniel va începe, curând, primul său sezon în Main Tour.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Mrs. Hendry
Addicted to snooker


Data înscrierii: 20/Noi/2004
Mesaje: 2360
Locație: pool hall

MesajTrimis: Dum 3 Aug 2008, 0:01    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Clara White a scris:
Nou site în Snookerland : cel al lui Joe Swail Arrow http://www.joeswail.co.uk/


SUPER! THANK YOU! Very Happy

Si e ziua lui chiar pe 29! I think a gift is in order. Mr. Green



_________________
"Luck is an offensive, abhorrent concept. The idea that there is a force in the universe tilting events in your favor or against it is ridiculous." ~ Sherlock Holmes ~ Elementary
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Mrs. Hendry Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 4 Aug 2008, 22:25    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Ieri, la Northern Snooker Centre din Leeds, s-a încheiat săptămâna de snooker numită Paul Hunter English Open – turneu pro-am deschis, de opt ani încoace, și jucătorilor non-englezi. Drept care, pentru prima dată în istoria sa, a fost câștigat de un chinez. Bravo, Guody ! Tânărul jucător a rămas în Regat pentru pregătire și participare la noul sezon PIOS.

Sferturi
Peter Lines 5-1 Stuart Bingham
Chris Norbury 1-5 Ben Woollaston
Sourav Kothari 2-5 Xiao Guodong
Mark Joyce 4-5 Joe Perry
Semifinale
Peter Lines 3-5 Ben Woollaston
Xiao Guodong 5-2 Joe Perry
Finala
Ben Woollaston 2-6 Xiao Guodong

Astăzi, Guodong a câștigat primul său meci din cel de-al doilea event PIOS 2008-2009. La fel au făcut, între alții, maltezii Tony Drago și Alex Borg.

TCC 2008. Pe 31 iulie, la Tredegar Constitutional Club, Newport, s-au disputat primele două sferturi și prima semifinală, astfel încât cunoaștem numele unuia dintre finaliștii 2008 :

Sferturi
Paul Davies 2-4 Lee Walker
Ian Preece 3-4 Andrew Pagett
Semifinala 1
Lee Walker 4-1 Andrew Pagett

Aniversări
4 august – Jimmy Michie împlinește 37 de ani.
7 august – Michael Holt va împlini 30.
8 august – Chris McBreen, neo-zeelandezul stabilit în Germania și revenit acum în MT, va împlini 35.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mar 5 Aug 2008, 21:51    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

DEZASTRU ! De data asta dracul e chiar mai negru decât pare : uzând de clauze anume prevăzute în acest sens, sponsorii celor mai prestigioase turnee din circuitul profesionist – conglomeratul 888.com și firma de asigurări Saga – au rupt contractul cu WSA înainte de termen. Prin urmare, Campionatul mondial și Masters-ul au rămas fără sponsor.

S-au invocat motive de ordin financiar, care însă nu sunt reale (presa tocmai consemnează succesele celor de la 888.com : http://www.mirror.co.uk/news/2008/08/05/big-break-for-888-com-as-sales-rise-115875-20684974/ ).

WSA a trimis scrisori jucătorilor : „Ambele companii [888.com și Saga] au menționat faptul că actualul climat economic afectează bugetul tuturor firmelor și că în timpul derulării contractelor de sponsorizare au intervenit factori de natură financiară care justifică rezilierea acestora. În acest moment, depunem toate eforturile pentru a contacta sponsori potențiali prin intermediul agenției IMG. Rămânem optimiști în privința găsirii unor noi sponsorizări pentru Campionatul mondial și pentru Masters.”

Evident, jucătorii au fost invitați să „coopereze” cu conducerea WSA „pentru promovarea acestui sport” și „pentru a prezenta organizația noastră într-o lumină pozitivă”.

CULMEA !!! CA ȘI CUM ORGANIZAȚIA RESPECTIVĂ AR FI DOVEDIT VREO CLIPĂ CĂ AR MERITA O ASEMENEA „COOPERARE” !!!...

Ar fi vorba de a acoperi un gol de un milion și jumătate de lire. Ca să nu mai adaug și faptul că atât contractul cu Royal London Watches pentru Grand Prix, cât și contractul cu Maplin Electronics pentru UK Championship se află în ultimul an de derulare. Dezastru...



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Ronnie147
Addicted to snooker


Data înscrierii: 04/Dec/2005
Mesaje: 263

MesajTrimis: Mar 5 Aug 2008, 22:58    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Clara White a scris:

Evident, jucătorii au fost invitați să „coopereze” cu conducerea WSA „pentru promovarea acestui sport” și „pentru a prezenta organizația noastră într-o lumină pozitivă”.


Dar cum se putea altfel? Rolling Eyes Ne-am obisnuit cu acest caracter specific al conducerii WSA... . In orice caz, nu cred ca este de conceput ca Masters-ul sau Campionatul Mondial sa nu se desfasoare. Sa vedem care vor fi solutiile baietilor sus pusi de la conducerea WSA.



_________________
ONLY POT THE BLACK FOR PERFECTION!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Ronnie147 Trimite mesaj privat
sevvilla86
Addicted to snooker


Data înscrierii: 11/Dec/2005
Mesaje: 1532
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Mie 6 Aug 2008, 17:55    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Nu cred ca se pune problema sa nu se gaseasca alti sponsori dar probabil vor fi mai putini bani. Si ,din pacate, principalii afectati o sa fie jucatorii. Rolling Eyes




Ultima modificare efectuată de către sevvilla86 la Mie 29 Apr 2009, 7:18, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui sevvilla86 Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mie 6 Aug 2008, 22:15    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Acum vreo oră s-a încheiat interviul lui Sir Rodney Walker la BBC Five Live. Din păcate, în loc să vorbească deschis – măcar o dată ! – despre ceea ce s-a întâmplat, bossul WSA a încercat, ca de obicei, s-o dea cotită și să minimalizeze semnificația situației : „nu e nici criză, nici lovitură – e doar o dezamăgire”.

Întâi, că, de fapt, retragerea sponsorilor s-a petrecut mai demult, în urmă cu câteva săptămâni (într-unul dintre cazuri – n-a precizat care anume – în urmă cu câteva luni) ! Adică, n-ar fi ceva nou. Păi, cu atât mai grav că s-a păstrat totul sub tăcere până acum !!! Faimoasa politică de transparență a WSA ! Că, vezi Doamne, abia în acest moment s-au decis să anunțe „evenimentul”. Minciună : n-au anunțat nimic – presa a fost cea care a prins de veste și a dezvăluit toată istoria, iar ei n-au mai avut ce face și s-au văzut obligați, în fine, să spună ceva. Și, adică, „anunțul” ar fi urmat... când ?! Aha, am înțeles : tocmai în această perioadă în care atenția generală e concentrată asupra Jocurilor Olimpice, deci e mai ușor să ascunzi gunoiul sub covor fără să te observe prea multă lume.

În al doilea rând, că nu-i bai, fonduri există : WSA ar avea peste 4 milioane de lire în cont, așa încât circuitul profesionist ar putea să se descurce și fără acești sponsori, timp de încă vreo trei ani. Minciună : conform cifrelor ultimului bilanț, WSA n-ar dispune decât de exact 2 910 000 lire. Cum să se susțină financiar încă trei ani când numai fondul de premiere pentru CM + Masters se ridică la circa 1 220 000 lire ?!... Sau prostovanii de jucători (care i-au votat pe acești maimuțoi învechiți în rele !) vor avea de suportat „curbe de sacrificiu” ?!...

Și ca să „închidă gura” criticilor, Sir Rodney a recurs la îndelung exersata sa tehnică : a declarat că fondul de premiere pentru sezonul viitor va crește cu 250 000 de lire și că, săptămâna viitoare, va fi anunțată organizarea unui nou turneu în Orientul Mijlociu. (De ce tocmai săptămâna viitoare ?!... Nu era acolo, la BBC, cu microfonul sub nas ?...)

Bineînțeles, între timp, toți se vor da peste cap să găsească noi sponsori etc etc etc. Ca și când asta ar fi ușor de făcut în condițiile în care managementul WSA este cel care este !!!... S-au muncit ani întregi să atragă sponsori (succesul fiind, hai să spun, moderat), iar acum o să-i și găsească în doi timpi & trei mișcări !...

Aceiași oameni, aceleași greșeli, aceleași tentative de a-i prosti pe cei dispuși să se lase prostiți...

Și dacă tot a venit vorba de turnee : mai sunt numai 10-11 zile până la primul meci din sezonul 2008-2009 și încă nu se știe nimic sigur nici despre Malta Cup, nici despre Pot Black...



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Vin 8 Aug 2008, 16:55    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Acum câteva ore, s-a încheiat PIOS 2, 2008-2009. După victoria sa de la Leeds, pe data de 3 august, în Paul Hunter English Open (vezi mai sus), Xiao Guodong nu s-a mai oprit până la trofeul acestui al doilea event de la Prestatyn. Excelentă performanță, pentru că Guody a avut adversari puternici : a trecut, pe rând, de foarte promițătorul irlandez David Hogan (campion U-21 al Irlandei pe anul 2006, vicecampion în 2007, când a fost învins de învinsul său din anul precedent, Vincent Muldoon) – scor 4-2, apoi de trei foști profesioniști – englezul Lee ”The Shirt” Richardson – scor 4-2, scoțianul stabilit în Kent Hugh Abernethy – scor 4-1 și englezul Chris Melling – scor 4-3, după care a intrat în sferturi. N-a reușit el să-și păstreze locul în MT la capătul sezonului său de debut (2007-2008) – nu mulți reușesc ! – dar are toate șansele să revină repede printre cei mari & tari. Două dintre "victimele" sale din fazele superioare, vicecampionul european 2008 Craig Steadman și campionul mondial IBSF 2006 Kurt Maflin, l-au caracterizat în același fel : "de neoprit".

Sferturile
Anthony McGill 5-3 Michael Wild
Noppadol Sangnil 5-3 Alex Borg
Craig Steadman 0-5 Xiao Guodong
Robbie Williams 2-5 Kurt Maflin
Semifinalele
Anthony McGill 2-5 Noppadol Sangnil
Xiao Guodong 5-0 Kurt Maflin
Finala
Noppadol Sangnil 5-6 Xiao Guodong

Tot Xiao Guodong (foto) este și autorul celui mai mare break al acestui turneu : un 133 marcat în meciul din runda a doua. BRAVO, GUODY ! 8)

The Lucan Racing Irish Snooker Classic 2008, Celbridge, 2-3 august. Fergal O’Brien crede că Irlanda, cu ai săi șase profesioniști în sudul și trei în nordul frontierei intrainsulare, are cu cine & de ce să mai adauge un turneu invitațional la calendarul verii. Așa a apărut, anul trecut, The Lucan Racing Snooker Classic. Succesul ediției inaugurale a fost remarcabil în ciuda neparticipării starului numărul unu, KenDo și a mai tânărului Mark Allen (în locul acestuia a intrat în distribuție englezul Stuart Bingham, care a realizat și un break maxim – primul și, deocamdată, singurul din scurta istorie a competiției). Din păcate pentru el, Dave Morris, campionul 2007, a fost eliminat după primul meci. În orice caz, Fergal are motive să fie mulțumit de reușita turneului – mai ales dacă izbutește să facă abstracție de faptul că, la fel ca anul trecut, a pierdut finala...

Sferturile
Ken Doherty 5–4 Michael Judge
Rodney Goggins 4–5 Joe Delaney
Joe Swail 5–3 David Morris
Fergal O'Brien 5–2 Patrick Wallace
Semifinalele
Ken Doherty 5–3 Joe Delaney
Joe Swail 3–5 Fergal O’Brien
Finala
Ken Doherty 5–2 Fergal O’Brien

Săptămâna trecută, noua iubire a lui Lindsey Hunter, un anume domn Jonathan McDonald, în vârstă de 33 de ani, a fost achitat de acuzația de (complicitate la) omor prin imprudență. Acum câteva luni, în duminica Paștelui, McDonald a chefuit îndelung cu amicul său David Chandler, care, apoi, s-a urcat la volan și a accidentat mortal un biciclist. Ulterior, a încercat să se disculpe povestind că iubitul doamnei Hunter dădea din mâini lângă el, în mașină, ceea ce l-a derutat și i-a distras atenția de la conducerea autovehiculului. Chandler a fost condamnat la închisoare – va sta după gratii timp de patru ani și jumătate.

The Yorkshire Evening Post de azi menționează faptul că Jonathan McDonald, scăpat ca prin urechile acului, a părăsit clădirea tribunalului din Leeds mână-n mână cu iubita sa...

Cu alegeri bune sau proaste, viața merge înainte. Bietul Paul...



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
snooky
Addicted to snooker


Data înscrierii: 11/Ian/2006
Mesaje: 1210
Locație: bucuresti

MesajTrimis: Dum 10 Aug 2008, 7:16    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

multumiri pt. stiri Clarisor!...cam proaste,dar asta e
m-a surprins neplacut stirea despre Lindsay...l-a uitat pe Paul?



_________________
"Stie ce e iubirea acela care iubeste fara speranta".
Cine iubeste,aiureaza".
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui snooky Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Miss Chigwell
Addicted to snooker


Data înscrierii: 27/Mar/2005
Mesaje: 1596
Locație: Baia Mare

MesajTrimis: Dum 10 Aug 2008, 12:51    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

snooky a scris:
multumiri pt. stiri Clarisor!...cam proaste,dar asta e
m-a surprins neplacut stirea despre Lindsay...l-a uitat pe Paul?


Dupa mine,n-are cum sa il uite pe Paul cand se uita in ochii lui Evie Rose. Dar, cum spunea Clara, viata merge inainte. Nu poate ramane singura o vesnicie, timpul, zice-se, le vindeca pe toate si fetita are nevoie de o figura paterna.
De dragul ei, sa speram ca va fi bine.


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Miss Chigwell Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Joi 14 Aug 2008, 0:17    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

WSA a anunțat o schiță de format pentru Grand Prix 2008. Este o idee bună (săraca, probabil că se simte foarte singură ! Twisted Evil ) și, dacă tot transformăm acest turneu în “lot experimental”, măcar sunt șanse ca de data asta s-o fi nimerit mai bine : s-a renunțat la sistemul capilor de serie astfel încât numele celor 16 calificați vor fi amestecate cu cele ale jucătorilor din Top 16 indiferent ce poziție ocupă aceștia în clasamentul oficial. În realitate, formula aceasta nu e chiar nouă : a mai fost folosită în (fiecare rundă a) trei ediții ale Openului Britanic, acum vreo 18 ani. Cam așa se va proceda și la Glasgow, iar prima tragere la sorți (pentru șaisprezecimi) va avea loc pe data de 26 septembrie.

La Doha, în Qatar, s-a încheiat cea de-a cincea ediție a Campionatului de snooker al Țărilor arabe, competiție anuală care a început să se bucure de un mare prestigiu în zonă. În afară de gazde, au participat jucători din Arabia Saudită, Egipt, Kuwait, Siria, Iordania, Irak, Emiratele Arabe Unite, Oman și Bahrain. Dacă până acum era doar un turneu al echipelor de seniori, de această dată s-au mai adăugat două secțiuni – cea de individual seniori și individual juniori Under-21. La seniori, reprezentanții Emiratelor Arabe Unite au reușit să-și păstreze titlul pe echipe (al patrulea la număr !) : Mohammed Shehab, Mohammed Al Joker, Eissa Al Sayed și Salim Ali Salem au învins în finală cvartetul Qatarului (scor 3-0) și, în plus, au dominat și competiția individuală, în care Mohammed Shehab a câștigat medalia de aur, iar compatriotul său Mohammed Al Joker pe cea de argint. Shehab a marcat cinci breakuri de peste o sută de puncte, între care unul de 130 – cel mai mare break al campionatului.

Altfel au stat lucrurile în turneul juniorilor, unde gazdele au zburdat cam nestingherite în jurul mesei – mai ales Mohanna și Ali, cei mai tineri dintre frații al-Obaidly : mezinul Ali al-Obaidly (16 ani) a și câștigat titlul Under-21 cu o victorie în finală asupra tânărului irakian Ali Jaleel – scor 4-1. Rezultatul nu mă miră, pentru că federația din Qatar investește generos în pregătirea puștimii snookeristice de prin partea locului : junii sunt antrenați și verificați periodic de JP Nolan, sunt trimiși în fiecare an în Irlanda (tot la JP) și, din când în când, mai primesc și „vizita de lucru” a lui Del Hill.

Dacă încă nu avem vești (oficiale) în legătură cu Malta Cup, aflăm totuși că insula mediteraneeană va găzdui ediția 2008 a Cupei Mosconi – la Hilton Conference Centre din Portomaso, în perioada 11-14 decembrie. Un rol esențial în aducerea mai la sud a acestui tradițional turnir de Bila-9 Europa vs SUA l-a jucat performanța de anul trecut a lui Tony Drago, care a rupt gura Las Vegasului, fapt recunoscut și de Barry Hearn la conferința de presă organizată acum patru zile, cu prilejul lansării campaniei de promovare, când a spus că, în acest moment, maltezul se numără printre cei mai valoroși cinci jucători de pool din lume.

Aniversări
10 august – Andy Hicks a împlinit 35 de ani, iar Shaun Murphy 26.
12 august – Mark Davis a împlinit 36.
13 august – Joe Perry a împlinit 33.
15 august – thailandezul Supoj Saenla va împlini 28.
16 august – Tian Pengfei va împlini 21.

.

Nu pot să nu consemnez faptul că, dincolo sau dincoace de bucuria pe care mi-o dăruiesc atleții (fără deosebire de țara de origine !) care evoluează la Beijing, organizatorii se întrec în potemkiniade cinice și nu se pot împiedica să acționeze ca tiranii comuniști care și sunt în realitate. O singură consolare am : undeva, sus, stă de veghe un înger răzbunător al libertății omului (o fi baronul de Coubertin ?... Wink ) – Jocurile Olimpice nu le-au prea priit regimurilor totalitare : la nouă ani după Berlin 1936, Hitler și banda lui de ucigași erau anihilați ; la nouă ani după Moscova 1980, se năruiau Zidul Berlinului și criminalul experiment comunist; la nouă ani după Sarajevo 1984, Yugoslavia titoistă se risipea ca orice creație geopolitică artificială. Oare ce se va întâmpla în China anului 2017 ?... Wink Laughing



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen


Ultima modificare efectuată Clara White la Joi 11 Sep 2008, 12:35, modificat de 2 ori în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
snookerclau
Addicted to snooker


Data înscrierii: 18/Feb/2008
Mesaje: 869
Locație: Buzau

MesajTrimis: Joi 14 Aug 2008, 21:36    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Raman in spiritul Jocurilor Olimpice si chiar sunt uimita de aceste coincidente. Totusi, mi-e greu sa cred ca acest popor de robotei, poate fi democratizat vreodata. Crying or Very sad Ma mir de fiecare data cand ii vad castigand (chiar si pe Ding), de faptul ca parca se bucura pe furis, zambesc cu retinere, iar cand fac gesturi mai libere, par nelalocul lor. In rest numai de bine de poporul chinez.
O lectie de demnitate am vazut azi, la o festivitate de premiere cand un sportiv din Suedia, a refuzat medalia in semn de protest, desi Suedia e prin coada clasamentului la medalii.
Credeti ca vreun roman ........... vreodata......?? Very Happy In alta ordine de idei, astept snooker-ul ca voi toti!!!!! 8)



_________________
Laureată a Premiului Oscue - Shanghai Masters 2010, International Championship 2012
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui snookerclau Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Sâm 16 Aug 2008, 9:20    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

TCC. Pe 14 august, la Tredegar Constitutional Club, Newport, s-au disputat meciurile etapei a șasea : ultimele două sferturi și a doua semifinală.

Sferturi
Darren Thompson 4-3 Ricky Walden
Michael White 3-4 Mark Williams
Semifinala 2
Darren Thompson 1-4 Mark Williams

Acum știm cine sunt finaliștii 2008 : Lee Walker și Mark Williams. Finala va avea loc pe data de 21 august.

Non-știre :
Citat:
6 august 2008. [...] Ca să „închidă gura” criticilor, Sir Rodney a recurs la îndelung exersata sa tehnică : a declarat că fondul de premiere pentru sezonul viitor va crește cu 250 000 de lire și că, săptămâna viitoare, va fi anunțată organizarea unui nou turneu în Orientul Mijlociu.

Nu cumva azi e sâmbătă ?... Tiii, că bine zic : ba da, e sâmbătă ! Săptămâna de lucru s-a cam încheiat încă de ieri și, în afară de cazul în care vreunul/vreuna dintre dumneavoastră a primit vreun telefon/SMS/email din partea lui Sir Rodney Walker, putem conchide că supraponderalul supremo al WSA nu s-a grăbit să se țină de cuvânt în legătură cu anunțul de mai sus. E cineva surprins ? Că eu nu-s... Rolling Eyes Twisted Evil



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20152
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mar 19 Aug 2008, 1:54    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Turneul din Bahrain. În viața publică, una dintre tehnicile de afirmare a superiorității o reprezintă ignorarea adversarului, cu reacțiile lui cu tot. Mare expert în materie, Sir Rodney Walker este un „om de sport” hârșit în manevre de culise și uns cu toate alifiile. În sport, s-a comportat întotdeauna ca un politician și ceea ce mi se pare remarcabil este că, în decursul îndelungatei lui cariere de șef (în atletism, rugby, fotbal, apoi în conducerea generală a mișcării sportive brite, iar acum, în snooker), a reușit de fiecare dată să cadă, ca pisica, în picioare. (Cer iertare, cu umilință, tuturor pisicilor pentru această comparație pe cât de banală pe atât de des folosită în contexte denigratoare.) În împrejurarea de față, „a cădea în picioare” înseamnă „a scăpa fără cazier”. Altminteri, Sir Rodney Walker a fost mai mereu subiect de controverse. Recunosc, personajul mă preocupă de ceva vreme și am făcut unele investigații. În general, primul lucru pe care-l spun oamenii care-l cunosc este că... nu-l cunosc : nu-l înțeleg, nu văd nicio legătură între persoana respectivă și comportamentul ei public și nu pricep nici de ce un ins destul de simpatic se transformă într-un boss arogant și tiranic, nici în ce mod inteligența eșuează în șmecherie, flexibilitatea devine lipsă de principii & cumetrialitate, iar discreția dă în secretomanie. Mai rău ca-n sindromul Dr Jekyll/Mr Hyde ! Rolling Eyes Twisted Evil

Eu însă înclin să cred că avem de-a face mai degrabă cu un tip pur și simplu cameleonic. Din păcate, cine vrea să ia „culoarea mediului” la șefia din Snookerland începe automat să semene cu acest comitet director incapace, coruptibil și aprig-ținătoriu-cu-dinții-de-fotoliu, care se înnoiește periodic fără a se reînnoi cu adevărat. Nu că aș vrea să pledez în favoarea lui Walker, depaaaaarte de mine, dar relele din snooker sunt mult mai vechi decât implicarea lui în acest sport. Ceea ce, bineînțeles, nu-l scuză pe supraponderalul supremo de la Bristol nici pentru aroganță, nici pentru tentativele de a ne arunca praf în ochi, nici pentru lipsa de principii, nici pentru secretomanie, nici pentru sfruntarea cu care minte, nici pentru foarte multele-i decizii greșite.

Și uite-așa, ignorând comentariile adversarilor și, în general, tot ceea ce nu-i convine (inclusiv propriile promisiuni vizând data anunțării unui nou turneu), bossul WSA a reapărut la rampă, ieri, cu declarația așteptată : da, va fi un nou turneu de puncte în Orientul Mijlociu – World Snooker Bahrain Championship, care urmează a fi găzduit de capitala regatului Bahrain (emirat până în 2002, când emirul Hamad bin Isa Al Khalifa s-a proclamat rege, iar țara a devenit monarhie constituțională). Participanți : primii 16 din clasamentul mondial + 16 calificați + 6 wildcard-uri autohtone. Până aici, e bine. Mă rog, dacă facem abstracție de prostia care se lăfăie (nicio noutate ! Rolling Eyes Twisted Evil ) pe site-ul WSA, unde stă scris : “World Snooker deschide drum [snookerului] în Orientul Mijlociu" I-auzi ! Evil or Very Mad Adevărul este că prima competiție a fost organizată acolo de către Barry Hearn, în sezonul 1988-1989 : The Dubai Masters (event invitațional), iar un an mai târziu, WSA i-a suflat lui Barry turneul pentru a-l transforma în event de puncte sub denumirea de Dubai Duty Free Classic – o ediție plus alte șase, ceea ce înseamnă că Bahrainul va găzdui acum al optulea turneu de snooker (al șaptelea de puncte). S-ar zice că drumul fusese deja deschis... Wink Rolling Eyes

Dar hai să zicem că până aici ar fi OK. Numai că, nu-i așa, o boacănă tot trebuia făcută : cu aroganța sa obișnuită, WSA a încălcat înțelegerea din aprilie cu Matchroom Sport (cu Barry Hearn) privind calendarul competițional al sezonului : în intervalul alocat eventului din Bahrain (8-15 noiembrie) era deja stabilită o etapă din Premier League (13 noiembrie), în care au de jucat Steve Davis, John Higgins, Mark Selby și Ding Junhui. Într-o declarație emisă imediat după anunțul WSA, Barry Hearn a avertizat că, în cazul în care absentează de la meciul din Ligă, cei patru jucători riscă să fie dați în judecată pentru încălcarea contractului cu Matchroom Sport.

Hearn : „Sunt foarte dezamăgit de această situație și nu pot să înțeleg de ce World Snooker nu a discutat cu noi despre aceste date. Noi am făcut programarea etapelor din Premier League încă din aprilie, după ce ne-am consultat cu ei, iar contractele cu cei șapte jucători au fost încheiate în luna mai. Sălile sunt deja închiriate și, având în vedere faptul că meciurile Ligii sunt televizate live de către Sky Sports, mă tem că va trebui să păstrăm aceste date. Păcat că World Snooker n-a făcut niciun efort pentru a evita o asemenea ciocnire de programări și, ca urmare, va pierde patru jucători de top din competiția de la Manama.”

Mi-a atras atenția exprimarea : nu că s-ar putea să piardă patru jucători”, ci, clar, îi va pierde. Avertismentul pare îndreptat împotriva celor patru, dar să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Hearn nu lasă nimic la voia întâmplării și, spre deosebire de WSA, relațiile lui cu jucătorii sunt extrem de limpezi și de corecte. Nu am nicio îndoială că, înainte de a emite comunicatul Matchroom, Big Barry s-a consultat cu Davis, Higgins, Selby & Ding și a aflat ce părere au. Nici vorbă ca Steve să lipsească tocmai de la un event al managerului său, iar Higgins a fost și el călcat pe bătături de WSA (vezi situația similară cu WSS și Shanghai Masters). Managerul lui, Pat Mooney a și spus că Higgo își va respecta contractul cu organizatorul Ligii.

În plus, perioada de trei-patru zile necesară calificărilor pentru Bahrain nu poate fi decât ori cea dintre 6 și 9 octombrie ori cea dintre 27 și 29 octombrie, când însă este programat Openul Austriei. Șefia de la Bristol dovedește încă o dată cât de puțină grijă are de interesele jucătorilor.

Sigur că apariția unui nou turneu este o veste bună, deși încă nu știm nimic despre bugetul de premiere. Oricum, este o șansă de a se acumula puncte. Dar de ce nu sunt șefii ăștia în stare să facă lucrurile bine, la timp și fără atâtea tropăieli prin diverse străchini ?...

Aniversări
17 august – canadianul Kirk Stevens, autorul celui de-al treilea break maxim din istoria sheffieldiană a Campionatului mondial, a împlinit 50 de ani.
17 august – Tom Ford, actualul Număr 48, a împlinit 25.
21 august – Judd Trump, cel mai tânăr realizator al unui break maxim din istoria snookerului (la vârsta de 14 ani și 208 zile), va împlini 19 ani.
22 august – marele Steve Davis va împlini 51.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen


Ultima modificare efectuată de către Clara White la Mie 20 Aug 2008, 7:54, modificat de 1 dată în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Acest subiect este închis, nu se pot crea sau răspunde la mesaje    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro » The News Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 153, 154, 155 ... 241, 242, 243  Următoare
Pagina 154 din 243

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001- 2004 phpBB Group
Designed for Trushkin.net | Styles Database
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community