Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro
Autentificare Înregistrare FAQ Membri Căutare Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro Snooker Live Stream

Discuții
Du-te la pagina 1, 2  Următoare
 
Acest forum este închis, nu se pot scrie, crea, răspunde sau modifica subiecte   Acest subiect este închis, nu se pot crea sau răspunde la mesaje    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro -> Sezonul 2011-2012 » Calificările pentru Main Tour : Q School
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 9 Mai 2011, 17:08    Titlul subiectului: Discuții Răspunde cu citat (quote)

Multe meciuri interesante încă din prima rundă. Sunt foarte curioasă cum se vor descurca atât unii veterani neresemnați cât și unii foarte tineri aspiranți la viața de Main Tour.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
MihaiMese
Moderator


Data înscrierii: 02/Apr/2009
Mesaje: 761
Locație: Cluj-Napoca

MesajTrimis: Mar 10 Mai 2011, 10:27    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Eu nu prea înțeleg cine participă - văd jucători care sunt deja în Main Tour, chiar dacă mai jos în clasament; aceștia nu au asigurată deja participarea la turneele de calificare? Credeam că turneul ăsta e numai pentru jucătorii sub loc 100, sau pentru amatori



_________________
"Snooker is a game of simple shots played to perfection." - Joe Davis
Laureat al Premiului Oscue - Masters 2012
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui MihaiMese Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mar 10 Mai 2011, 13:44    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Mihai, toți cei care au încheiat sezonul 2010-2011 mai jos de locul 64 în clasament sunt ieșiți din rândul profesioniștilor „activi”. Locurile de la 65 la 96 sunt completate de cei menționați aici, la componența MT 2011-12.

Clasații 65-96 (la sfârșitul sezonului 2010-2011) adică jucătorii care au retrogradat și nu mai sunt profesioniști „activi” au trei posibilități :

1) își pot lua statutul de profesioniști „onorifici” plătindu-și cotizația anuală la WPBSA și putând participa la competițiile deschise profesioniștilor din afară de Top 96 (în special turnee pro-am), iar aceia dintre ei care au merite deosebite în promovarea snookerului – mai ales ca antrenori – pot solicita și validarea înscrierii lor în calificările pentru CM. Această opțiune echivalează însă cu o retragere parțială.

2) renunță la statutul de profesioniști, nu-și mai plătesc cotizația respectivă și reintră în rândurile amatorilor, urmărind să se califice în MT prin câștigarea primului loc în clasamentele naționale brito-irlandeze sau prin câștigarea competițiilor continentale sau mondiale IBSF;

3) o iau imediat pe drumul calificărilor pentru MT și se înscriu în Q School. (La a patra posibilitate – renunțarea la snookerul competițional – pur și simplu nu vreau să mă refer !)

Trebuie să menționez că distincția dintre profesioniștii „activi” și cei „onorifici” este una neoficială – îmi aparține mie și o introduc aici numai și numai pentru a preciza niște nuanțe care nu sunt foarte bine delimitate nici în statutul WPBSA. Pe unii dintre „onorifici” îi întâlnim, aproape în fiecare an, la calificările pentru CM (ocazie cu care toți fanii mai noi ai snookerului se întreabă de unde au mai apărut și domnii cu pricina pe tabloul calificărilor Laughing ).

În aceste zile, au loc multe clarificări : știm că unii jucători deja au primit wildcard, dar ei încă figurează pe listele Q School. Alții au renunțat la a mai participa – e o perioadă în care se fac, din mers, o serie de ajustări. Un pic de răbdare și, curând, vom avea toate răspunsurile.



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen


Ultima modificare efectuată Clara White la Mar 10 Mai 2011, 14:37, modificat de 4 ori în total
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
MihaiMese
Moderator


Data înscrierii: 02/Apr/2009
Mesaje: 761
Locație: Cluj-Napoca

MesajTrimis: Mar 10 Mai 2011, 13:51    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Aha, mulțumesc pentru clarificări... Clara Smile (joc de cuvinte intenționat, deși poate nu sunt original)



_________________
"Snooker is a game of simple shots played to perfection." - Joe Davis
Laureat al Premiului Oscue - Masters 2012
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui MihaiMese Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Mar 10 Mai 2011, 14:46    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Cu plăcere. Very Happy Laughing



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
sevvilla86
Addicted to snooker


Data înscrierii: 11/Dec/2005
Mesaje: 1532
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Joi 12 Mai 2011, 23:13    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Mi se pare interesant acest nou format, ar fi fost frumos daca si puteam vedea meciurile...Sper sa revina in MT David Gray si Tian Penfei, dar mai ales Zhang Anda care anul trecut a facut o figura atat de frumoasa la Crucible in fata lui Stephen Hendry. Rolling Eyes Si daca tot a venit vorba de Stephen, chiar eram curios sa-l vad pe acest Jason Tart care din cate inteleg este nepotul sau. Wink Laughing Pacat ca a pierdut primul meci, dar poate data viitoare... Wink


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui sevvilla86 Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Vin 13 Mai 2011, 11:28    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Ca la Poșta redacției : „deocamdată, nu”. Nu putem vedea calificările. Hai să vorbim un pic despre bani : în sezonul 2009-10, când Barry Hearn a preluat șefia Snookerlandului, fondul total de premiere a fost de 3 500 000 lire. În Proiectul Hearn, dl Supremo s-a angajat ca, în următorii trei ani, să ridice acest fond la un minim de 4 500 000 lire, cu măriri de circa 5 la sută/sezon. A făcut rost de bani – fondul de premiere prevăzut pentru sezonul 2010-2011 a fost de 4 731 000 lire, iar în sezonul 2011-2012, fondul va sări la ceva peste 6 000 000. Bineînțeles, existând mai multe turnee, fondul se va împărți între mai mulți jucători.

Socoteala pe care și-a făcut-o Barry Hearn este să le dea de lucru cât mai multor oameni și să-i premieze cât se poate de bine în acest moment. Asta fiind prioritatea absolută, orice alte eventuale investiții și cheltuieli trec pe planul doi. (Păcat-nepăcat, probabil că încă nu se va acorda premiu pentru breakul maxim, că nici breakul maxim nu mai e atât de rar întâlnit ca altădată și, drept să vă spun, nu mi se prea rupe inima că „abonații la max” – alde dnii Higgins, O’Sullivan, Hendry – nu mai bagă în conturi alte zeci de mii de lire ca să le țină de urât milioanelor deja existente pe-acolo ! Că tot fac dumnealor & alții atâta caz de cum își dau ei toată inimioara și cum joacă ei de mama focului de dragul fanilor ! Așa că nu mai vârâm seu în carne grasă. Wink Dacă, în atare situație, îmi pare rău de ceva e doar că nu iau mai mulți bani „debutanții la max”, dar, deocamdată, așa stau lucrurile, iar pentru acești debutanți încă nededulciți la milioane, contează foarte mult însăși intrarea în „Clubul 147”, adică performanța în sine. Că, nu-i așa, în sport parcă ar cam conta și performanța în sine. Rolling Eyes Laughing )

Între aceste eventuale investiții și cheltuieli care trec pe planul doi se numără și televizarea meciurilor din Q School. Pentru transmiterea TV, trebuie să existe o televiziune interesată să cumpere drepturile de difuzare, iar la cât avânt a luat Snookerlandul în ultimul an, s-ar putea să apară și asemenea investitori. Sigur că există varianta streaming-ului numai că, pe de altă parte, Barry Hearn nici nu dorește saturarea pieței : ideea e să-i lase pe fani să li se facă într-adevăr dor de snooker.

În legătură cu junele Tart, nepotul prin alianță al Marelui Blond, nu prea-mi făceam iluzii. Twisted Evil Aș fi fost mult mai interesată să-l văd înscris pe Blaine Hendry, dar și aici răspunsul e ca la Poșta redacției : „deocamdată, nu”... Laughing



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
mircea22
Addicted to snooker


Data înscrierii: 17/Feb/2009
Mesaje: 1198
Locație: Oltenia

MesajTrimis: Dum 15 Mai 2011, 13:14    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Citat:

Mike Hallett – Reanne Evans

This should be interesting... Smile



_________________
"That's inches away from being millimetre perfect." (Ted Lowe)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui mircea22 Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Dum 15 Mai 2011, 13:19    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Mike n-a pierdut niciun frame până acum, în Q School. Ar cam fi timpul să înceapă să piardă... Twisted Evil Laughing



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
mircea22
Addicted to snooker


Data înscrierii: 17/Feb/2009
Mesaje: 1198
Locație: Oltenia

MesajTrimis: Dum 15 Mai 2011, 13:25    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Clara White a scris:
Mike n-a pierdut niciun frame până acum, în Q School.

Nici Reanne...



_________________
"That's inches away from being millimetre perfect." (Ted Lowe)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui mircea22 Trimite mesaj privat
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Dum 15 Mai 2011, 14:13    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Așa e, dar, la experiența lui Hallett, parcă tot el ar fi favoritul...

BRAVO, REANNE !!!!!!

Am stat cu mare emoție tot meciul ei cu Hallett. Greu meci trebuie să fi fost. Deșca bătrână n-a mișcat în front timp de trei frame-uri, dar trebuie să-i fi studiat jocul Reannei. Ca să revină în meci și să impună decisivul !... Mă bucur foarte mult că Reanne și-a păstrat controlul în acel ultim frame. Trei meciuri câștigate înseamnă mult după un sezon atât de secetos.

Mâine, sferturile Q 1 (apoi, restul zilei e liber pentru jucători – refacerea meselor), iar marți începe Q 2. Abia am ieșit dintr-un maraton snookeristic de șaptesprezece zile că am și intrat în altul de douăzeci și una ! Laughing



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
sevvilla86
Addicted to snooker


Data înscrierii: 11/Dec/2005
Mesaje: 1532
Locație: Bucuresti

MesajTrimis: Dum 15 Mai 2011, 23:34    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Mda, bune rezultate dar era greu pentru Reanne sa mai treaca si de David Gilbert. Rolling Eyes Pe David mi-l amintesc cu placere de acum 4 ani cand a debutat la Crucible, sunt tare curios ce se va intampla in meciul sau cu Robin Hull. Smile Si finlandezul ar merita sa revina in MT, sper ca acum a depasit problemele de sanatate. Rolling Eyes

Imi pare rau ca David Gray a pierdut, sper ca macar Zhang Anda sa se califice...


Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui sevvilla86 Trimite mesaj privat Vizitează site-ul autorului
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 16 Mai 2011, 20:48    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Vorbulițele calificaților Q 1

. . Adam Wicheard : „În sezonul abia încheiat, am jucat foarte slab – m-am dezamăgit pe mine însumi. Oricum, am câștigat experiență. De data asta, o să muncesc mult mai serios împreună cu antrenorul meu, Frank Adamson și o să încerc să-mi dezvolt jocul așa cum trebuie.”

. . David Grace : „După ce am debutat în MT în calitate de campion european, abia dacă am câștigat două meciuri în întreg sezonul ! E drept că, de câteva ori am și pierdut la limită, dar îmi place să cred că acum sunt un jucător mai bun decât eram în urmă cu două sezoane : am mai multă experiență, nu mai sunt speriat de fiecare meci și cunosc nivelul la care s-a ajuns în acest moment. Încă mi se pare incredibil că am reușit să mă calific ! Mai ales că, acum, cu atâtea turnee, mi se oferă și mie atâtea șanse ! Deocamdată, nu-mi fixez decât un singur obiectiv : să rămân în Main Tour.”

. . Robin Hull : „La 1-3, nu mă simțeam prea în formă, dar după aceea am jucat mai bine și am egalat. În decisiv, lui David Gilbert i s-a ivit ocazia de a câștiga, dar a avut ghinion la spargerea pachetului de bile roșii – n-a mai putut juca la niciuna dintre ele și așa am avut eu șansa unui break câștigător. Am venit aici, la Sheffield, fără să știu dacă sunt sau nu în stare să obțin calificarea. Deși mă retrăsesem, rezultatele continuam să le urmăresc și-i cunoșteam, măcar din auzite, pe mai toți jucătorii din Q School. De fapt, nu am abandonat snookerul : am participat la câteva turnee de amatori acasă, în Finlanda. Bineînțeles, presiunea sub care ești în asemenea competiții nu se compară cu aceea din meciurile profesioniștilor. Am ținut legătura cu unii dintre aceștia și toți mi-au spus același lucru : că se bucură de snooker mai mult ca oricând pentru că acum există atât de multe turnee și fiecare are șanse să se afirme. Cardiologul m-a asigurat că nu am motive de îngrijorare, dar nu vreau să-mi fixez obiective stresante cum ar fi să revin la poziția pe care am avut-o cândva în clasament. Nu mă mai agit atât de tare ca altădată – în ultimii câțiva ani, m-am maturizat și am și un băiețel care abia a împlinit un an. Cred că am învățat să fac față presiunii fără ca inima mea s-o ia la goană ! Abia aștept să înceapă sezonul !”

. . Andrew Norman : „Jocul nu mi-a mers prea grozav – toată săptămâna am fost la cam 40 la sută din capacitate. Azi, m-am ridicat la 80 la sută și am beneficiat de avantajul experienței mai mari. A fost cel mai bun dintre toate meciurile mele din acest turneu. Nici nu pot să descriu cât de fericit sunt că revin în Main Tour. Abia când te îndepărtezi de snooker ajungi să înțelegi ce mult înseamnă el pentru tine și cât de tare te doare faptul că nu mai poți participa la marile competiții. În urmă cu câteva sezoane, urcasem până pe locul 42 și totul mergea strună. Numai că nu am știut să gestionez situația excelentă în care mă aflam și șansele care mi se deschiseseră – din punct de vedere sportiv, m-am comportat în mod sinucigaș. A urmat un lung șir de înfrângeri cumplite. E minunat că pot, acum, să încep o pagină nouă din cariera mea. Știu prea bine că n-o să fiu niciodată vreun Ronnie O'Sullivan, dar sper să pot demonstra că sunt un jucător bun, că am puterea de a lupta îndârjit și de a urca din nou în clasament.”



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Dum 22 Mai 2011, 22:44    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Vorbulițele calificaților Q 2

. . Li Yan : „Sunt foarte fericit că debutez în circuitul profesionist – în clipa asta, nu prea pot să vorbesc ! O să încerc să joc cât mai bine ca să rămân în Main Tour. Meciul de azi nu a fost bun. Nu am jucat bine. Nu am jucat bine în niciun meci din acest turneu și totuși am presimțit că o să câștig un loc în semifinale. Știam că David Gray este un adversar puternic, dar am avut încredere că pot să-l înving și l-am învins...”

. . Simon Bedford : „A fost un meci greoi și chinuit, dar am reușit să fiu cu un pas înainte de Lee. Mi-e dor de competiții. Acum cinci ani, m-am retras, credeam eu, definitiv, dar Steve Prest mi-a pus din nou jocul în mână și am reușit să intru în Top 64. Când Steve a murit, mi-am pierdut interesul pentru snooker – pentru o vreme, fiindcă pe urmă mi s-a făcut dor așa că iată-mă din nou aici, pregătit pentru un nou sezon și o nouă încercare.”

. . David Morris : „În decisiv, aveam un avantaj de 57-1 când am ratat o lovitură la o bilă roșie. Michael a avut o șansă enormă să închidă meciul pentru că, până la bila roz, situația de pe masă era așa cum și-ar dori-o orice jucător. A ieșit mai slab la bila roz, a avut nevoie de ceva efect lateral, a ratat și mi-a lăsat bila chiar pe marginea buzunarului. Am răsuflat ușurat fiindcă eram sigur că va câștiga fără probleme.

În sezonul trecut, nu prea am ținut bine socoteala punctelor și habar n-aveam că sunt în pericol să ies din Main Tour. La ultima revizuire, mi-am pus mânile-n cap : de la o zi la alta, am ajuns de pe locul 55, pe 70 ! Când m-am trezit la realitate era deja prea târziu. În afară de asta, am mai făcut și greșeala de a privi PTC-urile ca pe niște simple turnee pro-am. O mare prostie pe care n-o s-o mai repet de acum încolo ! Sunt foarte fericit că acum avem șansa de a reveni în circuit imediat ce l-am părăsit ! Pentru mine a fost perfect !”


. . Tian Pengfei : „Sunt foarte bucuros că revin printre profesioniști. În sezonul trecut, nu am putut participa decât la patru turnee PTC, la Wuxi Classic, Ding m-a învins în semifinale, la Mastersul de la Shanghai, nu am trecut de runda wildcardurilor, iar la Openul Chinei, ghinionul a făcut să-l am ca adversar pe Mark Selby. N-a fost un an bun, dar am acumulat atât experiență cât și nerăbdare ! M-am pregătit alături de o parte din compatrioții mei, la Grove, unde am jucat multe meciuri de antrenament și cu Judd Trump și Jack Lisowski. Mi se rupea inima când ei sau Zhang își strângeau tacurile și plecau spre un turneu, iar eu îmi strângeam tacul și plecam acasă. Grea viața când nu ești în Main Tour...”



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Clara White
Administrator


Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 20094
Locație: Snookerland

MesajTrimis: Lun 23 Mai 2011, 23:40    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

La Sheffield, a „căzut” tot sistemul de live scoring. A funcționat prost toată ziua și problemele n-au fost încă rezolvate...



_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Caută toate mesajele lui Clara White Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Acest forum este închis, nu se pot scrie, crea, răspunde sau modifica subiecte   Acest subiect este închis, nu se pot crea sau răspunde la mesaje    Pagina de start a forumului www.snookerforum.ro -> Sezonul 2011-2012 » Calificările pentru Main Tour : Q School Ora este GMT + 2 ore
Du-te la pagina 1, 2  Următoare
Pagina 1 din 2

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001- 2004 phpBB Group
Designed for Trushkin.net | Styles Database
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community