Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21261 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 9 Apr 2011, 14:47 Titlul subiectului: Kacper Filipiak - primul polonez din Main Tour |
|
|
Sper că nu mă pripesc, dar momentul este foarte important și nu numai pentru Polonia. Mi s-a părut că n-are rost să postez la threadul Campionatului european U-21 și că puștiul ăsta ne va mai da de discutat.
Menționam, la thread-ul competiției, că noul campion urma să fie așteptat, la aeroport, de mulți entuziaști. A fost. Printre aceștia și Przemek Kruk, care i-a luat un interviu pentru Eurosport-Polonia.
Kacper, campion european U-21, abia sosit pe aeroportul din Varșovia
Kacper a fost întrebat dacă plecase în Malta cu un obiectiv anume și ce sperase să reușească : „Da, voiam neapărat să depășesc faza grupelor și am reușit.” (Mda, așa s-ar zice ! Între noi fie vorba, obiectivul cu pricina n-a fost chiar așa ușor de realizat și Kacper s-a clasat al patrulea în Grupa G – spre deosebire de finalistul Michael Leslie, care s-a calificat în eliminatorii după ce, în grupa lui – Grupa E – n-a cedat decât un frame. Numai că râde mai bine cine râde la urmă...)
A doua întrebare s-a referit la presiunea din meciul lui cu englezul Mitchell Travis, al doilea cap de serie al turneului (calificat și el din grupe cu numai 3 frame-uri pierdute). Fili a spus : „În grupe, Mitchell a jucat extraordinar. Chiar înainte de meci, l-am auzit, fără să vreau, pe Adam (dășteptul său de compatriot Adam Stefanów, adică) spunându-i cuiva că Mitchell e invincibil. M-am speriat groaznic. Dar am câștigat primele două frame-uri și mi-a trecut sperietura. Pe urmă, meciul a devenit mai echilibrat. M-am concentrat și am jucat foarte bine. Cred că acela a fost meciul meu cel mai important și mai bun – mai ceva decât finala.”
Reporterul Eurosport l-a întrebat cum de a putut să-și păstreze calmul și dacă a făcut ceva pregătire cu psihologul. „Nu, așa sunt eu, calm. Nu m-am pregătit pentru asta. E firea mea.”
Se vorbește despre el în toată lumea, l-a anunțat domn’ rep, după care l-a informat că urmează să joace la Telford, la Sheffield etc – îl luase valul, dar puștiul l-a adus imediat pe terenul cert al realității : „Păi, mai întâi trebuie să joc în calificări...”
Oricum, Fili zice că nu se lasă de școală (marți are teză la nu știu ce materie din care, foarte probabil, n-o să-și facă niciodată o meserie) și va încerca să etc etc. Greu de crezut că așa ceva ar fi posibil (dar trebuie să adaug că notele sau calificativele obținute până acum sunt maxime).
Poate însă că lucrul cel mai interesant pe care l-am aflat (nu din interviu, bineînțeles) este că tânărul a ieșit la lumină, total pe neașteptate, la Campionatul național Under-16 al Poloniei, în 2008, după ce se apucase de snooker de numai câteva săptămâni.
Kacper în 2008, când s-a apucat de snooker
A trecut de grupe, de optimi și a pierdut în sferturi, 2-3, în fața mult mai experimentatului Piotr Majcherczyk, pe care poate că-l cunosc și unii dintre ai noștri. A pierdut, dar s-a făcut remarcat. În anul următor, a ajuns tot până în sferturi, dar la Campionatul național Under-21 (unde l-a învins Michał Zieliński, cu 3-1). Apoi, a făcut echilibristică temporală școală-snooker. Și a venit momentul Malta.
Dacă participă la toate PTC-urile, are șanse mari să-și păstreze locul în MT, dar, pentru moment, ceea ce contează enorm (atât pentru Polonia, cât și pentru planurile lui Barry Hearn) este să se creeze un „efect Filipiak” exact așa cum, în China, a existat (și continuă să se manifeste) puternicul „efect Ding”.
Bravo, Fili !
PS : Prenumele noului campion se pronunță "kațper", cu accent pe prima vocală.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|