Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 10 Ian 2013, 16:59 Titlul subiectului: Probleme și întrebări |
|
|
Așa cum scriam și anul trecut, de comun acord cu conducerea Federației, am decis să deschidem acest loc dedicat discuțiilor legate de problemele serioase pe care jucătorii, arbitrii sau fanii le au de ridicat și de întrebările serioase pe care le au de pus. Nu întâmplător am repetat cuvântul „serioase”: forumul nu se va lăsa transformat în vehiculul niciunei răfuieli personale. Prin urmare, nu se va admite niciun fel de abatere de la regulamentul acestui site. Cine are de amenințat, de aruncat cu noroi, de eliminat cantități mai mari sau mai mici de năduf, venin și ranchiună, cine are de făcut valuri și stârnit scandal de dragul scandalului, stând pitit cu lașitate sub preșul murdar al anonimatului, poate să-și caute de treabă în altă parte. Mesajele care contravin regulilor unei dezbateri mature și politicoase vor fi șterse fără cruțare și fără întârziere, iar autorul va fi alungat de pe forum.
La problemele și întrebările serioase puse în discuție aici, Federația va da răspuns fie direct, fie prin intermediul mesajelor mele. Eu nu sunt purtător de cuvânt al Federației, dar țin să ajut, pe cât pot, la tot ce se construiește, fiindcă de distrus e foarte ușor – se știe că la făcut zarvă și creat dezordine se pricepe oricine.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Adi4Ebbo Addicted to snooker

Data înscrierii: 25/Sep/2010 Mesaje: 1194 Locație: Craiova
|
Trimis: Dum 28 Iul 2013, 11:27 Titlul subiectului: |
|
|
Ce vedem in acest moment pe digisport sau mai bine zis din ce competitie face parte acest meci (Bera - Amza)?? Cupa Romaniei sau Liga Nationala?
Si va rog sa precizati in ce faza se afla competitia si ce jucatori mai sunt inca in concurs.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
MihaiMese Moderator

Data înscrierii: 02/Apr/2009 Mesaje: 761 Locație: Cluj-Napoca
|
Trimis: Mie 11 Dec 2013, 23:34 Titlul subiectului: |
|
|
Nu știu dacă acest mesaj ajunge prea târziu (sau deloc) având în vedere că astăzi a fost programată ședința Federației. Văzusem undeva că ar fi fost invitați și jucătorii din Ligă, și aș fi vrut să ajung și eu, dar obligații legate de muncă nu mi-au permis.
Aș fi vrut să propun discuției o mică schimbare de format în desfășurarea sezonului următor, pentru Liga I, și anume:
- În loc de ultima etapă, să se desfășoare câte un mini-turneu de play-off, respectv unul de play-out. Două grupe a câte patru jucători, pentru primii 8 clasați, locul 1 și 2 fiind capi de serie, restul pozițiilor trăgându-se la sorți. Punctele acumulate pe parcursul sezonului se păstrează. Vor fi apoi meciuri fiecare cu fiecare, acordându-se 100 puncte pentru victorie. Primele două locuri din grupe vor desfășura apoi semifinalele și finala campionatului. 120 puncte pentru victorie în semi, 150 pentru victorie în finală. 0 puncte pentru orice înfrângere în play-off. Meciurile din grupe se pot desfășura "cel mai bun din 3", iar din semifinale, formula folosită și în restul sezonlui.
- În play-out, organizarea unei singure grupe - (ultimii 8 din clasament), care vor desfășura meciuri fiecare cu fiecare (tot cel mai bun din 3 frame-uri) pentru două locuri salvatoare. La finalul meciurilor din grupe, ultimele 6 locuri sunt retrogradante. 50 de puncte pentru victorie, în cadrul acestei grupe.
Jucătorii de la mijlocul clasamentului care nu intră în turneele finale nu-și pot pierde poziția, clasamentul "înghețând" pentru ei înainte de ultima etapă.
O altă propunere ar fi acordarea a doar 40 de puncte în caz de înfrângere directă, pentru jucătorii care intră în concurs direct din optimi, aflați în clasament pe locurile 1-8. 70 de puncte urmând să poată fi accesate doar în urma unei victorii în primul tur, urmată de o înfrângere în optimi. În stadiul actual, se poate ivi situația în care locul 9 câștigă în primul tur, dar pierde în optimi, primește 70 de puncte, iar locul 8 joacă direct din optimi, pierde din primul meci, dar primește tot 70 de puncte.
Mulțumesc pentru atenție, ideile poate nu sunt neapărat strălucite, dar cred că ar anima puțin finalul de sezon și ar da șansa unui duel direct între cei implicați în obiectivele finalului de sezon.
_________________ "Snooker is a game of simple shots played to perfection." - Joe Davis
Laureat al Premiului Oscue - Masters 2012
|
|
Sus |
|
|