Clara White
Administrator
Data înscrierii: 21/Noi/2004
Mesaje: 21301
Locaţie: Snookerland
|
 Trimis: Mar 29 Ian 2008, 11:17 Titlul subiectului: |
 |
|
Squat este suplimentul cultural al batgwa.com, cel mai in dintre site-urile din Hong Kong. Ultimul număr, cel de acum o săptămână, îl aduce pe Marco în faţa unui tir susţinut (   ) de întrebări. Omul cu întrebările este chiar editorul Gerry Ho, care (mi se pare evident) se pricepe la snooker, cu toate că altul este domeniul său predilect : shaolin kung fu – un sport la fel de elegant ca şi snookerul, dar cu un potenţial letal mult mai net. 
Gerry Ho : Poreclă ai ?
Marco Fu : N-am.
Gerry: Te întreb fiindcă acum câtva timp a fost o dispută printre oamenii de la Wikipedia : unul zicea că eşti supranumit “Cue-Man-Fu”, iar altul că lumea-ţi zice “Hong Kong Fu-ey”...
Marco Fu : Nici n-am auzit de poreclele astea ! Acum avem un nou maestru de ceremonii la turneele din Anglia şi chiar m-a întrebat dacă am sau nu poreclă. Ţinea să-i prezinte pe toţi jucătorii adăugându-le la nume şi porecla, ca să facă lucrurile puţin mai interesante. I-am spus că n-am niciun asemenea supranume, aşa că mi-a dat el unul : “omul plin de promisiunea Răsăritului” !... Cu alte cuvinte, tot n-am poreclă...
Gerry Ho : Şi nu te-a tentat niciodată să-ţi faci singur un supranume, aşa, în stilul “Ronnie The Rocket O'Sullivan” ?
Marco Fu : Nu. Poate că sunt un jucător mai plictisitor...” [Râde.]
Gerry Ho : Te-ai născut la Hong Kong, dar când aveai 12 ani, ai tăi şi cu tine aţi emigrat în Canada. De ce ?
Marco Fu : Pentru mine, cred. Ca să-mi asigure şansa de a învăţa la o şcoală mai bună. Cu un an înainte, fuseserăm cu toţii la Vancouver, în vacanţă şi ne plăcuseră stilul de viaţă şi oamenii, deci ne-am stabilit în acest oraş. Dar am plecat în Canada şi de dragul snookerului – iubeam acest sport şi nivelul la care se joacă acolo este destul de ridicat.
Gerry Ho : Cum de ai devenit interesat de snooker ?
Marco Fu: Prima dată când am pus mâna pe un tac a fost la vârsta de 9 ani, dar la televizor urmărisem mult snooker şi până atunci. Snookerul era foarte popular în Hong Kong, în anii ’80. Veneau din Anglia o grămadă de jucători de top atât pentru turnee, cât şi pentru meciuri demonstrative. Întotdeauna stăteam la televizor să-i văd jucând. Şi lui tata îi plăcea snookerul, aşa că l-am rugat să mă ducă la un club unde să pot începe şi eu să joc.
Gerry Ho : Aha, deci şi tata este fan al snookerului...
Marco Fu : Da. Încă mai joacă snooker în fiecare zi. Aşa o ţine de 20-30 de ani. Nu este un mare talent, dar adoră snookerul. Obişnuia să meargă cu mine la toate turneele din Anglia. Acum, călătoresc singur, dar el tot se uită la televizor. Şi nu numai la meciurile mele.
Gerry Ho : Dar în America de Nord nu e mai răspândit biliardul american decât snookerul ?
Marco Fu : Ba da. Acum, în Canada şi în general, în America de Nord, se joacă pool, pool şi iarăşi pool. Când am ajuns noi acolo, în anii ’90, snookerul încă se bucura de mare popularitate, deşi nu chiar în aceeaşi măsură ca în anii ’80. În anii ’80, Canada avea trei jucători în Top 10. Biliardul american începuse să capete întâietate, dar încă existau foarte mulţi jucători de snooker profesionişti şi foşti profesionişti de la care am avut mult de învăţat.
Gerry Ho : Când ţi-ai dat seama că ai talent la snooker ?
Marco Fu : După ce ne-am stabilit în Canada, am început să joc, dar nu foarte des – poate o dată sau de două ori pe săptămână, fiindcă eu şi prietenii mei ne dădeam în vânt după meciurile din NBA – Michael Jordan era în plină glorie – aşa că nu era vorba decât despre baschet. Practic, n-am jucat foarte mult snooker decât începând de pe la 15 ani. Într-o zi, eram la club şi câţiva amici m-au prezentat unui antrenor care mi-a dat câteva sfaturi şi indicaţii. Abia după aceea am început să iau snookerul în serios şi să mă antrenez de unul singur, de 3 sau 4 ori pe săptămână.
Gerry Ho : Când ai început să te gândeşti la o carieră de jucător profesionist ?
Marco Fu : Aveam un antrenor foarte bun – era unul dintre cei mai valoroşi jucători amatori din Vancouver. Nu jucase niciodată la profesionişti, dar ştia snooker. Am lucrat cu el cam un an, iar jocul meu progresase spectaculos. Făceam breakuri de peste o sută unul după altul. Mă gândeam să trec la profesionism, dar aveam numai 16 ani şi trebuia să-mi termin liceul. Cred că atunci am luat această hotărâre şi mi-am fixat acest obiectiv.
Gerry Ho : Lansarea ta a avut loc, probabil, atunci când Joseph Lo, preşedintele federaţiei din Hong Kong, te-a invitat să devii profesionist la împlinirea vârstei de 18 ani. Nu ţi-a venit prea greu să iei o asemenea hotărâre...
Marco Fu : Nu, era şansa pentru care mă pregătisem timp de doi ani. Numai că nu poţi să devii jucător profesionist aşa, peste noapte. Trebuie să parcurgi o serie de etape, să te califici ca amator. În primul rând, e nevoie să participi la unul dintre turneele din Hong Kong. Pe urmă, trebuie să ajungi să reprezinţi Hong Kong-ul în competiţiile continentale şi mondiale. Dacă câştigi, poţi să treci la profesionism. La mine, totul a mers foarte bine. Am câştigat, practic, toate turneele din Hong Kong, apoi am devenit campion mondial de amatori atât la juniorii sub 21 de ani, cât şi la seniori. Aşa am ajuns să am atuurile cu care să devin jucător profesionist.
Gerry Ho : În 1998 – primul tău an ca profesionist – ai şi intrat în finala Marelui Premiu. Ţi-ai imaginat vreodată că o să ajungi atât de repede şi atât de departe ?
Marco Fu : Nu. Toţi îmi spuneau că joc bine şi că nu se putea să-mi pierd locul din Main Tour, ba chiar că aveam şanse să intru în Top 32 şi apoi să urc încă şi mai sus în clasament. Nu mi-am închipuit că lucrurile o să meargă aşa de bine. Îmi învingeam toţi adversarii. Lumea era foarte uimită – la fel şi eu.
Gerry Ho : În 1999, ai primit două premii – cronicarii de snooker te-au desemnat prin vot Debutantul anului şi Cel mai bun tânăr jucător al anului, iar în 2000 ai urcat pe locul 15 în clasamentul mondial şi ai realizat şi breakul maxim la Regal Scottish Masters.
Marco Fu : Da, aşa se întâmplă câteodată... Totul mergea şnur şi aveam o mare încredere în mine. Eram la început şi nu aveam absolut nimic de pierdut. Ceilalţi jucători nu ştiau mai nimic despre mine în timp ce eu îi cunoşteam bine pentru că-i văzusem la televizor, aşa că aveam un mare avantaj asupra lor, deşi erau mai buni decât eram eu atunci.
Gerry Ho : Dar în perioada 2001-2003, cariera ta s-a cam împotmolit. Te-a copleşit presiunea aşteptărilor celor care spuseseră că urma să devii un mare campion ?
Marco Fu : Mda, cam aşa s-a întâmplat... Privind în urmă, cred că şi înainte de 2001 stătusem foarte prost la capitolul tehnicii. Dar ce încredere aveam ! Din punct de vedere mental, nicio problemă : eram plin de elan, relaxat şi dornic de performanţă. Numai că atunci când jocul începe să nu-ţi mai meargă bine şi nu poţi conta nici pe tehnică – fiindcă n-o ai ! – începi să pierzi meciuri.
Gerry Ho : Şi n-ai încercat să-ţi rezolvi problemele tehnice ?
Marco Fu : Ba da, am încercat. Nu jucam atât de bine pe cât aş fi vrut, deci era clar că ceva nu mergea bine. Am încercat să fac câteva schimbări care însă n-au dat rezultat. Mi-am căutat şi un antrenor bun, care să mă poată ajuta. N-am găsit şi lucrurile au mers din rău în mai rău.
Gerry Ho : Nu te simţeai frustrat ?
Marco Fu : Eram mai ales nedumerit : nu reuşeam să-mi dau seama de ce nu-mi mai mergea jocul. Nu înţelegeam unde greşesc şi ştiam că am o disperată nevoie de antrenor.
Gerry Ho : În 2003, ai ajuns totuşi în semifinalele Openului galez şi în sferturile de finală ale Campionatului mondial. Cum de ai ieşit din criza despre care vorbeai ? Ce te-a adus pe drumul cel bun ?
Marco Fu : Am făcut câteva schimbări în materie de tehnică. Am avut şi un pic de noroc, dar am şi reuşit să mă mobilizez şi să mă motivez mai bine ca până atunci. Nu că aş fi jucat foarte bine, nu, dar simţeam că depăşisem criza şi că, faţă de ultimii doi ani, înregistram un oarecare progres. Pentru că în precedentele două sau trei sezoane nu avusesem rezultate bune, lumea începuse să mă cam scoată din calculul şanselor – abia dacă îmi mai menţiona cineva numele ! Prin urmare, nu mă aflam sub presiune. Cred că ăsta a fost motivul.
Gerry Ho : Crezi că victoria asupra lui Ronnie O’Sullivan a reprezentat un moment-cheie ?
Marco Fu : Jocul deja începuse să-mi meargă mai bine înainte de meciul acela, iar pe Ronnie O’Sullivan îl mai învinsesem o dată, în chiar acelaşi sezon. De fapt, îi învinsesem pe mulţi dintre jucătorii din Top 16 cu toate că încă nu-mi revenisem pe deplin şi nu jucam strălucit. De asta şi spun că am avut nevoie şi de un pic de noroc : când am ajuns eu să-i am ca adversari, aceşti jucători nu prea au fost în formă sau pur şi simplu s-a întâmplat să-i prind într-o zi proastă. Aşa se explică faptul că am intrat în fazele superioare ale acestor turnee şi am obţinut şi eu câteva victorii.
Gerry Ho : Până acum, te-ai calificat o dată în semifinale şi de două ori în sferturile Campionatului mondial. Crezi că o să ajungi vreodată să câştigi şi titlul la Crucible ?
Marco Fu : Cred că am şanse. În anii ’90, existau vreo 4-5 jucători care puteau să-l câştige. Acum, standardul este foarte ridicat. Cred că toţi cei din Top 16 sunt de valori din ce în ce mai apropiate. Aş zice că, în acest moment, există nu mai puţin de 15 jucători capabili să câştige acest trofeu şi cred că printre ei mă număr şi eu.
Gerry Ho : Anul trecut, ai câştigat primul tău turneu de puncte – Marele Premiu. După 9 ani de când eşti jucător profesionist, adică 9 ani în care o mulţime de comentatori te-au proclamat viitoarea mare stea a snookerului, nu-i aşa că ai răsuflat uşurat că, în fine, ai câştigat primul tău trofeu ?
Marco Fu : Bineînţeles că am răsuflat uşurat ! La un moment dat, începusem să mă îndoiesc serios de mine, de capacitatea mea de a învinge. Ajunsesem să-mi spun că ar fi posibil să-mi închei cariera fără să fi câştigat niciun turneu... E şi greu să nu gândeşti aşa când vezi cât de prost joci ! Mare greutate mi s-a ridicat de pe inimă după Marele Premiu !
Gerry Ho : Deci crezi că ţi-ai revenit şi că acest trofeu este primul dintr-o serie de multe alte victorii viitoare ?
Marco Fu : Greu de spus... Unii zic că e ca şi la breakurile de peste o sută : cel mai greu de realizat e primul ! După ce ai reuşit un prim asemenea break, realizezi curând şi altele, care îţi ies din ce în ce mai des şi din ce în ce mai uşor. Pe de altă parte, am văzut destui jucători care n-au câştigat decât un singur trofeu în cariera lor – după acea victorie a început declinul... Nu ştiu cum o să stea lucrurile cu mine, dar sper să mă încadrez în prima categorie, nu într-a doua !... Am încredere, mai ales că anul trecut mi-am găsit, în sfârşit, antrenorul de care aveam atâta nevoie : Terry Griffiths. Acum sunt mult mai mulţumit de aspectele tehnice ale jocului meu.
Gerry Ho : Ţi-a schimbat Terry stilul de joc ?
Marco Fu : Nu, nu mi-a schimbat stilul. De fapt, spune că nu-l interesează absolut deloc felul în care joc. Mi-a schimbat latura tehnică a jocului. Fiecare jucător are stilul lui – unii joacă ofensiv, alţii mai reţinut şi mai defensiv. Terry nu vrea să facă nicio schimbare în privinţa asta. El se ocupă de problemele strict tehnice de execuţie a loviturilor, de poziţie la masă şi alte lucruri dintr-astea.
Gerry Ho : Din cele 7 turnee de puncte din calendarul sezonului, două sunt în China. Crezi că această ţară va deveni un al doilea leagăn al snookerului ?
Marco Fu : Toată lumea spune acest lucru. Toţi cred că în următorii 10-15 ani, China va domina snookerul. Eu unul nu cred. Da, standardul jucătorilor chinezi este din ce în ce mai ridicat, dar de aici până la a domina acest sport este o cale foarte lungă, mai ales că snookerul a fost aşa de mult timp considerat un sport britanic.
Gerry Ho : A fost un sport practicat cu precădere în Marea Britanie şi în fostele ei colonii. Crezi că popularitatea de care se bucură snookerul în China îl va ajuta să devină un sport internaţional şi va lărgi baza de recrutare a jucătorilor de top ?
Marco Fu : Cred că da. China constituie o piaţă foarte vastă. Au 50 de milioane de oameni care joacă snooker ! Ding Junhui se descurcă foarte bine în Anglia, avem două turnee de puncte în China. Dacă lucrurile continuă aşa cum au început, nivelul jucătorilor chinezi va creşte tot mai mult şi o să avem încă şi mai multe turnee în această parte a lumii. La fel s-a întâmplat şi atunci când James Wattana se afla în plină glorie : Thailanda ajunsese să găzduiască câte 2 sau 3 turnee pe sezon. Foarte bine, fiindcă până nu demult nu era decât Anglia, Anglia şi iar Anglia : toate competiţiile erau numai acolo. Situaţia ajunsese cam supărătoare. Jucătorii de snooker doresc şi ei să mai călătorească prin lume, aşa cum călătoresc jucătorii de golf sau de tenis. Dar mai sunt încă multe lucruri de făcut şi în această privinţă.
Gerry Ho : Crezi că snookerul va deveni un sport internaţional înainte de a te retrage tu din activitatea competiţională ?
Marco Fu : Nu.
Gerry Ho : Că tot ai pomenit de Ding : de câte ori ai jucat cu el ?
Marco Fu : În turnee oficiale, de 6 sau 7 ori.
Gerry Ho : Care este statistica acestor meciuri ?
Marco Fu : Cred că el stă un pic mai bine decât mine : a câştigat de 4 sau de 5 ori – eu numai de 3 ori.
Gerry Ho : Ai constatat un interes sporit pentru meciurile dintre voi în presa chineză ?
Marco Fu : Da, există întotdeauna comentarii care sugerează comparaţii şi rivalităţi între noi doi.
Gerry Ho : Şi rivalitatea e reală ?
Marco Fu : Cred că da – dar e o rivalitate amicală, care n-are nimic negativ în ea. Asta e bine pentru snooker. Pentru că eu sunt din Hong Kong iar el e din China, ziariştii mă consideră uneori jucător străin. Am citit fraze ca : “Ding este ultimul chinez rămas în competiţie” cu toate că mai eram şi eu pe-acolo ! Dacă însă el a fost eliminat iar eu nu, aflu că sunt eu “ ultimul chinez rămas în competiţie” – uite că, brusc, am devenit şi eu chinez ! E drept, avem federaţii diferite, dar relaţiile dintre China şi Hong Kong continuă să fie puţin cam ciudate...
Gerry Ho : Ce diferenţă ar fi între stilurile voastre de joc ?
Marco Fu : El joacă un pic mai ofensiv decât mine. Riscă mai mult. Are un foarte bun joc de atac. Cred că este unul dintre cei mai buni jucători de atac din lume. Jocul meu este ceva mai aproape de a fi complet şi e mai echilibrat. Îmi asum şi eu destule riscuri, dar nu chiar ca el. Asta poate şi pentru că e atât de tânăr... [Râde]
Gerry Ho : Crezi că Ding este un supertalent ? Are 20 de ani şi deja a câştigat 3 turnee de puncte, iar în clasament ocupă locul 9. Ce crezi că o să mai realizeze ? Îl vezi devenind Numărul 1 mondial ?
Marco Fu : Numărul 1 ?... Greu de spus... De fapt, mi se pare imposibil să faci un asemenea pronostic, oricât de mare expert ai fi ! Nu se poate spune cine va fi campion mondial sau cine va ocupa primul loc, dar e cert că Ding într-acolo se îndreaptă. A câştigat 3 turnee de puncte până la vârsta de 20 de ani, aşa că e clar că joacă bine ! Nu încape îndoială că are valoarea unui campion mondial şi a unui număr 1 mondial, dar numai de el depinde să se pregătească şi să înveţe în continuare.
Gerry Ho : Eşti de părere că tu ai şanse să devii Numărul 1 mondial ?
Marco Fu : Greu de spus. E un obiectiv foarte ambiţios... Nivelul la care se joacă acum este atât de ridicat !... Nu mai sunt şanse ca un anume jucător să domine snookerul. În plus, şi aici ar fi nevoie de un pic de noroc. Uneori, un singur meci e suficient ca să-ţi schimbe întreaga carieră. Poate că o să am şi eu un asemenea meci cândva, în viitor...
Gerry Ho : Înainte de apariţia lui Ding, tu erai considerat jucătorul asiatic cel mai de vază. Crezi că el ţi-a răpit acest titlu ?
Marco Fu : Ding este jucătorul care ocupă primul loc în clasamentul continental, prin urmare este cel mai bun jucător din Asia şi da, aşa e, m-a deposedat de acest titlu, ceea ce însă e foarte bine pentru acest sport. Ba e foarte bine şi pentru mine, pentru că vreau titlul înapoi şi asta mă face să muncesc mai mult şi mă motivează mai serios. Pe de altă parte, nemaifiind eu Numărul 1 al Asiei, nu mă mai aflu nici sub o presiune chiar atât de mare ! Până nu demult, James [Wattana] şi cu mine eram singurii jucători asiatici suficient de buni pentru a participa la competiţiile din Main Tour; acum este Ding şi mai sunt încă vreo 6 alţi jucători chinezi.
Gerry Ho : Ce obiectiv ţi-ai fixat în acest moment ?
Marco Fu : Vreau să ajung în Top 10. în Top 16 am mai fost, dar niciodată în Top 10.
Gerry Ho: La retragere te-ai gândit ?
Marco Fu : Nu, nu mi-am făcut niciun fel de plan în acest sens. Greu de spus. O să merg mai departe atât timp cât o mă simt în stare să-i înving pe jucătorii de top. Deci retragerea ar putea avea loc... la anul sau peste 10 ani ! Habar n-am ce altceva să-ţi răspund !... Cred că cea mai bună perioadă din viaţa unui jucător de snooker e undeva între 20 şi 35 de ani, dar uite că Steve Davis are 50 şi încă se mai află în Top 16 ! Steve este, totuşi, o excepţie...
Gerry Ho : Crezi că lumea va spune vreodată despre tine că ai fost “o legendă a snookerului” ?
Marco Fu : Vai de mine, mai am mult până la statutul de legendă !... Oamenii ăştia cu care ai vrea tu să mă compari au câte 20-30 de turnee câştigate, iar eu am câştigat un singur turneu de puncte şi alte două care nu contează în clasament !!!... Mai e mult până departe !... Dacă o să adun şi eu atâtea victorii, OK, o să fie perfect, dar n-am nevoie să mă pun sub o presiune suplimentară gândindu-mă la şansele mele de a deveni “legendar” ! La drept vorbind, nici nu vreau să-mi fixez vreun obiectiv anume. Şi înainte de Marele Premiu ziariştii mă tot întrebau cât de departe ţineam să ajung în turneu. Le-am spus că sper să mă calific din grupe în faza eliminatorie. Prefer să iau turneul meci cu meci, nu să plec la drum cu gândul la finală. Aşa procedez eu – ăsta e felul meu de a privi lucrurile.
Gerry Ho : În ceea ce te priveşte, snookerul s-a dovedit a fi o activitate lucrativă ? Până acum, ţi-a adus premii în valoare de cam 700 000 de lire, dar şi în snooker – ca în toate sporturile – jucătorii nu din premii fac avere, ci din sponsorizări. Ding este deja multimilionar (în lire) datorită contractelor din China. Cum stau lucrurile în Hong Kong ? Există suficient interes pentru acest sport ca să poţi obţine asemenea sponsorizări ?
Marco Fu : Piaţa chineză este enormă. Chiar şi cea mai modestă firmă de acolo este dornică să sponsorizeze sportivi şi competiţii. În Hong Kong e cu totul altă situaţie. Cea mai mare parte a veniturilor mele provine din premii. La Hong Kong nici măcar agent nu am ! Am stat de vorbă cu câţiva oameni, dar deocamdată discuţiile nu s-au soldat cu niciun rezultat concret.
Gerry Ho : Deci încă nici vorbă de maşini superrapide ?...
Marco Fu : Nup! Numai de cele superlente ! [Râde]
Gerry Ho : Eşti dezamăgit ?
Marco Fu : Nu chiar dezamăgit, nu... Nu joc snooker numai pentru a câştiga bani. Bineînţeles că am nevoie şi de bani, dar ce fericit am fost atunci când am câştigat Marele Premiu ! Nu poţi cumpăra cu bani acea bucurie şi acel sentiment că ai realizat ceva important. Pentru o asemenea trăire joc snooker.
Gerry Ho : Să înţeleg că, într-un fel, e mai bine pentru tine că eşti în Hong Kong şi nu în China, adică nu te afli sub aceeaşi presiune comercială sub care este Ding ?
Marco Fu : Mda, cred că din anumite puncte de vedere e mai bine aşa. Ding este o celebritate şi are o mare avere, dar tocmai din aceste motive este sub o presiune enormă. Eu n-am avut niciodată de jucat sub o asemenea presiune. Trebuie să-i fie foarte greu – mai ales că n-are decât 20 de ani. Mă consider norocos că în Hong Kong pot să joc un pic mai liber de pretenţiile sponsorilor şi de cerinţele contractelor. Aşa mă pot bucura într-adevăr de snooker.
Gerry Ho : Încă mai iubeşti snookerul la fel de mult cum îl iubeai când erai copil sau acum este pur şi simplu un mod de a-ţi câştiga existenţa ?
Marco Fu : Da, îl iubesc la fel de mult ca şi atunci. În urmă cu câţiva ani, nu ţi-aş fi dat acelaşi răspuns. Când am avut problemele acelea, în perioada 2001-2003, mă simţeam într-adevăr depăşit de situaţie şi credeam că nu mai am nimic de spus în acest sport. Nu-l îndrăgeam : mă antrenam şi participam la competiţii ca şi cum mi-aş fi văzut de o slujbă oarecare. Acum mă bucur de snooker şi, pentru că jocul îmi merge mai bine, aştept turneele cu mare nerăbdare, ba aştept cu nerăbdare şi antrenamentele, indiferent dacă mă pregătesc cu prietenii sau singur.
Gerry Ho : Cât de mult te antrenezi ?
Marco Fu : În timpul sezonului, între 3 şi 6 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. În vacanţă, pun tacul deoparte – dacă am timp, fiindcă în acest sezon sunt foarte ocupat. O să particip la o mulţime de turnee [Marco se referă la noua ligă a lui Barry Hearn şi la seria lui Higgo] şi nu prea o să am răgaz pentru altceva în afară de snooker, nici măcar în perioada de vară. De regulă, după Campionatul mondial, avem vacanţă, numai că în acest an nu cred că va fi cazul.
Gerry Ho : Cum e când îţi reiei antrenamentul după câteva săptămâni de vacanţă ? Seamănă snookerul cu mersul pe bicicletă ?
Marco Fu : Am nevoie de cel puţin două săptămâni ca să-mi reintru în ritmul normal. Câteva săptămâni de pauză înseamnă o întrerupere foarte mare atunci când eşti obişnuit să joci snooker în fiecare zi. Da, după vacanţă am senzaţia că sunt un pic ruginit...
Gerry Ho : Ai impresia că eşti un jucător mai degrabă talentat sau mai degrabă muncitor ?
Marco Fu : Cred că puţin din amândouă. Dacă te uiţi la cei din Top 32, constaţi că toţi sunt talentaţi – au talent într-o doză mai mare sau mai mică. Nici n-ai cum să obţii rezultate dacă n-ai talent, indiferent ce sport practici. Cred că am ceva talent, dar nu unul fenomenal, nu sunt ca Ronnie O’Sullivan, înzestrat la limita geniului.
Gerry Ho : Ce-ar fi dacă am încerca să umblăm la nişte procente ? La tine, cât la sută este talent şi cât la sută muncă ?
Marco Fu: Aş zice 60-40 – 60 la sută talent şi 40 la sută muncă serioasă. Nu muncesc la fel de mult ca alţi jucători profesionişti. Unii se antrenează câte 8-10 ore pe zi. Pentru mine, 3 ore sunt suficiente. Uneori, adică înainte de meci, 5 ore.
Gerry Ho : Eşti un foarte bun realizator de breakuri. E nevoie să faci un efort de concentrare ca să-ţi menţii capacitatea de a puncta solid până ajungi la capătul unui frame ?
Marco Fu : Dacă jocul e deschis şi bilele răspândite frumos pe toată masa, nu e deloc greu să punctezi ! Mai ales că realizarea breakurilor reprezintă unul dintre punctele mele forte. Nu mă simt încordat, îmi place să fac breakuri şi să trimit bilele în buzunare. Nu fac un efort de concentrare. De concentrare ai nevoie mai degrabă atunci când jocul e fragmentat şi un frame durează 40-50 de minute. Tocmai ăsta este punctul meu cel mai slab : pierderea concentrării în asemenea situaţii. Dacă adversarul meu e lent şi are un stil foarte defensiv, cu o mulţime de lovituri de siguranţă, încep să joc prost. De aceea prefer meciurile cu jucătorii de top, pentru că mai toţi au un stil de joc mai ofensiv, adică mai asemănător cu al meu.
Gerry Ho : La ce te gândeşti atunci când stai pe fotoliu şi-ţi aştepţi rândul la masă ?
Marco Fu: E tare greu ! Greu să-ţi păstrezi concentrarea pe parcursul unui întreg meci – ba uneori e greu să ţi-o păstrezi chiar şi pe parcursul unui singur frame ! Şi asta e tot o chestiune de antrenament. Uneori, mă gândesc la importanţa meciului. Cum zic, nu-i deloc uşor. Dacă adversarul tău joacă bine, te poţi uita la el, dar dacă are un stil plictisitor, nu e recomandabil să-l priveşti. E mai bine să te gândeşti la orice altceva...
Gerry Ho : E uşor să-ţi regăseşti concentrarea în momentul când revii la masă ?
Marco Fu : Dacă îţi merge jocul, e uşor, dacă nu... tocmai ăsta e cel mai greu lucru din lume...
Gerry Ho : Adică asta ar fi cea mai mare problemă de natură mentală din acest sport ?
Marco Fu : Partea cea mai cumplită din acest sport este că dacă faci o greşeală trebuie să te duci să te aşezi în fotoliu. În alte sporturi, următorea ocazie apare după 3 secunde : în tenis, de exemplu. Dar în snooker nu : stai în fotoliu şi treci prin chinurile iadului.
Gerry Ho : Atunci e cam greu să nu-ţi manifeşti bucuria dacă şi adversarul tău ratează la rândul lui !
Marco Fu : Nu, nu e greu deloc. La începutul carierei mele de jucător profesionist, încercam să-mi sugestionez adversarul să greşească ! Nu e bine, fiindcă dacă nu greşeşte eşti încă şi mai dezamăgit, suferi şi mai mult ! Acum nu mă mai gândesc la astfel de lucruri. Mă las în voia stării de moment. Stau acolo, în fotoliu şi caut să mă concentrez asupra jocului meu. Nu mai vreau să-mi pierd vremea gândindu-mă la ceva care nu se poate afla sub controlul meu. Ăsta este unul dintre cele mai dificile aspecte ale snookerului. Jucătorii au o vorbă : uneori pierzi meciul tocmai atunci când stai în fotoliu.
Gerry Ho : Adică vrei să-mi spui că nu te bucuri chiar deloc când vezi că adversarul tău ratează ?
Marco Fu : Nu, nu mă bucur – dar simt un plus de elan şi de inspiraţie. Asta mă ajută să profit de ocazia care mi-a fost oferită !
Gerry Ho : Sună ca şi când ar ţine de spiritualitate. Eşti o persoană religioasă ?
Marco Fu : Sunt de religie buddhistă şi, de patru ani încoace, sunt şi vegetarian.
Gerry Ho : Care sunt jucătorii de snooker pe care îi admiri cel mai mult ?
Marco Fu : Îmi plăcea să-l urmăresc jucând pe Steve Davis. Şi Stephen Hendry mi se pare un jucător foarte special. Amândoi par învăluiţi într-un fel de aură. Ai de jucat cu ei şi uneori te fac să pierzi meciul înainte de a-l începe. Au prestanţă. Nu aroganţă : prestanţă.
Gerry Ho : Eşti de părere că snookerul are nevoie de personaje mai colorate şi mai strălucitoare ? Sunt unii care cârtesc că acest sport ar fi cam îmbâcsit şi cam cu ştaif. La urma urmei, purtaţi cu toţii smoching, pe câtă vreme la pool sau la darts atmosfera e mult mai relaxată, publicul e mult mai zgomotos, mai sunt prin preajmă şi fete, ba mai e şi muzică !
Marco Fu : Poate. Şi eu am impresia că nu avem personalităţi cu adevărat pregnante. În anii ’80, nivelul tehnic nu era chiar aşa de ridicat, dar existau mai multe personaje interesante. Acum, avem mai degrabă tineret preocupat de performanţă, nu de celebritate. Ştiu că unii susţin că snookerul a devenit cam plictisitor... Mie însă îmi place aşa cum este. Este un sport tradiţionalist. Aşa era şi pe vremea când am început eu să urmăresc meciurile la televizor – aşa a fost dintotdeauna. Uneori, la unele turnee, avem voie să renunţăm la papion şi putem să purtăm tricouri. Unii organizatori caută astfel să întinerească imaginea snookerului, dar mie nu-mi place chestia asta. Şi în tenis, prefer să mă uit la meciurile de la Wimbledon tocmai pentru că se merge pe o linie clasică.
Gerry Ho : Care e lovitura ta preferată de trick shot ?
Marco Fu : Lovitură preferată de trick shot ?! N-am aşa ceva ! Abia dacă ştiu să execut un bank-kick !
Gerry Ho : Adică n-ai învăţat nicio lovitură de trick shot cu care să te dai mare la petreceri ?
Marco Fu : [râzând] Nu. Asta era mai degrabă în stilul jucătorilor din anii ’80. Cei de azi, precum Hendry sau O’Sullivan, nu ştiu să facă aşa ceva. Habar n-au de trick shot. Jocul s-a schimbat mult. Înainte, jucătorii ca Steve Davis şi Dennis Taylor făceau demonstraţii, spuneau glume şi executau acest gen de lovituri de virtuozitate. Acum, serile demonstrative constau în meciul propriu-zis, pentru că publicul pare să prefere varianta asta.
Gerry Ho : Îţi petreci cea mai mare parte a anului în Marea Britanie ?
Marco Fu : Nu. Stau acolo cam 4-5 luni pe an, restul timpului sunt aici, în Hong Kong.
Gerry Ho : Nu ţi-e greu să călătoreşti aşa de mult cu avionul ?
Marco Fu : Ba da, mi-e greu, dar mi se pare şi mai greu să stau tot timpul în Anglia. [Râzând] Ce vrei, sunt obişnuit cu oraşele mari, iar acolo trebuie să locuiesc în oraşe mult mai mici. Câteodată, mai ales atunci când nu-mi merge jocul, am tendinţa de a vedea totul în negru : oraşele sunt mici, vremea e urâtă, sunt departe de prieteni... Călătoriile sunt într-adevăr obositoare, dar prefer să mă întorc acasă, alături de familie şi de prieteni.
_________________
Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
