Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 13 Dec 2017, 15:19 Titlul subiectului: Discutii |
|
|
* Aceleași probleme dintotdeauna : în Germania, nu se prea pot găsi bani pentru snooker. În ciuda popularității sportului & ospitalității aș zice pasionate a publicului. Și atunci, World Snooker, care nu vrea deloc să părăsească teritoriul, vine cu mereu alți sponsori titulari din mereu aceeași discutabilă sferă a bettingului. De data asta, D88.
* Bineînțeles, linia de start mai poate suferi modificări cauzate de problemele personale ale unora dintre jucători. Mark Williams, de exemplu, nu e deloc sigur că va participa.
* Două dintre meciurile din prima rundă „repetă” competiția din 2017 fiindcă perechile de adversari s-au mai întâlnit și anul trecut : Ali Carter & Alan McManus au de jucat tot contra lui Wang Yuchen & Dominic Dale. Or mai fi și alte asemenea situații, dar astea două mi-au atras atenția mie.
* N-ar fi fost rău să facem un Oscue, dar e prea aproape de cel de la Masters. M-am gândit ca, după Masters, să reluăm concursul la Marele premiu mondial și apoi, bineînțeles, la Campionatul mondial. Alte opinii ?... 
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
mmb147 Addicted to snooker
Data înscrierii: 17/Apr/2015 Mesaje: 347
|
Trimis: Mie 13 Dec 2017, 20:51 Titlul subiectului: |
|
|
Cu cat mai multe cu atat mai bine. Eu as participa cu placere si la Masters si la Mastersul german. Oricum la multe turnee formatul nu ofera timp pentru Oscue asa ca eu sugerez sa profitam de faptul ca Mastersul german incepe in Germania cu 16zecimi._________________  Laureat al Premiului Oscue - German Masters 2016, China Championship 2016, Masters 2017, Romanian Masters 2018, Players Championship 2022, Players Championship 2025 |
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 1000 Locație: constanta
|
Trimis: Lun 18 Dec 2017, 18:58 Titlul subiectului: |
|
|
Ronnie bolnavior nu se mai prezinta la tururile de calificare ale German Masters.Norocul lui Rory McLeod care "s-a invartit" de 2 000 £ nesperate...
Sa fiti insa siguri ca pentru Masters Ronnie va fi sanatos tun dupa care se va odihni pana la Welsh Open caci nu va participa la Shoot Out turneu cu mult deranj pentru (mai) nimic!!!
Ptiu drace!Moshu a uitat ca mai exista un tur de calificare pentru China Open dar poate ca il "va uita" si sari si Ronnie!!!
Ultima modificare efectuată de către Ocnenodis hg la Mar 19 Dec 2017, 21:05, modificat de 1 dată în total |
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mar 19 Dec 2017, 0:47 Titlul subiectului: |
|
|
Era cazul să semnalez creșterea premiilor. Cunoscând eternele dificultăți financiare legate de acest turneu, am stat să mai aștept : o fi vreo greșeală ? Se pare că nu e, deși parcă tot nu-mi vine a crede. Iată care e cestiunea : până acum, cifrele exprimau euro. De pildă, pentru campion, era vorba de 80 000 de euro, adică de vreo 70 000 de lire. În acest an însă, cele 80 000 sunt lire, din capul locului. O creștere de 10 000 de lire nu e chiar de colo, dar era necesară, pentru a ridica turneul mai sus decât cele patru turnee din Seria națiunilor britanice (unde campionul încasează 70 000 de lire).
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mar 19 Dec 2017, 20:15 Titlul subiectului: |
|
|
Bolnăviorul (vorbă să fie !) poate sta liniștituțel : Yanișorul nu va mai avea ocăziuța de a-i sufla recordulețul fiindcă nu s-a calificat la Mastersuțul germănel.
Că tot a venit vorba de Ronnie : am tot vrut să pun poza asta pe 5 decembrie, dar probabil că, ocupată cu trebile de Sf Nicolae, am rătăcit-o prin dosarul UK Championship și abia acum am dat de ea, când să arhivez dosarul. În poză, copilul – ăăă, sorry, Copilul parcă e numele de alint rezervat de Eurosport pentru Yan Bingtao – well, puștiul avea 16 ani. (Pentru unii fani, 16 anișorei. )

_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 1000 Locație: constanta
|
Trimis: Joi 21 Dec 2017, 15:39 Titlul subiectului: |
|
|
Oare pilotul nostru Ali Carter unde o fi fost astazi?In aer...sau la pamant?Caci a pierdut disputa cu Wang Yuchen.Scor 5-3 in favoarea jucatorului chinez...
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
Trimis: Vin 22 Dec 2017, 22:48 Titlul subiectului: |
|
|
Tot pe drum, pe drum, pe drum și pe forum nicidecum – cam așa a fost ziua de azi și nici cele care urmează nu se anunță mai libere.
Cred, într-adevăr, că mmb147 are dreptate : este o șansă oarecum rară să pornim un Oscue de la șaisprezecimi, ca la CM. În principiu, ar mai fi timp, dar o să deschid thread-ul chiar azi, că avem a ne gândi la 16 meciuri. 
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
mmb147 Addicted to snooker
Data înscrierii: 17/Apr/2015 Mesaje: 347
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 1000 Locație: constanta
|
Trimis: Sâm 23 Dec 2017, 11:36 Titlul subiectului: |
|
|
Pentru mine nu a constuit o surpriza eliminarea din competitie a australianului Neil Robertson care a evoluat in nota obisnuita in actualul sezon.Adevarata sa surpriza a produs-o castigand Scottish Open.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
Ocnenodis hg Addicted to snooker
Data înscrierii: 18/Sep/2011 Mesaje: 1000 Locație: constanta
|
Trimis: Mie 31 Ian 2018, 15:53 Titlul subiectului: |
|
|
Este bine sa ai si un pic de noroc!Daca cu streamul nu m-am descurcat am gasit insa imagini de la cealalta masa pe canalul Eurosport 360 8...Cine are in grila de programe grupul de opt canale Eurosport 360 sa il utilzeze.
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21257 Locație: Snookerland
|
|
Sus |
|
|