Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21255 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 24 Aug 2019, 9:33 Titlul subiectului: Meciuri si rezultate |
|
|
ISTORIE
Ar fi trebuit să fie a patra ediție ca turneu de clasament independent. Numai că independența financiară e greu de atins, iar lipsa ei generează compromisuri de statut, valoare și șanse de viitor.
La Fürth, totul a început în 2004, când s-a ținut un pro-am botezat Grand Prix Fürth și rebotezat, la următoarele două ediții, Fürth German Open. De fapt, era un turneu destinat amatorilor, dar la care erau invitați și unii jucători profesioniști, pentru ridicarea ștachetei & prestigiului.
Apoi, aproape sub ochii noștri, a murit Paul Hunter. Snookerlandul întreg asistase la chinul lui, martor cu atât mai îndurerat cu cât știa și Blonduțul, știam și noi care urma să fie deznodământul. Atunci când Paul a pășit în veșnicie – și nu în „neființă” cum spun ateii & idioții (scuze pentru pleonasm !) – toți au simțit nevoia să-i omagieze amintirea, doar că germanii s-au mișcat mai repede decât compatrioții lui Paul : în 2007, adică în anul imediat următor morții acestuia, Fürth German Open a devenit Paul Hunter Classic. Statutul a rămas același încă doi ani, dar (poate sub protecția blondă a vreunui înger snookerist) atât ștacheta cât și prestigiul s-au ridicat în mod constant.
În urma Revoluției hearniene, turneul a fost integrat în circuitul profesionist, unde, timp de șapte sezoane, a constituit un reper de bază din ceea ce s-a numit, mai întâi, „PTC”, apoi „Circuitul european WPBSA”. Asta n-a însemnat însă modificarea concepției despre linia de start, adică a statutului efectiv : a fost un turneu de clasament din categoria celor „minore”. Dar ce înseamnă o denumire ?!... Turneul a crescut valoric și, ca urmare, a supraviețuit și vremii PTC-urilor. Astfel, ediția din 2016 a marcat trecerea PHC-ului în categoria turneelor de clasament de sine stătătoare, iar istoria sa îi conferă o legitimitate indiscutabilă în calendarul competițional.
Din păcate, cercul pare să se închidă și vremea furnicarului rundelor inițiale, vremea gloriei se îndreaptă spre asfințit...
Grand Prix Fürth
Finala 2004 : Paul Hunter 4–2 Matthew Stevens
Fürth German Open
Finala 2005 : Mark King 4–2 Michael Holt
Finala 2006 : Michael Holt 4–2 Bary Hawkins
Paul Hunter Classic
Finala 2007 : Barry Pinches 4–0 Ken Doherty
Finala 2008 : Shaun Murphy 4–0 Mark Selby
Finala 2009 : Shaun Murphy 4–0 Jimmy White
Finala 2010 : Judd Trump 4–3 Anthony Hamilton
Finala 2011 : Mark Selby 4–0 Mark Davis
Finala 2012 : Mark Selby 4–1 Joe Swail
Finala 2013 : Ronnie O'Sullivan 4–0 Gerard Greene
Finala 2014 : Mark Allen 4–2 Judd Trump
Finala 2015 : Ali Carter 4–3 Shaun Murphy
Finala 2016 : Mark Selby 4–2 Tom Ford
Finala 2017 : Michael White 4–2 Shaun Murphy
Finala 2018 : Kyren Wilson 4–2 Peter Ebdon
Breakuri maxime
2011 : Ronnie O'Sullivan (vs Adam Duffy)
2012 : Ken Doherty (vs Julian Treiber)
2014 : Aditya Mehta (vs Stephen Maguire)
2016 : Thepchaiya Un-Nooh (vs Kurt Maflin)
2018 : Michael Georgiou (vs Umut Dikme)
. . . . ... Jamie Jones (vs Lee Walker)
FORMAT
Toate meciurile sunt în format scurt, best of 7.
PREMII
În acest an, întregul fond de premiere a ajuns la cât a fost până acum numai premiul campionului : 20 000 de lire. Care campion va primi, de data asta, jumătate din cât primea înainte, adică numai 10 000 de lire.
OPTIMI
Kyren Wilson – Florian Nussle
Matthew Selt – Dominic Dale
Luca Brecel – Ken Doherty
Shaun Murphy – Jucător calificat >> Ricky Walden – Iulian Boiko
David Gilbert – Michael Holt
Joe Perry – Ben Mertens
Mark King – Ryan Davies
Barry Hawkins – Matthew Stevens >> Barry Hawkins – Gary Wilson
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21255 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 24 Aug 2019, 16:44 Titlul subiectului: |
|
|
Sâmbătă, 24 august, Stadthalle, Fürth
OPTIMI
Kyren Wilson 4–0 Florian Nüssle
71(55)-41, 86(86)-0, 90(80)-30, 85(60)-19
Luca Brecel 4–1 Ken Doherty
74(73)-1, 66-29, 82-8, 10-84(67), 135(102)-0
Matthew Selt 1–4 Dominic Dale
33-77, 41-70, 63(51)-46, 24-69, 8-82
Mark King 4–0 Ryan Davies
73(58)-30, 63(56)-57, 68(67)-7, 80(67)-0
Barry Hawkins 4–1 Gary Wilson
84-1, 101(101)-13, 94(94)-0, 0-88(88), 113(113)-0
David Gilbert 4–1 Michael Holt
40-74(55), 66-28, 108(108)-24, 72-47, 89(89)-0
Joe Perry 4–0 Ben Mertens
86-17, 80-12, 54-46, 72-40
Ricky Walden 4–0 Iulian Boiko
61-52, 69(69)-22, 104(104)-0, 65(58)-30
Breakuri 100(+)
115 Barry Hawkins
108 David Gilbert
104 Ricky Walden
102 Luca Brecel
101 Barry Hawkins
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21255 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 24 Aug 2019, 16:58 Titlul subiectului: |
|
|
Duminică, 25 august, Stadthalle, Fürth
SFERTURI
Kyren Wilson 4–3 Dominic Dale
53-65, 73(68)-26, 59-11, 39-69(57), 79-6, 35-65, 125(54)-10
Luca Brecel 4–1 Ricky Walden
102(102)-13, 60-50, 53(52)-65, 80-0, 73(73)-0
David Gilbert 3–4 Joe Perry
69(56)-23, 17-81(65), 0-130(64,66), 75-0, 77(73)-27, 23-65(50), 7-55
Mark King 1–4 Barry Hawkins
43-49, 36-90(54), 61-27, 20-60, 62(62)-63
SEMIFINALE
Kyren Wilson 4–1 Luca Brecel
39-72(55), 103(56)-27, 77(60)-35, 54-40, 67-42
Joe Perry 3–4 Barry Hawkins
70-31, 0-87(87), 4-90(64), 0-71(71), 90(90)-0, 75-44, 30-73(67)
FINALA
KYREN WILSON 3–4 BARRY HAWKINS
70-40, 27-77(63), 2-120(120), 91(59)-0, 66(52-22), 64(57)-65, 7-73(69)
Breakuri 100(+)
120 Barry Hawkins
102 Luca Brecel
.

_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
|