Subiectul anterior :: Subiectul următor |
Autor |
Mesaj |
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 12 Oct 2022, 17:13 Titlul subiectului: Meciuri si rezultate |
|
|
ISTORIE
A zecea ediție a invitaționalului – ca să respectăm cu strictețe adevărul istoric, a zecea din a doua sa viață fiindcă, inițial, Campionul campionilor a fost lansat (sub chiar această denumire) în 1978 și, apoi, reluat în 1980. Era, pe atunci, un turneu încă și mai scurt, cu patru jucători întrecându-se în cursul aceleiași zile. Locația a fost (sau a devenit ulterior) cea a Mastersului – mișcare greșită din partea organizatorilor pentru că sălile erau prea mari chiar și pentru popularitatea „careurilor de ași” de pe afiș. Premiile, evident, nu se pot compara : în 1978, campionul a primit 2 000 de lire, iar în 1980, 5 000. Din punct de vedere financiar, s-a mers în pierdere drept care ideea & traducerea ei în fapt au fost lăsate să alunece în uitare, de unde, 33 de ani mai târziu, le-a readus la viață Barry Hearn, în formatul pe care-l știm. Poate ar fi fost de dorit să se modifice denumirea.
FINALELE
1978 : Ray Reardon 11–9 Alex Higgins
1980 : Doug Mountjoy 10–8 John Virgo
2013 : Ronnie O'Sullivan 10–8 Stuart Bingham
2014 : Ronnie O'Sullivan 10–7 Judd Trump
2015 : Neil Robertson 10–5 Mark Allen
2016 : John Higgins 10–7 Ronnie O'Sullivan
2017 : Shaun Murphy 10–8 Ronnie O'Sullivan
2018 : Ronnie O'Sullivan 10–9 Kyren Wilson
2019 : Neil Robertson 10–9 Judd Trump
2020 : Mark Allen 10–6 Neil Robertson
2021 : Judd Trump 10–4 John Higgins
.
FORMAT
În runda 1 (optimi sau semifinale de grupă), meciurile sunt mai scurte – best of 7. Se prelungesc, apoi, până la best of 11 în sferturi (sau finalele de grupă) și semifinale, pentru a se ajunge la o finală best of 19.
PREMII
Campion : 150 000 lire
Finalist : 60 000
Semifinaliștii învinși : 30 000
Jucătorii eliminați în sferturi (adică în finalele de grupă) : 17 500
Jucătorii eliminați în optimi (adică în Runda 1 / semifinalele de grupă) : 12 500
RUNDA 1 / OPTIMILE
Judd Trump – Luca Brecel
Mark Allen – Joe Perry
John Higgins – Hossein Vafaei
Mark Selby – Lee Walker
Neil Robertson – Fan Zhengyi
Kyren Wilson – Ryan Day
Zhao Xintong – Mink Nutcharut
Ronnie O'Sullivan – Robert Milkins
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 27 Oct 2022, 20:38 Titlul subiectului: |
|
|
Luni, 31 octombrie, Bolton Stadium Hotel, Bolton
OPTIMI
(Semifinalele Grupei a 4-a)
Mark Selby 4–0 Lee Walker
88-41, 82(82)-0, 77-6, 109(88)1-7
John Higgins 4–2 Hossein Vafaei
21-91(84), 83-20, 70(70)-10, 71-40, 5-78(72), 118(118)-0
SFERTURI
(Finala Grupei a 4-a)
Mark Selby 6–4 John Higgins
140(140)-8, 35-72(57), 45-75, 70(51)-15, 70(64)-29, 0-141(141), 73-32, 14-84(64), 105(105)-22, 81(81)-45
Breakuri 100(+)
141 John Higgins
140 Mark Selby
118 John Higgins
105 Mark Selby
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mar 1 Noi 2022, 2:30 Titlul subiectului: |
|
|
Marți, 1 noiembrie, Bolton University Stadium Hotel, Bolton
OPTIMI
(Semifinalele Grupei a 3-a)
Neil Robertson 3–4 Fan Zhengyi
27-71, 122(122)-1, 21-88, 61-2, 66-4, 1-94(94), 0-98(98)
Kyren Wilson 3–4 Ryan Day
18-85(61), 63(51)-36, 42-87(82), 41-79, 65(58)-8, 93-41, 0-86(86)
SFERTURI
(Finala Grupei a 3-a)
Fan Zhengyi 6–5 Ryan Day
135(135)-1, 0-110(87), 1-79, 0-72(72), 130(130)-0, 70(52)-19, 75(68)-0, 57(57)-72(72), 96(57)-0, 35-93(93), 70-15
Breakuri 100(+)
135 Fan Zhengyi
130 Fan Zhengyi
122 Neil Robertson
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Mie 2 Noi 2022, 1:23 Titlul subiectului: |
|
|
Miercuri, 2 noiembrie, Bolton University Stadium Hotel, Bolton
OPTIMI
(Semifinalele Grupei 1)
Judd Trump 4–2 Luca Brecel
87(87)-0, 26-91, 93-7, 71(51)-1, 35-64, 72-39
Mark Allen 4–2 Joe Perry
50-80(60), 123(118)-5, 70(57)-12, 8-82, 110(110)-0, 97(97)-7
SFERTURI
(Finala Grupei 1)
Judd Trump 6–1 Mark Allen
125(58, 54)-4, 78(78)-4, 71(64)-51, 0-103(103), 104(104)-0, 79(79)-0, 80(79)-39
Breakuri 100(+)
118 Mark Allen
110 Mark Allen
104 Judd Trump
103 Mark Allen
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Joi 3 Noi 2022, 0:06 Titlul subiectului: |
|
|
Joi, 3 noiembrie, Bolton University Stadium Hotel, Bolton
OPTIMI
(Semifinalele Grupei a 3-a)
Ronnie O'Sullivan 4–2 Robert Milkins
6-81(81), 82(82)-0, 68(60)-13, 26-102(102), 68(63)-12, 131(131)-0
Zhao Xintong 4–2 Mink Nutcharut
77-33, 29-60, 51-36, 132(132)-0, 50-64, 68-62
SFERTURI
(Finala Grupei a 3-a)
Ronnie O'Sullivan 6–1 Zhao Xintong
87-7, 80-29, 135(135)-0, 72(59)-14, 38-97(92), 94(94)-6, 108(108)-9
Breakuri 100(+)
135 Ronnie O'Sullivan
132 Zhao Xintong
131 Ronnie O'Sullivan
108 Ronnie O'Sullivan
102 Robert Milkins
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Vin 4 Noi 2022, 0:01 Titlul subiectului: |
|
|
Vineri, 4 noiembrie, Bolton University Stadium Hotel, Bolton
SEMIFINALE
Judd Trump 6–3 Mark Selby
89(89)-0, 14-70, 73-1, 85(74)-0, 12-90(66), 56-81, 83(83)-15, 114(114)-0, 75-0
Breakuri 100(+)
114 Judd Trump
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Sâm 5 Noi 2022, 1:22 Titlul subiectului: |
|
|
Sâmbătă, 5 noiembrie, Bolton University Stadium Hotel, Bolton
SEMIFINALE
Ronnie O'Sullivan 6–2 Fan Zhengyi
89(89)-35, 117(117)-1, 1-100, 86(86)-17, 105(55)-0, 67(62)-36, 5-123(123), 128(53, 75)-0
Breakuri 100(+)
123 Fan Zhengyi
117 Ronnie O'Sullivan
.
_________________ Laureată a Premiului Oscue - German Masters 2018, German Masters 2019, Masters 2022
Moral principles do not depend on a majority vote. Wrong is wrong, even if everybody is wrong. Right is right, even if nobody is right. ++ Fulton Sheen
|
|
Sus |
|
Clara White Administrator

Data înscrierii: 21/Noi/2004 Mesaje: 21271 Locație: Snookerland
|
Trimis: Dum 6 Noi 2022, 0:27 Titlul subiectului: |
|
|
Duminică, 6 noiembrie, Bolton University Stadium Hotel, Bolton
F I N A L A
JUDD TRUMP 6–10 RONNIE O'SULLIVAN
0-130(96), 0-117(103), 67(51)-52(52), 55-73, 14-78, 32-95(52), 31-96(88), 147(147)-0, 96(96)-32;
0-106(106), 63-0, 82(82)-0, 100(100)-0, 6-124(124), 1-85(85), 18-82(81)
Breakuri 100(+)
147 Judd Trump
124 Ronnie O'Sullivan
106 Ronnie O'Sullivan
103 Ronnie O'Sullivan
100 Judd Trump
.
. . .
. . 